Liberala Oana Gheorghiu, vicepremier în Guvernul Bolojan, a declarat sâmbătă, după decizia liberalilor de susținere a Guvernului Niculescu, că PSD va trebui să își asume guvernarea și să aducă ''laptele și mierea'' pe care le-a promis.
''Când ai de ales între două rele, pe care o alegi? România are nevoie urgentă de o rectificare bugetară. Dar legea nu permite Guvernului interimar condus de Ilie Bolojan să o adopte prin ordonanță de urgență. Fără rectificare, spitalele riscă să rămână fără bani pentru medicamente și tratamente, iar ambulanțele, fără combustibil. Nu vorbim doar despre bani. Vorbim despre vieți omenești. Despre oameni care pot muri dacă ajutorul nu ajunge la timp. Și atunci, ce alegi? Să prelungești blocajul, cu toate riscurile lui, sau să contribui la învestirea unui guvern dominat de PSD, cu o listă revoltătoare de miniștri? Înțeleg revolta provocată de decizia PNL. Și eu sunt revoltată! Cum să nu fii?'', a scris ea pe Facebook.
Potrivit acesteia, PSD, alături de AUR, a dat jos Guvernul Bolojan, un guvern din care chiar PSD făcea parte și care începuse să pună ordine în finanțele țării, să reducă risipa și privilegiile.
''Dar noi nu am abandonat reformele. Timp de peste cinci luni, am continuat să luptăm pentru ele, în ciuda limitărilor Guvernului interimar, a blocajelor politice și a contestărilor în instanță. Am căutat și soluții pentru formarea unui nou Guvern. După nominalizările eșuate Tomac și Veștea, PNL, USR și UDMR au propus un Guvern minoritar condus de Siegfried Mureșan. PSD a refuzat. Și iată-ne astăzi în fața unui Guvern cu 11 miniștri PSD din 17. Cei care au blocat reformele se întorc la putere. Între timp, problemele țării nu au așteptat după politicieni. Am petrecut 15 ani încercând să schimb lucrurile în spitalele din România. Știu ce înseamnă lipsa medicamentelor și a banilor pentru tratamente. Știu că, atunci când un spital nu mai poate funcționa, consecințele se pot măsura în vieți pierdute. Nu pot privi toate acestea doar ca pe o dispută între partide'', a arătat ea.
Pentru PNL, cel mai simplu și mai avantajos electoral ar fi fost să respingă învestirea acestui Guvern, consideră Oana Gheorghiu.
''Dar ce faci când o decizie bună pentru imaginea partidului riscă să aibă consecințe grave pentru oameni? Ilie Bolojan știe cât îl poate costa politic această decizie. Și totuși consideră că responsabilitatea față de țară trebuie să cântărească mai mult. Aceasta este rațiunea votului PNL: nu încrederea în PSD, nu aprobarea miniștrilor propuși, ci nevoia de a pune capăt unui blocaj ale cărui costuri sunt plătite de oameni. PNL nu intră la guvernare. Intră în opoziție. Iar PSD va trebui să își asume guvernarea și să aducă laptele și mierea pe care le-a promis. Nu va mai putea da vina pe 'austeritatea' lui Bolojan. Noi vom continua să susținem reforma statului, reducerea risipei, eliminarea privilegiilor și profesionalizarea companiilor de stat. Pentru aceste lucruri am intrat în politică. Pentru ele am ales să fac parte din echipa lui Ilie Bolojan. Și nu am de gând să renunț la ele. Știu că mulți oameni sunt dezamăgiți. Nu le cer să nu fie și nici să aibă încredere în PSD. Dar cred că responsabilitatea politică înseamnă uneori să accepți un cost pentru tine, pentru a evita unul mult mai mare pentru ceilalți. Interesul de partid nu poate fi mai important decât viețile oamenilor. Iar responsabilitatea nu poate însemna abandonarea reformelor'', a transmis aceasta. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Anamaria Constantin ,editor online: Andreea Preda)
Oana Gheorghiu: PSD va trebui să își asume guvernarea și să aducă laptele și mierea pe care le-a promis

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/ Comisii - încep audierile miniștrilor propuși în Guvernul Niculescu
Miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiați luni și marți în comisiile de specialitate din Parlament. Luni, audierile încep la ora 12:00, fiind programate până la ora 20:00, timp în care 13 miniștri își vor prezenta prioritățile în comisii și vor răspunde întrebărilor parlamentari
Bolojan: Luni voi face o dare de seamă asupra activității guvernamentale pe care am exercitat-o de la preluarea mandatului
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că în cursul zilei de luni va prezenta într-o conferință de presă un bilanț al activității guvernamentale din perioada petrecută la șefia Guvernului. El a fost întrebat, duminică, la
Bolojan: Am semnat acordul cu premierul desemnat care condiționează votul PNL pentru învestirea noului Guvern
Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat că duminică seară a semnat acordul cu premierul desemnat Luca Niculescu, în document fiind stipulate condițiile pe care acesta și le asumă în schimbul votului de învestire a noului guvern pe care parlamentarii liberali urmează să-l acorde în Parlament. El a fost
Simion (AUR): Chiar dacă toți vor trăda și vor vota Guvernul, noi tot nu îl votăm
Simion (AUR): Chiar dacă toți vor trăda și vor vota Guvernul, noi tot nu îl votăm
Premierul desemnat - întâlnire cu miniștrii propuși; discuții despre programul de guvernare și aplicarea măsurilor asumate
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a avut duminică o întâlnire cu echipa de miniștri propuși în Guvernul său, în cadrul căreia discuțiile s-au axat pe programul de guvernare și punerea în practică a măsurilor cuprinse în document. 'Astăzi m-am întâlnit cu echipa propusă pentru viitorul Guver
Veștea: Riscul ca PNL să repete destinul politic al PNȚCD nu mai poate fi tratat cu superficialitate
Veștea: Riscul ca PNL să repete destinul politic al PNȚCD nu mai poate fi tratat cu superficialitate
Siegfried Mureșan, după decizia de susținere a Guvernului Niculescu: Vom fi cu ochii pe acești miniștri
Siegfried Mureșan, după decizia de susținere a Guvernului Niculescu: Vom fi cu ochii pe acești miniștri
Bolojan: Parlamentarii PNL au un anumit mandat; vor vota conform deciziei partidului
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, sâmbătă, că parlamentarii liberali, având 'un anumit mandat', vor vota conform deciziei partidului, PNL dorind să fie parte a 'soluției pentru România'. 'Partidul Național Liberal rămâne consecvent deciziilor pe care le-a luat în primăvară. Dacă Parti









