O autobasculantă s-a răsturnat în afara carosabilului, sâmbătă seara, pe drumul național DN73, pe raza localității Clucereasa, șoferul reușind să se autoevacueze până la sosirea echipajului ISU Argeș.

În autobasculantă se afla doar șoferul care s-a autoevacuat. El a fost evaluat de echipajul medical al ambulanței SAJ sosite la fața locului, era în stare conștientă și a refuzat transportul la spital. Rezervorul autovehiculului s-a fisurat și au fost scurgeri de combustibil, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Isabela Petre.

La locul accidentului s-au deplasat un echipaj de pompieri și o ambulanță SAJ.

Pompierii asigură măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol. AGERPRES/(AS - redactor: Otilia Halunga, editor: Cătălina Matei, editor online: Andreea Preda)