Ambasadorul României la ONU, Cornel Feruță, a anunțat că luni, la ora locală 15:00, va avea loc la sediul ONU din New York o reuniune în sesiune specială a Consiliului de Securitate, la solicitarea țării noastre.
'Imediat după incidentul dronei rusești care a explodat pe clădirea de apartamente din Galați, România a declanșat consultări la ONU și a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate, în baza articolelor 34 și 35 din Carta Națiunilor Unite, care reglementează rolul Consiliului în situații care pun în pericol menținerea păcii și securității internaționale', a anunțat Cornel Feruță pe o rețea de socializare.
El a precizat că 'solicitarea României a fost sprijinită de parteneri și aliați'.
'Intruziunea dronei și explozia acesteia într-o zonă dens populată în urma căreia au fost răniți cetățeni români sunt încălcări grave ale Cartei ONU și dreptului internațional. Consiliul de Securitate al ONU se va întruni luni, 1 iunie 2026, la ora 3 p.m. ora New York, în sesiune specială, cu participarea ministrului afacerilor externe al României, Oana Țoiu', a mai precizat sursa citată.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Adrian Dădârlat)
Dronă căzută la Galați: Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU luni
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Dronă căzută la Galați: Regatul Unit l-a convocat pe ambasadorul rus
Dronă căzută la Galați: Regatul Unit l-a convocat pe ambasadorul rus
Oana Țoiu la Paris: România trebuie să își consolideze apărarea antiaeriană (AFP)
Oana Țoiu la Paris: România trebuie să își consolideze apărarea antiaeriană (AFP)
Reuniune la Ambasada României la Canberra privind cooperarea dintre România și Australia în domeniul IT și al inteligenței artificiale
Reuniune la Ambasada României la Canberra privind cooperarea dintre România și Australia în domeniul IT și al inteligenței artificiale
Securitatea la Marea Neagră, în centrul unui simpozion organizat de România și Belgia
Securitatea la Marea Neagră, în centrul unui simpozion organizat de România și Belgia
Nava de asalt amfibiu 'Castilla' aduce în România 200 de infanteriști marini spanioli
Nava de asalt amfibiu 'Castilla' aduce în România 200 de infanteriști marini spanioli
Dronă căzută la Galați/Zelenski îi mulțumește președintelui Dan pentru claritate,după ce...
Dronă căzută la Galați/Zelenski îi mulțumește președintelui Dan pentru claritate,după ce...
VIDEO Dronă căzută la Galați/56 de țări condamnă la ONU comportamentul 'inacceptabil' al...
VIDEO Dronă căzută la Galați/56 de țări condamnă la ONU comportamentul 'inacceptabil' al...
Dronă căzută la Galați: Kremlinul susține că nu a primit răspuns la cererea adresată...
Dronă căzută la Galați: Kremlinul susține că nu a primit răspuns la cererea adresată...





