Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Bekesi Csaba, a declarat vineri, la Oradea, că cea mai importantă realizare din primele șase luni de mandat este 'schimbarea de paradigmă' a modului în care instituția își desfășoară activitatea, printr-o abordare orientată spre prevenție, remedierea deficiențelor și sprijinirea conformării operatorilor economici, nu spre sancțiuni spectaculoase.
'Cea mai importantă măsură este schimbarea de paradigmă, care este extrem de bine primită în societate. Am inițiat o modificare de abordare în relaționarea noastră cu cetățenii, dar și cu operatorii economic. Prima perioadă a acestui mandat a pus accentul pe acest model de acțiune, diferită față de acțiunile bazate strict pe operativitate și pe control. Vor urma și celelalte măsuri care vor proceduriza această modificare de abordare, ca să nu rămână doar 'viziunea lui Bekesi' care nu se regăsește în activitatea cotidiană a ANPC-ului', a declarat, într-o conferință de presă, bihoreanul Bekesi Csaba.
Șeful ANPC a arătat că cea mai severă sancțiune rămâne suspendarea temporară a activității unităților care nu respectă drepturile consumatorilor.
'Cred că cea mai mare pedeapsă pentru un operator economic este oprirea temporară a activității. Atunci când vedeți banda ANPC și afișul de oprire temporară, este cel mai bun semn că lucrurile nu funcționează în acea unitate', a explicat acesta.
Potrivit lui Bekesi, în cazul abaterilor care pot fi remediate, inspectorii urmăresc mai întâi corectarea deficiențelor și verifică ulterior dacă măsurile dispuse au fost îndeplinite. Doar în situația în care operatorii nu se conformează sau când neregulile sunt grave se dispune suspendarea activității.
'Rolul nostru este să le explicăm operatorilor economici cum trebuie să soluționeze problemele, să urmărim îndeplinirea măsurilor și apoi să își poată desfășura activitatea, să deservească consumatorii și să plătească taxe și impozite. Astfel, economia României se poate simți în siguranță', a afirmat președintele ANPC.
Referitor la implementarea noii strategii, Bekesi Csaba a precizat că instituția lucrează pe baza unui 'roadmap' elaborat împreună cu experți ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). În prezent, a fost întocmită o listă cu zece produse considerate cu risc ridicat, care vor fi incluse într-un proiect-pilot de analiză a riscurilor.
'Avem o recomandare privind pașii pe care trebuie să îi urmăm și o listă de zece produse considerate periculoase, care vor fi pilotate prin analize de risc pentru a verifica dacă instrumentarul dezvoltat este funcțional și poate fi utilizat în viitor', a spus el.
Potrivit calendarului asumat de ANPC, noul sistem de analiză a riscurilor și noua viziune asupra activității de control ar urma să fie implementate pe deplin în 2027.
'Anul viitor, în 2027, aceste proceduri și această structură de analiză de risc ar trebui să producă efecte', a conchis Bekesi Csaba. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)
Bekesi Csaba (ANPC): Cea mai importantă realizare - schimbarea de paradigmă, accent pe prevenție și remedierea neregulilor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan; drumarii au intervenit cu utilajele de deszăpezire
Drumarii de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov au intervenit cu utilaje de deszăpezire pe Transfăgărășan, unde, în cursul nopții de marți spre miercuri, a nins abundent. Conform reprezentanților DRDP Brașov, miercuri dimineața pe acest drum se circulă în condiții de iarnă.
VIDEO Gorj: Revizie pe Transalpina; în zona de creastă se înregistrează vânt puternic și ceață densă pe alocuri
VIDEO Gorj: Revizie pe Transalpina; în zona de creastă se înregistrează vânt puternic și ceață densă pe alocuri
Bacău: Trafic rutier deviat în localitatea Ciobănuș - comuna Asău, după ce un pod de fier s-a deteriorat
Bacău: Trafic rutier deviat în localitatea Ciobănuș - comuna Asău, după ce un pod de fier s-a deteriorat
MApN: Dronă detectată în apropierea graniței cu România; două aeronave F-16, ridicate de la sol
O țintă aeriană ce evolua în nord-estul localității Vâlkove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, a fost detectată marți seară de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Constanța: Șase persoane transportate la spital după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat în apropierea localității Săcele
Șase persoane au fost transportate la spital după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat marți, pe DC 82, în zona localității Săcele. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, victimele, șase bărbați, au suferit diverse traumatisme - craniofaciale, respectiv la membrele superioare și inferioare, fiind transportate în stare de co
Poliția Capitalei: Copil transportat la spital, după ce a căzut de la etajul 2 al imobilului în care locuia
Un copil în vârstă de 6 ani a fost transportat la spital, după ce a căzut de la etajul 2 al unui imobil din Sectorul 3 al Capitalei. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis AGERPRES, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 13 Poliție au fost sesizați, marți, prin apel 112, cu privire la pr
Neamț: Bărbat aflat la cules de nuci - accidentat mortal de tren la Roman
Un bărbat în vârstă de aproximativ 55 de ani a fost accidentat mortal de un tren, marți, în municipiul Roman, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit pompieri, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean și polițiști. 'Ajunse la locul indicat, forțele de interv
Campania 'România, mai aproape de tine' - un proiect dedicat românilor din diaspora, lansat marți
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a lansat marți campania 'România, mai aproape de tine', un proiect propriu de informare publică dedicat românilor din afara granițelor țării. Potrivit unui comunicat al DRP, campania își propune să faciliteze accesul românilor din afara granițelor la informații corecte, cl









