Angajații companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăștie și Călan au declanșat joi o grevă spontană, nemulțumiți de faptul că nu au primit încă salariile de luna trecută, situație în care muncitorii au refuzat să înceapă lucrul.
Anunțul a fost făcut de Primăria Deva, care a menționat că administrația locală a fost informată de operatorul de salubritate cu privire la suspendarea temporară a colectării deșeurilor menajere. Municipalitatea precizează însă că este la zi cu obligațiile financiare față de această firmă.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES FOTO
'Potrivit informării transmise Primăriei Municipiului Deva, situația este determinată de o problemă internă a operatorului, acesta invocând întârzieri în plata salariilor angajaților din cauza neplății facturilor de către anumite UAT-uri și lipsa unor resurse necesare desfășurării activității (combustibil, piese de schimb). Subliniem în mod ferm faptul că Primăria Municipiului Deva este cu plățile la zi către S.C. Supercom S.A., obligațiile financiare ale municipalității față de operator fiind achitate conform prevederilor contractuale', a transmis autoritatea locală.
Greva angajaților de la salubritate a afectat localitățile din partea de centru a județului Hunedoara, între care se numără orașele Deva, Hunedoara, Orăștie și Călan, a declarat, pentru AGERPRES, directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară 'Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara' (ADI Deșeuri), Dan Stoian.

Foto: (c) SORIN BLADA / AGERPRES FOTO
'Din ceea ce am fost informat de conducerea companiei există o întârziere de cinci zile la plata salariilor muncitorilor. Conducerea companiei a promis că va vira banii de salarii în cursul acestei zile și situația se va rezolva. Eu sper ca situația să fie rezolvată punctual', a spus Stoian.
Potrivit acestuia, operatorul de colectare a gunoiului are de recuperat datorii în valoare de 16 milioane de lei de la primăriile din aria de operare, unele restanțe fiind de câteva luni de zile. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)










