O dronă s-a prăbușit, vineri, în jurul orei 2:00 dimineață, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Două persoane au fost rănite ușor, iar clădirea a fost evacuată.
UPDATE ORA 09.37 Dronă căzută la Galați/MS: Pacienții sunt stabili; nu se pune problema unui transfer către alt spital
Cele două persoane rănite în incendiul de la Galați sunt stabile, fiind internate pentru investigații medicale și tratament de specialitate și nu se pune problema unui transfer către o altă unitate medicală, a informat vineri Ministerul Sănătății.
Potrivit sursei citate, este vorba despre o femeie în vârstă de 53 ani, internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, secția de Chirurgie Plastică, și care prezintă arsuri de gradele I și II la picioare, cu retenție de corp străin (sticlă) și de un băiat de 14 ani, internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Sf. Ioan' Galați, secția de Chirurgie, având arsuri la antebrațe, fără probleme respiratorii.
UPDATE ORA 09.23 Dronă căzută la Galați/ Oana Țoiu: Am convocat ambasadorul Federației Ruse
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a anunțat vineri că l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse, pentru a-i comunica măsurile pe care le va lua România la nivel diplomatic, după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați.
'Incidentul este de o gravitate fără precedent. Am convocat ambasadorul Federației Ruse la sediul Ministerului Afacerilor Externe astăzi după-amiază. Îi vor fi comunicate măsurile pe care România le va lua la nivel diplomatic, ca răspuns la acest incident. Este important de menționat că atât pe parcursul nopții, cât și în această dimineață, atât eu, cât și ministrul Apărării am informat partenerii noștri aliați, celelalte state membre ale Uniunii Europene. Până la acest moment, avem reacția de solidaritate a multora dintre ei și acest lucru e foarte important, pentru că nicio țară nu este singură în fața acestor riscuri. Le vom răspunde cu fermitatea necesară', a declarat Oana Țoiu la TVR Info.
UPDATE ORA 09.20 Dronă căzută la Galați/ Președintele Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării
Președintele Nicușor Dan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru vineri, la ora 11:00, pentru a discuta implicațiile celui mai grav incident care a afectat teritoriul național de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.
'Am convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării astăzi, la ora 11:00, pentru a discuta implicațiile celui mai grav incident care a afectat teritoriul național de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Vom dispune măsurile proporționale în raport cu Federația Rusă. Gândul meu se îndreaptă, în primul rând, către persoanele rănite, către familiile lor și către locatarii care au trăit clipe îngrozitoare în propriile lor case. Le mulțumesc pentru calmul cu care au răspuns acestei situații și îi asigur de tot sprijinul statului român', a scris președintele Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.
UPDATE ORA 09.11 Dronă căzută la Galați/Franța denunță amenințarea Rusiei la adresa securității europene
Ministrul delegat francez pentru afaceri europene, Benjamin Haddad, a declarat vineri că incidentul în care a fost implicată o dronă rusească care a lovit un bloc de locuințe din Galați arată că Rusia reprezintă o amenințare la adresa securității europene, relatează Reuters.
O dronă s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc cu 10 etaje din orașul Galați, în sud-estul României, în timpul unui atac rusesc lansat în cursul nopții asupra Ucrainei.
UPDATE ORA 09.09 Dronă căzută la Galați/Maia Sandu condamnă cu 'fermitate atacul rusesc' și își exprimă solidaritatea cu România
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat vineri 'cu fermitate atacul rusesc cu dronă care a lovit civili români în propriile locuințe, la Galați'.
'Este încă o dovadă a faptului că războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei afectează întreaga regiune și pune în pericol vieți omenești', a scris ea într-o postare pe Facebook.
UPDATE ORA 09.07 Dronă căzută la Galați/Negrescu: Solicit guvernanților să fie mai incisivi în identificarea soluțiilor pentru protejarea cetățenilor
Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a solicitat, vineri, 'celor responsabili' să vină cu explicații coerente pentru faptul că statul român nu a reușit să îi protejeze pe cetățenii din Galați, unde a căzut o dronă încărcată cu explozibil pe un bloc de locuințe.
'Le doresc însănătoșire grabnică celor doi români răniți de drona militară rusească ce a lovit un bloc de locuințe din Galați. Solicit celor responsabili să vină cu explicații coerente pentru faptul că statul român nu a reușit să îi protejeze. Din păcate, am avut dreptate atunci când am avertizat în repetate rânduri asupra riscurilor reprezentate de aceste drone. Condamn cu fermitate incidentul cauzat de atacurile ilegale comise de Federația Rusă în sudul Ucrainei, în apropierea frontierei cu România, și solicit decidenților guvernamentali de la noi din țară să treacă de la teorie la practică și să fie mai coerenți și mai incisivi în identificarea soluțiilor pentru protejarea cetățenilor', a scris Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.
UPDATE ORA 09.04 Dronă căzută în Galați / Rusia 'a depășit încă o linie', afirmă Ursula von der Leyen
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia 'a depășit încă o linie' după ce una dintre dronele sale a lovit un bloc de locuințe din Galați și a rănit civili în timpul unui atac în cursul nopții în Ucraina vecină.
'O incursiune a unei drone rusești a lovit o zonă dens populată din România, rănind civili. Pe teritoriul UE. Suntem pe deplin solidari cu România și cu poporul său', a scris Von der Leyen într-o postare pe platforma X.
Russia’s war of aggression has crossed yet another line.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) May 29, 2026
A Russian drone incursion struck a densely populated area in Romania, injuring civilians.
On EU territory.
We stand in full solidarity with Romania and its people.
As we continue strengthening our security and…
UPDATE ORA 09.02 Dronă căzută la Galați/ Ilie Bolojan: Condamn fără rezervă aceste acțiuni grave
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a condamnat vineri dimineața incidentul petrecut la Galați, unde o dronă a căzut pe un bloc de locuințe, precizând că a fost în contact cu ministrul Apărării și au fost luate toate măsurile pentru protejarea populației.
'În cursul nopții trecute, o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, provocând un incendiu și rănirea ușoară a două persoane. Am fost în contact cu ministrul Apărării și au fost luate imediat toate măsurile pentru protejarea populației, iar, în plan diplomatic, au fost informați aliații și partenerii României. Această situație este inacceptabilă și reprezintă o nouă violare a spațiului aerian, generată de continuarea iresponsabilă și nejustificată a războiului dus de Rusia în Ucraina. Acest război continuă să afecteze securitatea României și a statelor de pe Flancul Estic. Condamn fără rezervă aceste acțiuni grave și cer ferm Rusiei să pună imediat capăt acestora', a scris Ilie Bolojan pe pagina sa de Facebook.
UPDATE ORA 08.56 Dronă căzută la Galați/Președintele Letoniei condamnă 'atacul rusesc' și exprimă solidaritatea deplină a țării sale cu România
Președintele Letoniei, Edgars Rinkevics, a condamnat vineri 'atacul rusesc cu dronă' asupra unui bloc de locuințe din Galați, în care au fost rănite două persoane, și a spus că țara sa este 'pe deplin solidară' cu România.
'Letonia condamnă atacul rusesc cu dronă asupra unui bloc de apartamente din Galați, România, soldat cu rănirea a două persoane. Le urez însănătoșire rapidă răniților', a transmis Rinkevics într-un mesaj pe platforma X.
Latvia condemns the Russian drone strike on an apartment building in Galați, Romania, injuring two people. I wish speedy recovery to the injured. Latvia stands in full solidarity with our ally Romania and is prepared to support appropriate measures to prevent such violations.
— Edgars Rinkēvičs (@edgarsrinkevics) May 29, 2026
UPDATE ORA 08.51 Dronă căzută la Galați/MApN: Situația este sub control, nu ne confruntăm cu un atac asupra României
Reprezentații Ministerului Apărării Naționale au dat asigurări, vineri, că 'situația este sub control', subliniind că nu ne confruntăm cu un atac asupra României, ci cu efectele unui conflict desfășurat în imediata apropiere a frontierei.
'Vreau să transmit foarte clar pe această cale faptul că situația este sub control. Nu ne confruntăm cu un atac asupra României, ne confruntăm cu efectele unui conflict desfășurat în imediat apropierea frontierei noastre. Din nefericire, cu consecințe directe asupra populației din zonă. Structurile Armatei României, împreună cu celelalte instituții ale statului, monitorizează permanent spațiul aerian și sunt pregătite să reacționeze ori de câte ori situația o impune', a declarat generalul de brigadă Gheorghe Maxim, într-o conferință de presă susținută la sediul MApN.
UPDATE ORA 08.34 Dronă căzută la Galați/NATO condamnă 'nesăbuința Rusiei' și spune că va continua să-și întărească apărarea împotriva amenințărilor
Alianța Nord-Atlantică a condamnat vineri 'nesăbuința Rusiei' în cazul dronei rusești care a lovit un bloc de locuințe din Galați și spune că va continua să-și întărească apărarea împotriva 'tuturor amenințărilor'.
'La primele ore ale acestei dimineți, un bloc de apartamente din România a fost lovit de o dronă în timp ce Rusia ataca infrastructura ucraineană din apropierea graniței', a scris purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, pe platforma X.
Early this morning, an apartment building in Romania was struck by a drone as Russia attacked Ukrainian infrastructure near the border. @SecGenNATO is in touch with Romanian authorities. We condemn Russia’s recklessness, and NATO will continue to strengthen our defences against…
— NATO Spokesperson (@NATOpress) May 29, 2026
UPDATE ORA 08.32 Dronă căzută la Galați/Abrudean: Condamnăm încălcarea spațiului aerian al României; trebuie să acționăm ferm
Drona încărcată cu explozibil, prăbușită în Galați, reprezintă o încălcare inacceptabilă a spațiului aerian românesc și o nouă dovadă a riscurilor generate de agresiunea Federației Ruse, a transmis vineri președintele Senatului, Mircea Abrudean.
''Condamnăm încălcarea spațiului aerian al României și orice acțiune care pune în pericol securitatea populației. România nu poate accepta faptul că au fost răniți cetățeni și au fost avariate clădiri. Trebuie să acționăm ferm acum, nu doar la nivel declarativ, atât diplomatic, cât și în planul consolidării capacităților de apărare, pentru protejarea cetățenilor și a securității naționale'', a scris el pe Facebook.
UPDATE ORA 08.19 Dronă căzută la Galați/ Grindeanu: România are urgent nevoie de un sistem eficient de apărare anti-dronă
România are urgent nevoie de un sistem eficient de apărare anti-dronă, a afirmat vineri dimineața președintele PSD, Sorin Grindeanu.
'Evenimentul dramatic din această dimineață de la Galați demonstrează, fără echivoc, incapacitatea țării noastre de a se apăra de astfel de atacuri punctuale. Ministrul Apărării, Radu Miruță, trebuie să iasă din zona confortabilă a declarațiilor politice și să se ocupe cu seriozitate - chiar dacă este demis - de înzestrarea Armatei Române cu echipamente și sisteme eficiente. Tot ce se întâmplă arată vulnerabilitatea pe care actualii miniștri demiși o creează țării noastre. România are nevoie rapid de un nou Guvern format din profesioniști', a scris Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
UPDATE ORA 07.55 Dronă căzută la Galați/ MApN: Toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat
Echipe de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații continuă cercetările, vineri, în zona blocului din Galați unde s-a prăbușit o dronă.
Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, din primele informații rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului.
UPDATE ORA 07:23 Dronă căzută la Galați/ Pucheanu: Situația e sub control, zona a fost securizată, iar evaluările continuă
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a precizat vineri, referitor la incidentul cu drona prăbușită pe acoperișul unui bloc din oraș, că situația este sub control, zona a fost securizată, iar evaluările continuă.
''Dragi gălățeni, orele trecute am trăit din nou un moment pe care nimeni nu și l-ar fi imaginat posibil într-un oraș european aflat în pace. O dronă căzută peste un bloc din Galați a provocat explozie și a rănit două persoane. Le suntem alături celor afectați și putem să le oferim spații de cazare în această situație. De asemenea, toate autoritățile sunt mobilizate în continuare pentru sprijin și intervenție rapidă. Suntem permanent în legătură cu ISU, Prefectura, MApN și cu toate instituțiile responsabile. Prioritatea noastră este siguranța oamenilor. Situația este sub control, zona a fost securizată, iar evaluările continuă'', a scris el pe Facebook.
UPDATE ORA 07:21 Dronă căzută la Galați/ MAE: România a informat aliații NATO și pe secretarul general
România a informat aliații și pe secretarul general al Alianței Nord-Atlantice despre incidentul cu dronă de la Galați și a solicitat măsuri pentru accelerarea transferului de capabilități anti-dronă în țara noastră, a informat vineri dimineața Ministerul Afacerilor Externe.
'Federația Rusă continuă să fie un stat agresor care duce un război ilegal cu implicații grave pentru securitatea regională și siguranța cetățenilor. Federația Rusă poartă direct responsabilitatea pentru aceste acțiuni grave și iresponsabile. România va acționa cu fermitate maximă pentru creșterea presiunii internaționale asupra Federației Ruse în vederea unei încetări imediate și cuprinzătoare a focului', se arată într-un comunicat al MAE, transmis AGERPRES.
UPDATE ORA 04:50 Dronă căzută la Galați/ Trafic restricționat în zonă până la finalizarea cercetărilor la fața locului
Traficul rutier este restricționat vineri dimineață în zona în care o dronă a căzut pe un bloc de locuințe din municipiul Galați.
''Până la finalizarea cercetărilor la fața locului, în zona în care o dronă a căzut pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, traficul rutier este restricționat pe ambele sensuri de deplasare ale străzii Brăilei, între intersecțiile cu străzile Roșiori și Traian'', anunță IPJ Galați.
UPDATE ORA 04:35 Dronă căzută la Galați/ MApN: Două aeronave F-16 au decolat de la Fetești, fiind sprijinite de un elicopter militar
Ministerul Apărării Naționale informează că, în cursul nopții de joi spre vineri, Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, unul dintre aceste aparate de zbor fiind urmărit de radare până în zona de sud a municipiului Galați, unde s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe, impactul fiind urmat de un incendiu.
La fața locului acționează echipe specializate din IGSU și alte structuri din MAI, din Serviciul Român de Informații și din Poliție Română.
UPDATE ORA 04:19 - Dronă căzută la Galați/ Aproximativ 70 de persoane, evacuate din blocul afectat
Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din blocul din municipiul Galați, peste care a căzut vineri dimineață o dronă cu încărcătură explozivă.
Din cercetările efectuate de specialiștii SRI de la fața locului, toată încărcătura explozivă a dronei a explodat, precizează Departamentul pentru Situații de Urgență.
Potrivit lt. col. Cătălin Sion, reprezentant al ISU Galați, în total au fost patru victime - două persoane transportate la spital cu traumatisme ușoare și două, cu atacuri de panică, au primit îngrijiri la fața locului.
Planul roșu de intervenție a fost dezactivat.
Autoritățile au identificat o locație pentru cazarea temporară a oamenilor evacuați, însă la acest moment nu sunt persoane relocate.
''Am auzit o bubuitură puternică, vă dați seama că ne-a luat din somn. Am apucat să ne tragem hainele pe noi și să ne luăm strictul necesar'', a declarat pentru AGERPRES o femeie care locuiește la etajul 7 al imobilului pe acoperișul căruia s-a prăbușit drona.
Pentru siguranța cetățenilor, forțele MAI, MApN și echipele specializate ale SRI sunt în continuare la fața locului și continuă verificările.
UPDATE ORA 03:11 Dronă căzută la Galați/ Două persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului
Două persoane care prezintă escoriații primesc îngrijiri medicale la fața locului, după ce o dronă a căzut vineri dimineață pe un bloc din municipiul Galați, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10.
Potrivit ISU Galați, până la acest moment, nu au fost identificate alte drone.
Incendiul a fost lichidat.
De asemenea, echipa de cercetare, specializată în explozii, formată din polițiști ai Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică, din cadrul IGPR, este în drum spre locul intervenției, anunță sursa citată.
ORA 02:55 VIDEO Galați: Dronă prăbușită pe un bloc; explozie și incendiu la un apartament de la etajul 10
O dronă s-a prăbușit, vineri, în jurul orei 2:00 dimineață, pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10 al imobilului.
Nu sunt înregistrate victime, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați.
''În urmă cu puțin timp, în municipiul Galați, o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10. La fața locului intervin forțe și mijloace ale ISU Galați pentru limitarea efectelor incidentului și securizarea zonei, sprijinite de alte efective ale MAI și echipe specializate ale SRI. Două persoane care se aflau în apartamentul incendiat s-au autoevacuat. Până în acest moment, nu au fost identificate victime', a transmis ISU Galați.
Autoritățile au emis mesaj RO-ALERT pentru populație.
La fața locului au fost mobilizate numeroase echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, SMURD, Serviciului Județean de Ambulanță și Poliției.
Potrivit ISU Galați, misiunea este în dinamică. AGERPRES/(AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.


