România trebuie să își consolideze apărarea antiaeriană, cu ajutorul aliaților săi, a declarat miercuri, la Paris, ministrul român de Externe, Oana Țoiu, la cinci zile după ce o presupusă dronă rusească a rănit două persoane într-o regiune de la frontiera cu Ucraina, relatează agenția France Presse.
Țoiu a spus că, deși în prezent nu există indicii că Rusia ar fi vizat intenționat blocul de apartamente lovit de dronă în orașul Galați pe 29 mai, Moscova poartă 'responsabilitatea'.
'Este clar că trebuie să consolidăm capacitățile de supraveghere aeriană și apărare antiaeriană de-a lungul întregului flanc estic al NATO', le-a declarat ministrul jurnaliștilor.
'Dar, pentru noi, presiunea este și mai mare', a adăugat ea, subliniind că România, membră a NATO și a UE, împarte 'cea mai lungă graniță' cu zona de conflict din Ucraina, în special în regiunile Dunării și Mării Negre.
În timp ce livrările de echipamente militare deja comandate nu vor avea loc decât peste un an sau doi, România poartă discuții cu NATO pentru a-și consolida capabilitățile pe termen scurt și lucrează, de asemenea, cu Ucraina la un proiect comun de apărare împotriva dronelor, a precizat ministrul.
Referindu-se la ce s-a întâmplat pe 29 mai, Oana Țoiu a explicat că a fost într-adevăr detectată sosirea unei drone ca parte a unui roi, dar că piloții forțelor aeriene au decis să nu o doboare, temându-se că o rachetă ar putea provoca pagube la sol.
Deși a fost primul incident de acest fel soldat cu victime, România a înregistrat peste 40 de incursiuni ale dronelor pe teritoriul său de la începutul războiului din Ucraina, a adăugat ea.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că 'nimeni' nu poate determina cu certitudine originea dronei până la efectuarea unei examinări amănunțite. 'Rusia nu a amenințat niciodată și nu amenință țările europene', a adăugat el.
La rândul său, președintele român Nicușor Dan a afirmat duminică faptul că experții însărcinați de autoritățile române au stabilit 'fără echivoc' că drona care a lovit o clădire pe 29 mai era o 'Geran-2, de origine rusească'.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Oana Țoiu la Paris: România trebuie să își consolideze apărarea antiaeriană (AFP)
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 2 minute

Alte știri din categorie
Dronă căzută la Galați: Regatul Unit l-a convocat pe ambasadorul rus
Dronă căzută la Galați: Regatul Unit l-a convocat pe ambasadorul rus
Reuniune la Ambasada României la Canberra privind cooperarea dintre România și Australia în domeniul IT și al inteligenței artificiale
Reuniune la Ambasada României la Canberra privind cooperarea dintre România și Australia în domeniul IT și al inteligenței artificiale
Securitatea la Marea Neagră, în centrul unui simpozion organizat de România și Belgia
Securitatea la Marea Neagră, în centrul unui simpozion organizat de România și Belgia
Nava de asalt amfibiu 'Castilla' aduce în România 200 de infanteriști marini spanioli
Nava de asalt amfibiu 'Castilla' aduce în România 200 de infanteriști marini spanioli
Dronă căzută la Galați/Zelenski îi mulțumește președintelui Dan pentru claritate,după ce...
Dronă căzută la Galați/Zelenski îi mulțumește președintelui Dan pentru claritate,după ce...
Dronă căzută la Galați: Kremlinul susține că nu a primit răspuns la cererea adresată...
Dronă căzută la Galați: Kremlinul susține că nu a primit răspuns la cererea adresată...
Dronă căzută la Galați: Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU luni
Dronă căzută la Galați: Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU luni
VIDEO Dronă căzută la Galați/56 de țări condamnă la ONU comportamentul 'inacceptabil' al...
VIDEO Dronă căzută la Galați/56 de țări condamnă la ONU comportamentul 'inacceptabil' al...





