Doi copii au fost răniți, sâmbătă, într-un accident rutier produs între două autoturisme, la intersecția străzilor Hegel și Bâlea din municipiul Sibiu, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit sursei citate, un șofer în vârstă de 33 de ani nu ar fi acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un sibian de 43 de ani.
Cei doi copii, un băiat în vârstă de zece ani și o fată de șase ani, pasageri în mașina condusă de bărbatul de 43 de ani, au suferit traumatisme craniene. Aceștia au primit îngrijiri medicale din partea unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu și au fost transportați, în stare stabilă, la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Clinic de Pediatrie. AGERPRES/(AS-Isabela Paulescu, editor: Cătălina Matei, editor online: Anda Badea)
Sibiu: Doi copii, răniți într-un accident produs într-o intersecție din municipiu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan; drumarii au intervenit cu utilajele de deszăpezire
Drumarii de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov au intervenit cu utilaje de deszăpezire pe Transfăgărășan, unde, în cursul nopții de marți spre miercuri, a nins abundent. Conform reprezentanților DRDP Brașov, miercuri dimineața pe acest drum se circulă în condiții de iarnă.
VIDEO Gorj: Revizie pe Transalpina; în zona de creastă se înregistrează vânt puternic și ceață densă pe alocuri
VIDEO Gorj: Revizie pe Transalpina; în zona de creastă se înregistrează vânt puternic și ceață densă pe alocuri
Bacău: Trafic rutier deviat în localitatea Ciobănuș - comuna Asău, după ce un pod de fier s-a deteriorat
Traficul rutier a fost deviat, miercuri dimineață, în satul Ciobănuș din comuna Asău, după ce un pod de fier s-a deteriorat, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. ''
Buzău: Șapte persoane transportate la spital, după ce un autoturism s-a răsturnat pe câmp
Șapte persoane au fost transportate, miercuri dimineața, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Buzău cu multiple traumatisme, în urma unui accident de circulație petrecut pe DJ 203C, între localitățile Ulmeni și Movila Banului. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, șoferul unui auto
MApN: Dronă detectată în apropierea graniței cu România; două aeronave F-16, ridicate de la sol
O țintă aeriană ce evolua în nord-estul localității Vâlkove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, a fost detectată marți seară de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Constanța: Șase persoane transportate la spital după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat în apropierea localității Săcele
Șase persoane au fost transportate la spital după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat marți, pe DC 82, în zona localității Săcele. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, victimele, șase bărbați, au suferit diverse traumatisme - craniofaciale, respectiv la membrele superioare și inferioare, fiind transportate în stare de co
Poliția Capitalei: Copil transportat la spital, după ce a căzut de la etajul 2 al imobilului în care locuia
Un copil în vârstă de 6 ani a fost transportat la spital, după ce a căzut de la etajul 2 al unui imobil din Sectorul 3 al Capitalei. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis AGERPRES, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 13 Poliție au fost sesizați, marți, prin apel 112, cu privire la pr
Neamț: Bărbat aflat la cules de nuci - accidentat mortal de tren la Roman
Un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani a fost accidentat mortal de un tren, marți, în municipiul Roman, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit pompieri, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean și polițiști. 'Ajunse la locul indicat, forțele de interv









