Președintele american Donald Trump l-a primit luni, la New York, pe omologul său francez, Emmanuel Macron, pentru o discuție considerată 'foarte constructivă' de acesta din urmă cu privire la situația din Marea Roșie și războiul din Ucraina, în marginea summitului anual al ONU, transmite AFP.
Cei doi au discutat în special despre cum să 'securizeze mai bine' siturile petroliere din Marea Roșie și despre 'necesitatea de a-i ajuta și mai rapid și mai puternic pe prietenii noștri ucraineni în ceea ce privește rachetele interceptoare', le-a declarat jurnaliștilor șeful statului francez.
'Am avut o discuție foarte bună. A fost foarte constructivă, a existat o mare disponibilitate și am putut intra în detalii cu privire la aceste două conflicte care, evident, sunt importante pentru pacea în lume și pentru securitatea noastră și care au un impact direct asupra puterii de cumpărare a francezilor', a continuat Emmanuel Macron.
Discuția a durat aproximativ o jumătate de oră.
Înainte de întâlnire, Emmanuel Macron promisese să discute 'cu toată sinceritatea' cu Donald Trump pentru a încerca să-l 'orienteze către deciziile corecte', în special în ceea ce privește Ucraina, potrivit colaboratorilor săi.
Pentru partea franceză, era vorba mai ales de a încerca să îl convingă omologul american să 'mențină efortul de sprijin pentru Ucraina' și să 'intensifice presiunea exercitată asupra Rusiei'.
Emmanuel Macron adăugase, într-un interviu acordat postului de televiziune Saint-Pierre-et-Miquelon La Premiere, că intenționează, de asemenea, să lucreze la 'flexibilizarea relației vamale' cu Statele Unite.
Președintele francez a declarat că dorește să construiască o 'soluție de pace' pentru Strâmtoarea Ormuz, 'cheia' pentru ca piețele de combustibil 'să se detensioneze'.
În ceea ce privește Ucraina, europenii cer Statelor Unite să rămână pe deplin angajate într-o soluționare a conflictului, cu o participare americană la negocieri alături de ei și de Kiev.
De asemenea, ei solicită garanții de securitate, adică un angajament american suficient de solid pentru a descuraja un nou atac rusesc după o eventuală încetare a focului.
Emisarii lui Donald Trump, Jared Kushner și Steve Witkoff, s-au deplasat pentru prima dată la Kiev în septembrie pentru a relansa medierea americană în acest conflict, cel mai sângeros din Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial.
Anterior, aceștia merseseră de mai multe ori în Rusia care și-a intensificat din vară atacurile aeriene împotriva Ucrainei și în special a capitalei sale, Kiev.
Cu toate acestea, mai multe runde de negocieri tripartite nu au dus în trecut la niciun progres concret. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)










