Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, luni, că punctul de vedere al PNL rămâne același de a nu intra într-o formulă de guvernare alături de PSD și de a lua în calcul un vot de învestire pentru Cabinetul Luca Niculescu.
'Invitația (PSD) rămâne la fel de neonorată ca și până în prezent. Punctul nostru de vedere rămâne același: nu vom intra într-o formulă de guvernare alături de PSD. Așa cum am decis în repetate rânduri și a fost comunicat acest lucru, luăm în calcul, evident, un vot de învestire pentru Guvernul Luca Niculescu, pentru a debloca situația în care se află România. Aici suntem și acest lucru este ferm din perspectiva Partidului Național Liberal. Evident, așteptăm programul de guvernare, lista Cabinetului pentru a lua o decizie în cadrul forurilor statutare ale PNL. În acest moment, ne exprimăm deschiderea pentru a da un vot de învestire pentru Guvernul Luca Niculescu', a afirmat Abrudean.
Potrivit acestuia, posibilitatea acordării votului de învestire pentru Guvernul Niculescu va fi afectată dacă liberali din gruparea care a contestat deciziile conducerii partidului ar fi cooptați ca miniștri.
'Așteptăm, așa cum spuneam, discuțiile și propunerile pentru structura viitorului Cabinet. Din perspectiva noastră, evident că acest lucru ar afecta posibilitatea acordării unui vot de învestire pentru Guvernul Luca Niculescu, pentru că deciziile au fost clare, nu cred că poate intra în discuție o altfel de decizie. (...) Este punctul meu de vedere, sigur că Biroul Permanent Național va decide asta, dar, așa cum arată lucrurile, cred că e absolut normal ca asta să nu se întâmple, dacă dorim să avem un vot de învestire din partea Partidului Național Liberal', a explicat Mircea Abrudean.
PNL are 80 de parlamentari și Luca Niculescu va aborda lucrurile așa cum dorește, a precizat el. 'Din declarațiile publice, am văzut că dorește să discute cu conducerile partidelor, asta a făcut, apreciem asta, l-am primit cu deschidere, am fost transparenți în ceea ce i-am comunicat. Vom vedea, sigur, cum va rămâne atunci când se depune lista în Parlament', a adăugat liberalul.
În opinia sa, este prea devreme să se discute despre un eventual acord scris pentru susținerea măsurilor Cabinetului Niculescu după învestire câtă vreme nu se cunosc structura Guvernului și programul acestuia.
Biroul Permanent Național al PSD, reunit luni, a mandatat conducerea partidului să continue discuțiile cu premierul desemnat Luca Niculescu pentru formarea unui Cabinet și pentru elaborarea programului de guvernare, a anunțat președintele social-democraților, Sorin Grindeanu. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Abrudean: Punctul de vedere al PNL - același: nu va intra la guvernare cu PSD și ia în calcul un vot de învestire a Cabinetului Niculescu

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Băsescu: Mă tem că au mai rămas doar două soluții pentru a avea Guvern cu o oarecare stabilitate
Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că au mai rămas doar două soluții pentru a avea un Guvern ''cu o oarecare stabilitate'', și anume un Guvern de uniune națională sau unul format în urma alegerilor anticipate. ''Doar o părere! Cu actualul premier desemnat sau cu altul, mă tem că au mai rămas doar două
Cseke Attila: Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat marți că, din punctul său de vedere și din cel al UDMR, Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit. 'Din punctul meu de vedere, al ministrului Sănătății interimar, și din punctul de vedere al UDMR, Guvernul Luca Niculescu trebuie învestit și pentru ca să avem, evident, un Guvern, pentru c
Niculescu, după discuțiile cu partidele și grupurile parlamentare: Sunt optimist; toate opțiunile rămân în picioare
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marți, după discuțiile cu reprezentații partidelor și grupurilor parlamentare privind formarea unui guvern că este 'optimist' și nu se gândește la posibilitatea unui eșec, menționând că toate opțiunile 'rămân în picioare', și anume un guvern politic, hibrid sau tehnocrat.
Andronache: PNL e gata să renunțe la guvernare, nu blochează instalarea Guvernului Niculescu; PSD să explice de ce se opune
PNL nu blochează instalarea Guvernului Niculescu și a oferit deja o cale de deblocare, fără să revendice participarea la putere, iar PSD trebuie să explice de ce se opune și prelungește criza, a declarat, marți, liderul deputaților liberali, Gabriel Andronache. 'PNL este gata să renunțe la guvernare pentru deblocarea situației. în timp ce PNL e const
Grindeanu către Bolojan: Vă cerem să participați la construcția unui guvern responsabil
PSD îi cere lui Ilie Bolojan să participe la construcția unui guvern responsabil, ceea ce îi va da și șansa să corecteze problemele pe care tot el le-a creat, i-a transmis premierului interimar liderul social-democraților, Sorin Grindeanu. 'Domnule Bolojan, renunțați să mai trăiți în trecut! Concentrați-vă pe prezent și m
Bolojan: Cine s-ar mai asocia cu cei care nu respectă angajamentele, fug de răspundere și provoacă crize?
Premierul interimar Ilie Bolojan a reafirmat luni seara că PNL este dispus să asigure învestirea unui guvern, chiar dacă nu face parte din el, dar că nu va guverna din nou împreună cu PSD, pentru că refuză să îi mintă pe români cu soluții care nu au cum să funcționeze. 'De la moțiunea de cenzură, PSD îmi cere
Premierul desemnat a continuat seria consultărilor pentru formarea viitorului Guvern (sinteză)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a continuat luni seria de consultări cu partidele și formațiunile politice pentru conturarea viitorului Guvern. Conform Constituției, Luca Niculescu are la dispoziție zece zile pentru a depune la Parlament programul de guvernare și lista viitorului Cabinet, termen care se încheie în această săptă
Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice - condiționată de absolvirea unui curs de legislație rutieră
Senatul a adoptat, în ședința de luni, un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice. Propunerea legislativă completează în acest sens Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publi









