Personaje și voci feminine puternice, povești sociale necesare în selecția de filme de la Les Films de Cannes s Bucarest

Regizorii Rakan Mayasi și Eivind Landsvik prezenți la București

Yesterday the Eye Didn't Sleep, în regia lui Rakan Mayasi, este un film realizat fără scenariu, cu membrii reali ai familiei Al Mawla. Povestea este inspirată de experiența bunicii regizorului care s-a căsătorit forțat (IndieWire). Într-o comunitate de la granița dintre Liban și Siria, dispariția Gamrei și incendierea unui camion declanșează un conflict alimentat de vechi resentimente. În timp ce Yasser pornește în căutarea verișoarei sale, surorile Jawaher și Rim sunt desemnate să restabilească pacea prin sacrificii personale. Între tradiții apăsătoare, secrete și dorința de libertate, povestea explorează condiția femeilor și tensiunea dintre datorie, supunere și revoltă. Sâmbătă, 31 octombrie, regizorul Rakan Mayasi va fi prezent pentru o întâlnire cu publicul festivalier la Cinema Elvire Popesco, după proiecția de la ora 20:00, iar la Muzeul Național de Artă al României, sala Auditorium, regizorul va introduce proiecția de la ora 12:30.

Rehearsals for a Revolution este un film construit din arhive personale, filmări de familie, imagini de la protestele de stradă, articole de presă și înregistrări audio ale regizoarei Pegah Ahangarani. Astfel sunt reconstituiți peste 40 de ani din istoria Iranului. De la primele zile ale Revoluției din 1979 până la războiul izbucnit în 2026, Pegah Ahangarani recompune amintiri personale și colective, conturând portretul unei țări marcate de represiune politică și animată de speranța neîncetată a unei noi revoluții.

Low Expectations, în regia lui Eiving Landsvik, spune povestea Majei, o tânără muziciană care pare să fi ajuns puțin prea devreme la statutul de artistă cult în mediul online. Cariera ei de succes începe să se destrame, obligând-o să se întoarcă în orașul natal. În timp ce predă la liceu pentru a-și câștiga existența, ea se luptă cu depresia și se redescoperă în moduri neașteptate. Variety scria ca Marie Ulven (cunoscută și sub numele de Girl in Red în lumea muzicii norvegiene) o interpretează pe Maja cu o vulnerabilitate și o sinceritate aproape palpabile, întruchipând o persoană care a ajuns să-și ascundă fragilitatea sub o indiferență aparentă. Regizorul Eivind Landsvik va fi prezent la București joi, pe 29 octombrie, unde se va întâlni cu publicul cinefil și va vorbi despre filmele sale și despre parcursul său cinematografic, la Cinema Muzeul Țăranului, după proiecția de la 20:30.

A Girl Unknown, în regia lui Zou Jing, urmărește viața unei fetițe din China care este mutată între trei familii, de la vârsta de 6 până la 18 ani, primind de fiecare dată un nume și o identitate nouă. În căutarea unui sentiment de apartenență și a posibilității de a iubi, ea trebuie să învețe să navigheze între povara trecutului și incertitudinea viitorului, până când își găsește propriul drum. Variety scria că filmul este o dramă de epocă sensibilă și reținută, care explorează impactul politicii copilului unic din China asupra vieții oamenilor, punând accent pe suferința emoțională și pe consecințele personale ale acestei politici.

Lucy Lost, în regia lui Olivier Clert, este o animație care invită la reflecție asupra umanității puse la grea încercare în timpul războiului. În anul 1915, pe insula engleză Scilly, o fată pe nume Lucy este crescută de niște pescari, despre care ea știe că nu-i sunt rude. Lucy are puține amintiri din trecutul ei. Este o perioadă sumbră, când războiul face ravagii pe continent. Milly, o nouă prietenă, o va ajuta să găsească piesele de puzzle din trecutul ei, iar Lucy va înțelege mai bine care este locul ei în lume. Variety scria că Lucy Lost are un stil vizual influențat de producțiile clasice ale Studio Ghibli, în special în ceea ce privește designul personajelor, stil care îl face plăcut publicului. Filmul întră în cinematografe din 13 noiembrie.

Dua, regizat de Blerta Basholli, este o poveste complicată despre devenire. Pe măsură ce războiul se apropie în Kosovo, la sfârșitul anilor '90, iar tensiunile etnice se intensifică, Dua, o adolescentă de 13 ani, se luptă să-și găsească locul printre cei de vârsta ei și să se adapteze propriului corp aflat în schimbare. După ce un incident zguduie comunitatea, ea însăși devine o țintă. Între violența cotidiană și amenințarea tot mai mare a exilului, rămâne prea puțin loc pentru descoperiri intime și treziri interioare. Dua a primit Premiul SACD anul acesta la Cannes.

Ulya, regizat de Viesturs Kairiss, o are ca personaj central pe o adolescentă de aproape doi metri înălțime care, în 1954, pleacă din satul natal la Riga pentru a se alătura unei echipe celebre de baschet. Ulya se confruntă cu dificultăți în a-și accepta propria înălțime și identitate. Dublă campioană olimpică (1976, 1980), de trei ori campioană mondială și de zece ori campioană europeană, ea este cea mai titrată jucătoare din istoria baschetului feminin. Despre atmosfera filmului, regizorul Viesturs Kairiss afirma într-un interviu: 'Tatăl meu era fotograf amator, iar eu am moștenit cinci cutii cu rolele sale de film. Multe dintre scenele filmului, precum și atmosfera sa generală, sunt inspirate direct din fotografiile lui.'

Limonov: The Ballad, în regia lui Kirill Serebrennikov, îl are în centru pe un militant revoluționar, anarhist punk, scriitor clandestin, majordom al unui milionar din Manhattan. Dar și poet, amant al femeilor frumoase, agitator politic și romancier care scria despre propria măreție. Povestea vieții lui Eduard Limonov este o călătorie prin Rusia, America și Europa, în a doua jumătate a secolului XX. Scenariul, scris în colaborare de Kirill Serebrennikov, Ben Hopkins și Pawel‚ Pawlikowski, oferă un portret extrem de captivant interpretat extraordinar de Ben Whishaw (The Guardian).

În lumea cinematografică a lui Carlos Reygadas, granițele dintre real și imaginar, dintre corporal și spiritual, sunt rareori stabile. Heil, Jupiter! se înscrie în această zonă de ambiguitate. În mijlocul valurilor învolburate și al stâncilor monumentale de pe un țărm îndepărtat, două cupluri tinere deschid porțile către un univers al realităților schimbătoare. Fără ca ele să știe, o entitate misterioasă le privește de sus, cu o judecată aproape divină. Între aceste lumi se conturează un univers aflat la granița dintre modern și primitiv, dintre tehnologia de ultimă generație și viața rurală, dintre corporal și mitic.

Acțiunea filmului Too Many Beasts, regizat de Sarah Arnold, se petrece în zona rurală a Franței, unde fermierii și vânătorii sunt în plin conflict. Mistreții, prea mari și prea numeroși, devastează culturile. Brun, un fermier falit, se luptă să-și mențină ferma pe linia de plutire. Când președintele clubului îl împinge la limită, Brun îl împușcă și dispare fără urmă. Un an mai târziu, Fulda, un polițist impulsiv și instabil, proaspăt transferat în regiune, preia conducerea anchetei. Filmul a câștigat Premiul Europa Cinemas Label la Quinzaine des Cineastes.

Low Experctations și Lucy Lost sunt distribuite în România de CAY Films, iar Limonov: The Ballad de Transilvania Film.


*

Festivalul Les Films de Cannes s Bucarest este un eveniment fondat în 2010 de către Cristian Mungiu cu sprijinul delegatului general al Festivalului de Film de la Cannes, Thierry Fremaux, și este organizat de către Asociația Cinemascop și Voodoo Films.

Prezentat de: UniCredit Bank

Cu sprijinul: Catena, Adrem, Groupama, Apa Nova - parte a Grupului Veolia

Partener de mobilitate: Cupra România

Proiect cultural finanțat de: CNC, Ambasada Franței și Institutul Francez din România, SACD, Institutul Cultural Român

Parteneri: Mercure Hotel, UNATC, Avanpost, Abator, Europa Cinemas, Cinema Elvire Popesco, Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Muzeul Național de Artă al României, Apollo 111 Cinema, Unika, Stil Diamonds, Moet&Chandon

Partener media principal: PRO TV și VOYO

Parteneri media: Radio Europa FM, Agerpres, BIZ, Libertatea, Cinemap, Films in Frame, Cultura la Dubă, Cinefan, Cinefilia, Tonica, Ad Players, Cinemaraton, CineGhid, FILM, MovieNews, Munteanu, Liternet, Movienator, GenȘtiri, Cărturești, Like5, Daily Magazine, catchy.ro, AdPlayers.ro, A List Magazine, urban.ro, happ.ro, news.ro, F-Sides

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Partener cultural: RFI România