Un urs a fost observat vineri seara, pentru a doua oară, în decurs de două săptămâni, în comuna Săsciori, fiind emis mesaj RO-ALERT pentru prevenirea populației din zonă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Alba, Raul Crișan, în cursul serii de vineri a fost semnalată prezența unui urs în comuna Săsciori.

La fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.

Jandarmii au constatat că sesizarea privind prezența unui urs se confirmă, însă animalul nu mai era prezent în zonă.

'Pentru a preveni reîntoarcerea acestuia, jandarmii au folosit semnalele acustice și luminoase ale autospecialei, în scop de descurajare și alungare', a precizat Raul Crișan.

Pentru prevenirea apariției unor situații de risc la adresa sănătății, integrității sau chiar a vieții populației din zonă, ISU Alba a emis mesaj RO-ALERT.

În 13 mai, a mai fost semnalată prezența unui urs în Săsciori.

În această lună, un urs a mai fost observat în Jidoștina, comuna Șugag, și de trei ori în comuna Rimetea. AGERPRES / (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Preda)