Președintele Nicușor Dan efectuează, miercuri, o vizită oficială la Praga, la invitația omologului ceh, a informat Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, șeful statului va avea întrevederi cu președintele Petr Pavel, cu prim-ministrul Andrej Babiš și cu președinții celor două camere ale Parlamentului ceh, precum și o întâlnire cu membri ai comunității românești.
Agenda discuțiilor va fi dedicată cooperării româno-cehe la nivel bilateral, european și aliat, cu accent pe asigurarea securității Europei în fața amenințărilor generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Vor fi abordate, de asemenea, teme de pe agenda europeană și dezvoltarea legăturilor economice și a investițiilor, inclusiv în domeniul industriei de apărare. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Preda)
Președintele Nicușor Dan efectuează, miercuri, o vizită oficială în Cehia

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlamentul se reunește pentru votul de învestitură a Guvernului Siegfried Mureșan
Parlamentul se reunește pentru votul de învestitură a Guvernului Siegfried Mureșan
Parlament - audieri miniștri/Diana Buzoianu, aviz favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Ministrul propus pentru portofoliul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a primit marți aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Senatului și Camerei Deputaților. Nominalizarea Dianei Buzoianu a fost avizată cu 21 de voturi pentru și 20 împotrivă. în cadrul audierilor, Buzoianu
Cseke Attila: Eu cred că nu va fi învestit Guvernul Mureșan
Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a declarat marți că nu crede că Guvernul Siegfried Mureșan va fi învestit miercuri în plenul reunit al Parlamentului. 'Dacă vorbiți de Guvernul despre al cărui program de guvernare vorbim, eu cred că nu va fi învestit', le-a spus el ju
Mureșan - răspuns pentru președinte: Anticipatele nu sunt de dorit, dar nici menținerea României în criză nu oferă stabilitate
Alegerile anticipate nu sunt de dorit, dar nici menținerea României într-o criză politică prelungită de teama anticipatelor nu oferă stabilitate cetățenilor sau încredere investitorilor care vor să creeze locuri de muncă în România, a transmis prim-ministrul desemnat Siegfried Mureșan, marți seara, ca răspuns la declarația președintelui
Parlament - audieri miniștri/ Cseke Attila - aviz pozitiv pentru Ministerul Dezvoltării
Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a primit, marți, aviz pozitiv în Comisiile parlamentare reunite pentru administrație publică. S-au înregistrat 23 de voturi ''pentru'', 2 voturi ''împotrivă'' și 15 abțineri. Parlamentarii PS
Parlament - audieri miniștri/ Mihai Dimian - aviz negativ în Comisiile de învățământ și știință
Comisiile reunite pentru învățământ și știință ale Camerei Deputaților și Senatului i-au acordat, marți, aviz negativ lui Mihai Dimian, propus pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării. S-au înregistrat 23 voturi ''pentru'', 19 ''împotrivă'' și șase abțineri. Di
VIDEO Nicușor Dan: Ar trebui să avem încredere în România (GALERIE FOTO)
Românii ar trebui să aibă încredere în țara lor, ''cu toate deficiențele'' existente, a afirmat, marți, la Palatul Cotroceni, președintele Nicușor Dan. El a participat la lansarea volumului ''REGINA - in honorem arhitectei României Mari'', cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la viz
Siegfried Mureșan: Am propus un ministru independent pentru o justiție independentă, iar PSD nu e de acord
Premierul desemnat Siegfried Mureșan consideră că, prin avizul negativ dat candidatului propus la Justiție - Andrea Chiș, social-democrații ''arată că vor vota oricând împotriva independenței justiției și pentru apărarea clientelei de partid''. ''Parlamentarii PSD din Comisia juridică au dat aviz negativ min









