Peste 3.500 de militari români și străini, peste 50 de nave și ambarcațiuni și 15 aeronave au participat, sâmbătă, la evenimentele dedicate Zilei Marine Române care s-au desfășurat în raionul maritim din fața Comandamentului Flotei din Constanța. Forțele Navale Române au organizat o ceremonie militară și un amplu exercițiu naval întrunit și inter-instituțional, la care au asistat și mii de spectatori aflați pe faleza din Constanța. Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO Foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO 'Exercițiul evidențiază nivelul ridicat de pregătire și interoperabilitate al forțelor participante, precum și cooperarea dintre structurile de apărare, ordine publică și securitate națională și partenerii internaționali', au transmis reprezentanții Forțelor Navale. Foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO Evenimentele au debutat cu ceremonialul ridicării pavilionului, geacului și marelui pavoaz și cuvântul de deschidere al șefului Statului Major al Forțelor Navale. Au urmat apoi alocuțiunilor oficialităților, printre care mesajul președintelui Nicușor Dan, citit de consilierul prezidențial Marius Gabriel Lazurcă, discursul premierului interimar Ilie Bolojan și al ministrului Apărării, Radu Miruță.