Un accident în care au fost implicate trenul InterRegio IR 1660 și un autotren a avut loc, miercuri dimineață, la Tutova, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui.

În urma impactului, șoferul TIR-ului a suferit multiple traumatisme, iar în rândul călătorilor din tren nu au existat victime.

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere echipată cu modul de descarcerare și un echipaj de prim-ajutor, iar la intervenție a participat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

'În urma accidentului, nu s-au înregistrat victime în rândul călătorilor aflați în tren. Șoferul autotrenului a fost preluat de echipajul EPA (echipajul de prim ajutor - n.r.), fiind conștient și cooperant, însă prezentând multiple traumatisme', arată sursa citată.

Potrivit ISU, a fost luată legătura cu Regionala CFR, iar garnitura de tren va fi preluată de o altă locomotivă pentru continuarea călătoriei.

Polițiștii au demarat verificări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului. AGERPRES /(AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Ady Ivaşcu)