Metroul se va opri în septembrie 2026, dacă Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nu va plăti compensația, avertizează Unitatea Sindicatul Liber din Metrou (USLM), într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.
'Urmărim de câteva zile aducerea în prim planul știrilor cotidiene, de către actualul ministru interimar al Transporturilor și Infrastructurii, a două 'ciorbe' reîncălzite și imposibil de realizat, dar foarte ușor de combătut. Una, aceea că metroul bucureștean este 'gaura neagră' a economiei românești, iar a doua, cum că transportul metropolitan integrat este singura soluție de salvare a metroului. Considerăm că aceste știri au devenit prioritare și prin prisma faptului că în plan politic primarul Fritz este trimis acasă, iar USR își caută noul lider. Cine este cel mai expus zilnic? Dl. ministru. Încă acordăm respect funcției domnului ministru foarte săritor și salvator, care sare în apărarea furnizorului de energie electrică a metroului. Uită că Metrorex este o societate condusă pe OUG 109/2011 și nu te poți amesteca direct în conducerea societății. Efectiv, conducerea este a administratorilor și a directorilor pe mandat ai Metrorex. Nu poți să ieși public cu adrese de tragere la răspundere pentru datoriile Metrorex', susțin sindicaliștii.
USLM subliniază că datoriile Metrorex sunt cauzate de faptul că MTI nu plătește compensația la timp și numai în 2026 aceasta este cu 450 de milioane de lei mai mică decât prevede contractul de servicii publice de transport.
'Cel mai simplu răspuns privind cauzele datoriilor Metrorex este faptul că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii nu plătește compensația la timp. Numai în 2026 compensația este cu 450.000.000 lei mai puțin decât prevede contractul de servicii publice de transport. (...) La fel a făcut Guvernul Bolojan și în anul 2025 când compensația a fost cu 350.000.000 lei mai mică. Afirmația domnului ministru cum că orice sumă s-ar băga în Metrorex banii nu se regăsesc e total neadevărată și calomnioasă la adresa celor care muncesc la metrou. Se dovedește simplu că în doar doi ani ați generat prin neachitarea compensației o lipsă de 800.000.000 lei. Deci, Metrorex nu este o gaură neagră a economiei, este o societate ai căror acționari nu o capitalizează, iar statul nu își respectă obligațiile contractuale', susține USLM.
În ceea ce privește ideea conform căreia metroul ar trebui să fie în subordinea Primăriei Capitalei, aceasta nu este nouă, însă PMB 'nu este în stare să se țină pe ea, fiind în faliment nedeclarat (ex. STB insolvență, Termoenergetica aproape)' tot din cauză că nu li s-a dat compensația la timp și în valorile contractate.
'Totul este generat de stat, care nu își respectă semnătura de pe contracte și nu dă la timp și la valoarea semnată compensația. Solicităm, de asemenea, ministrului să nu mai aducă știri false și să pună bucureștenii în antiteză cu alți cetățeni din alte orașe și pe metroiști contra călătorilor. Metroiștii își fac treaba, roata se învârte. Dacă tot vrea să fie salvatorul metroului, să acorde compensația pentru metroul bucureștean. Apropo, sunt peste 600.000 de călători pe zi, iar prin activitatea sa metroul aduce bunăstare la 4.000.000 de cetățeni zilnic. Atenție! Fără compensație, metroul se va opri în septembrie 2026', transmite sindicatul de la metrou.
Ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, a scris pe Facebook că Metrorex consumă energie electrică în valoare de un milion de euro pe lună, însă nu a achitat facturile în ultimele trei luni, primind o notificare în acest sens.
'Am vorbit și săptămâna trecută, și în această seară (luni, n.r.) cu domnul director al Hidroelectrica. Nu suntem în situația în care Metrorex să fie deconectat, ci se încearcă o negociere pentru eșalonarea plății. Între timp, am extins misiunea Corpului de Control la Metrorex, fiindcă acolo banii nu sunt utilizați în cel mai eficient mod', a notat Miruță, luni seara.
La rândul lor, reprezentanții Metrorex au afirmat, marți, într-un comunicat, că zilnic sunt efectuate plăți către furnizorul de energie electrică, Hidroelectrica, în vederea reducerii progresive a obligațiilor de plată restante și a stingerii acestora.
'Metrorex continuă să efectueze zilnic plăți către furnizorul de energie electrică, în vederea reducerii progresive a obligațiilor de plată restante și a stingerii acestora. La acest moment, valoarea obligațiilor de plată către Hidroelectrica este mai mică decât valoarea consumului aferent unei luni', au precizat aceștia. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
USLM: Metroul se va opri în septembrie 2026, dacă nu se plătește compensația

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MApN: Dronă detectată în apropierea graniței cu România; două aeronave F-16, ridicate de la sol
O țintă aeriană ce evolua în nord-estul localității Vâlkove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, a fost detectată marți seară de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Constanța: Șase persoane transportate la spital după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat în apropierea localității Săcele
Șase persoane au fost transportate la spital după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat marți, pe DC 82, în zona localității Săcele. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, victimele, șase bărbați, au suferit diverse traumatisme - craniofaciale, respectiv la membrele superioare și inferioare, fiind transportate în stare de co
Poliția Capitalei: Copil transportat la spital, după ce a căzut de la etajul 2 al imobilului în care locuia
Un copil în vârstă de 6 ani a fost transportat la spital, după ce a căzut de la etajul 2 al unui imobil din Sectorul 3 al Capitalei. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis AGERPRES, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 13 Poliție au fost sesizați, marți, prin apel 112, cu privire la pr
Neamț: Bărbat aflat la cules de nuci - accidentat mortal de tren la Roman
Un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani a fost accidentat mortal de un tren, marți, în municipiul Roman, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit pompieri, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean și polițiști. 'Ajunse la locul indicat, forțele de interv
Campania 'România, mai aproape de tine' - un proiect dedicat românilor din diaspora, lansat marți
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a lansat marți campania 'România, mai aproape de tine', un proiect propriu de informare publică dedicat românilor din afara granițelor țării. Potrivit unui comunicat al DRP, campania își propune să faciliteze accesul românilor din afara granițelor la informații corecte, cl
CGMB recunoaște o factură de 34 de milioane de lei pentru STB pentru servicii din ianuarie - iulie 2021
Consiliul General al Capitalei a aprobat marți o hotărâre care permite plata unei facturi de 34.047.130 lei, rezultată în urma unor regularizări, datorată STB pentru servicii de transport prestate în perioada ianuarie - iulie 2021. Conform hotărârii, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (ADITPB
Covasna: Un colac secuiesc de 25 de metri va fi preparat la Festivalul Kurtoskalacs de la Sfântu Gheorghe
Un colac secuiesc de 25 de metri lungime va fi preparat în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Kurtoskalacs, ce va avea loc în perioada 25-27 septembrie la Sfântu Gheorghe, în paralel cu tradiționalul Târg de Toamnă, au anunțat organizatorii. Potrivit acestora, kurtosul va fi pregătit duminică după-amiază de echipa Borb
ISUBIF: Două persoane rănite în urma exploziei unei butelii de gaz într-o curte din Sectorul 5
Două persoane au fost rănite și transportate la spital, marți, în urma exploziei unei butelii de gaz într-o curte situată pe strada Mihai Vodă din Sectorul 5 al Capitalei, deflagrația fiind produsă în timpul efectuării unor lucrări de reabilitare. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București









