Asociația Visit Mureș a anunțat, vineri, că lansează un serial video special prin care își propune să prezinte potențialul turistic și de agrement al municipiului Târgu Mureș din perspectiva unei familii cu copii, aflată în căutarea unor experiențe inedite de petrecere a timpului liber.
Potrivit Asociației Visit Mureș, proiectul este structurat în nouă episoade și dorește să demonstreze că Târgu Mureș nu se rezumă doar la un patrimoniu cultural și istoric valoros, ci reprezintă o destinație excelentă pentru excursii de o zi sau de weekend, cu activități captivante pentru toate vârstele.
''Cele nouă episoade vor ghida spectatorii prin locuri emblematice și îndrăgite de comunitatea locală. Printre atracțiile incluse în serial se numără Grădina Zoologică, Cetatea Medievală, parcurile orașului, un muzeu interactiv dotat cu tehnologie VR, spectacole de teatru de păpuși, clădiri de patrimoniu cultural, festivalurile de vară, precum și activități outdoor pline de adrenalină'', a precizat Visit Mureș într-un comunicat de presă.
Materialele video vor fi publicate integral în fiecare zi de luni și joi, timp de o lună, pe platformele de socializare ale asociației (Facebook, Instagram, YouTube și TikTok), primul episod urmând să fie lansat în data de 10 august.
Campania va fi completată în restul zilelor cu conținut dinamic de tip Reel, Story și postări tematice menite să mențină interacțiunea cu publicul.
Pentru acest an, strategia de promovare vizează în principal familiile din județele învecinate care caută destinații pentru un weekend prelungit sau o escapadă de o zi, iar începând de anul viitor, Visit Mureș plănuiește să extindă campania la nivel național și internațional.
''Ne dorim ca aceste idei să ajungă la cât mai multe familii și să descopere câte lucruri are Târgu Mureș de oferit, deopotrivă copiilor și părinților, fie că vorbim despre o după-amiază la grădina zoologică, o plimbare prin cetate sau o seară de festival în centrul orașului'', a transmis echipa Visit Mureș.
Asociația a subliniat că realizarea acestui serial este rezultatul unei colaborări strânse cu realizatori, protagoniști și numeroase instituții culturale și turistice din municipiu, care au sprijinit proiectul pentru a prezenta publicului, într-un mod autentic și de calitate, cele mai bune experiențe de familie din oraș. AGERPRES/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Mureș: Serial video inedit de promovare a reședinței de județ ca destinație turistică ideală pentru familiile cu copii

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MApN: Dronă detectată în apropierea graniței cu România; două aeronave F-16, ridicate de la sol
O țintă aeriană ce evolua în nord-estul localității Vâlkove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, a fost detectată marți seară de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Constanța: Șase persoane transportate la spital după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat în apropierea localității Săcele
Șase persoane au fost transportate la spital după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat marți, pe DC 82, în zona localității Săcele. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, victimele, șase bărbați, au suferit diverse traumatisme - craniofaciale, respectiv la membrele superioare și inferioare, fiind transportate în stare de co
Poliția Capitalei: Copil transportat la spital, după ce a căzut de la etajul 2 al imobilului în care locuia
Un copil în vârstă de 6 ani a fost transportat la spital, după ce a căzut de la etajul 2 al unui imobil din Sectorul 3 al Capitalei. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis AGERPRES, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 13 Poliție au fost sesizați, marți, prin apel 112, cu privire la pr
Neamț: Bărbat aflat la cules de nuci - accidentat mortal de tren la Roman
Un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani a fost accidentat mortal de un tren, marți, în municipiul Roman, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit pompieri, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean și polițiști. 'Ajunse la locul indicat, forțele de interv
Campania 'România, mai aproape de tine' - un proiect dedicat românilor din diaspora, lansat marți
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a lansat marți campania 'România, mai aproape de tine', un proiect propriu de informare publică dedicat românilor din afara granițelor țării. Potrivit unui comunicat al DRP, campania își propune să faciliteze accesul românilor din afara granițelor la informații corecte, cl
CGMB recunoaște o factură de 34 de milioane de lei pentru STB pentru servicii din ianuarie - iulie 2021
Consiliul General al Capitalei a aprobat marți o hotărâre care permite plata unei facturi de 34.047.130 lei, rezultată în urma unor regularizări, datorată STB pentru servicii de transport prestate în perioada ianuarie - iulie 2021. Conform hotărârii, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (ADITPB
Covasna: Un colac secuiesc de 25 de metri va fi preparat la Festivalul Kurtoskalacs de la Sfântu Gheorghe
Un colac secuiesc de 25 de metri lungime va fi preparat în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Kurtoskalacs, ce va avea loc în perioada 25-27 septembrie la Sfântu Gheorghe, în paralel cu tradiționalul Târg de Toamnă, au anunțat organizatorii. Potrivit acestora, kurtosul va fi pregătit duminică după-amiază de echipa Borb
ISUBIF: Două persoane rănite în urma exploziei unei butelii de gaz într-o curte din Sectorul 5
Două persoane au fost rănite și transportate la spital, marți, în urma exploziei unei butelii de gaz într-o curte situată pe strada Mihai Vodă din Sectorul 5 al Capitalei, deflagrația fiind produsă în timpul efectuării unor lucrări de reabilitare. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București









