Șase persoane au fost transportate la spital după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat marți, pe DC 82, în zona localității Săcele.
Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, victimele, șase bărbați, au suferit diverse traumatisme - craniofaciale, respectiv la membrele superioare și inferioare, fiind transportate în stare de conștiență la spital.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a informat că, în jurul orei 18:00, lucrătorii Poliției orașului Năvodari - Compartimentul Siguranță Rutieră au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe DC82, în zona localității Săcele.
'Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat, de 61 de ani, a condus un microbuz pe DC82, iar la un moment dat, din cauze ce urmează a fi stabilite, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în afara părții carosabile, unde s-a răsturnat. În urma accidentului șase persoane (pasagere în autovehicul) au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare', reiese din comunicatul transmis de reprezentanții IPJ Constanța.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. AGERPRES / (AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Constanța: Șase persoane transportate la spital după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat în apropierea localității Săcele

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția Capitalei: Copil transportat la spital, după ce a căzut de la etajul 2 al imobilului în care locuia
Un copil în vârstă de 6 ani a fost transportat la spital, după ce a căzut de la etajul 2 al unui imobil din Sectorul 3 al Capitalei. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis AGERPRES, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 13 Poliție au fost sesizați, marți, prin apel 112, cu privire la pr
Neamț: Bărbat aflat la cules de nuci - accidentat mortal de tren la Roman
Un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani a fost accidentat mortal de un tren, marți, în municipiul Roman, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit pompieri, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean și polițiști. 'Ajunse la locul indicat, forțele de interv
Campania 'România, mai aproape de tine' - un proiect dedicat românilor din diaspora, lansat marți
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a lansat marți campania 'România, mai aproape de tine', un proiect propriu de informare publică dedicat românilor din afara granițelor țării. Potrivit unui comunicat al DRP, campania își propune să faciliteze accesul românilor din afara granițelor la informații corecte, cl
CGMB recunoaște o factură de 34 de milioane de lei pentru STB pentru servicii din ianuarie - iulie 2021
Consiliul General al Capitalei a aprobat marți o hotărâre care permite plata unei facturi de 34.047.130 lei, rezultată în urma unor regularizări, datorată STB pentru servicii de transport prestate în perioada ianuarie - iulie 2021. Conform hotărârii, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (ADITPB
Covasna: Un colac secuiesc de 25 de metri va fi preparat la Festivalul Kurtoskalacs de la Sfântu Gheorghe
Un colac secuiesc de 25 de metri lungime va fi preparat în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Kurtoskalacs, ce va avea loc în perioada 25-27 septembrie la Sfântu Gheorghe, în paralel cu tradiționalul Târg de Toamnă, au anunțat organizatorii. Potrivit acestora, kurtosul va fi pregătit duminică după-amiază de echipa Borb
ISUBIF: Două persoane rănite în urma exploziei unei butelii de gaz într-o curte din Sectorul 5
Două persoane au fost rănite și transportate la spital, marți, în urma exploziei unei butelii de gaz într-o curte situată pe strada Mihai Vodă din Sectorul 5 al Capitalei, deflagrația fiind produsă în timpul efectuării unor lucrări de reabilitare. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București
Tulcea: Circa 60% din exemplarele de șacal permise a fi capturate, extrase din Deltă
Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) a capturat, de la începutul acestui an, 243 de exemplare de șacali din apropierea localităților în care populația a semnalat pagube în propriile gospodării, din cauza acestor animale, cota anuală de extracție pentru această specie fiind de 400. Datele furnizate AGE
Iași: Prefectul anunță relocarea Pașapoartelor și Permiselor din imobilul de pe Bulevardul Primăverii 36
Prefectul județului Iași, Constantin Dolachi-Pelin, a anunțat, marți, că sediul serviciilor Pașapoarte și Permise și înmatriculări Iași va fi relocat, temporar, într-o clădire din zona Palas - Podu Roș, unde a funcționat o bancă. Potrivit prefectului, relocarea este făcută pentru derularea proiectului 'Reabilitarea și îmbunătățirea eficie









