Cantități mari de gunoaie au fost abandonate în cele mai populare locuri de picnic din Pădurea Ceala, parte a Parcului Natural Lunca Mureșului, la final de sezon estival apelându-se la voluntari, majoritatea copii, pentru a se face curățenie.


În zona 'Zori de zi' sau la 'Trei Insule', din Pădurea Ceala, în locurile de picnic au rămas în urma vizitatorilor nu doar ambalaje din plastic și hârtie, dar și elemente din componența autoturismelor, precum anvelope uzate sau plastic din bordul mașinii. De asemenea, găleți goale de vopseluri, moloz sau materiale de construcții au fost abandonate în pădure sau pe malul Mureșului, chiar lângă zonele amenajate pentru grătare sau odihnă.

Reprezentanții Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului (PNLM) au declarat luni, pentru AGERPRES, că deși fenomenul abandonului de deșeuri în zona protejată a scăzut în ultimii ani, problema nu a fost rezolvată. În acest an au fost aplicate șapte amenzi, în sumă totală de 21.000 de lei, iar două persoane au primit avertismente.



Pentru ca zonele vizitate de turiști să fie din nou primitoare, în weekend a avut loc o acțiune de curățenie cu voluntari, la care au participat și 120 de copii.

'În cadrul acțiunii, care a vizat zona de agrement din Pădurea Ceala, au fost prezenți 120 de copii însoțiți de profesori și rangerii noștri. Au fost adunați în jur de 40 de saci de gunoaie. În ceea ce privește deșeurile voluminoase, cum ar fi moloz sau materiale de construcții, acestea vor fi ridicate în cadrul unor acțiuni viitoare', a declarat directorul PNLM, Mihai Sorin Pascu.

El a menționat că deșeurile voluminoase, cum sunt materiale de construcții și moloz, sunt abandonate nu doar în zona Trei Insule, ci și pe drumurile forestiere.



Administrația PNLM a achiziționat camere de supraveghere, care vor fi instalate în următoarea perioadă la intrarea în Pădurea Ceala dinspre Aeroportul Arad și în zona Trei Insule. Cu ajutorul acestora ar urma să fie identificate mașinile din care se abandonează deșeuri sau persoane.

Imaginile vor fi analizate cu ajutorul Poliției Locale Arad, în baza unui acord semnat cu PNLM. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)