O echipă de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale se deplasează, joi, în apropiere de satul Plauru pentru a cerceta cauzele incendiului izbucnit, miercuri după-amiază, în urma unui atac cu drone al Rusiei împotriva infrastructurii portuare ucrainene.

Incendiul a fost făcut public pe rețelele sociale, miercuri după-amiază, de Romsilva, datele furnizate AGERPRES arătând că localnicii ar fi auzit o explozie anterior izbucnirii flăcărilor.

Pentru stingerea incendiului localizat la circa doi kilometri distanță de satul Plauru, pe malul brațului Chilia al Dunării, au intervenit atât angajați ai Direcției Silvice Tulcea, cât și pompieri voluntari ai serviciului de specialitate din Primăria comunei Ceatalchioi, și nouă pompieri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta.



Potrivit autorităților, în timpul nopții, incendiul care a afectat circa 2.000 de metri pătrați dintr-o pădure de salcâmi a fost lichidat, iar un echipaj al Poliției de Frontieră a asigurat perimetrul pe timpul nopții.

'În dimineața zilei de joi, 27 august, o echipă de specialiști EOD (de neutralizare a munițiilor neexplodate, n.red.) din cadrul Ministerului Apărării Naționale se deplasează în zonă pentru cercetarea la fața locului. Revenim cu detalii pe măsura ce acestea vor deveni disponibile', se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naționale.

Menționăm că populația din nord-estul județului Tulcea a primit miercuri, în jurul orei 13:15, un mesaj Ro-Alert pe fondul unui atac cu drone în contextul războiului din Ucraina. AGERPRES/(AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Dana Lepădatu, editor online: Simona Aruştei)