Niciun pericol nu a fost identificat după ce un avion al companiei Austrian Airlines, ce decolase de la Tel Aviv și transporta 57 de persoane, a fost nevoit să aterizeze duminică noaptea în capitala bulgară Sofia din cauza unei amenințări cu bombă, au anunțat compania aeriană și agenția de presă bulgară BTA, citate de Reuters.

''Confirmăm că a existat o amenințare împotriva zborului OS82 de la Tel Aviv la Viena, pe 18 octombrie 2026, care a făcut necesară o aterizare intermediară la Sofia. În timpul verificării avionului, pasagerilor și echipajului vizate, nu a fost identificat niciun pericol'', a afirmat luni compania aeriană într-un comunicat.

Agenția de presă BTA relatase că echipajul de pe zborul cu destinația Viena a raportat o amenințare cu bombă atunci când avionul se apropia de frontiera cu România, iar forțele aeriene bulgare au ridicat de la sol avioane MiG-29.

Ministerul de Interne austriac, aeroportul internațional din Viena și grupul Lufthansa, care deține compania Austrian Airlines, nu au răspuns solicitărilor de a comenta acest caz.

Acest incident a survenit la mai puțin de trei săptămâni după ce un copilot de pe un avion al companiei flydubai cu destinația Tel Aviv l-a atacat pe căpitanul aeronavei cu un topor, în încercarea de a prăbuși avionul. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

* O alertă cu bombă obligă un avion care venea de la Tel Aviv să-și schimbe ruta spre Bulgaria