Deputatul PSD Mihai Fifor a transmis marți o interpelare ministrului interimar al Apărării Naționale, Radu Miruță, căruia îi cere explicații în legătură cu prezența a trei generali ai Armatei Române la audierea unui candidat pentru funcția de ministru.

'Cine a ordonat participarea a trei generali ai Armatei României la audierea cetățeanului Radu Miruță, candidat la funcția de ministru al Apărării Naționale? În baza cărui temei și cu ce misiune? Aceasta este întrebarea centrală a interpelării pe care am formulat-o astăzi și pe care am adresat-o actualului ministru al Apărării Naționale, Radu Miruță. Pentru că există o distincție esențială: la momentul audierii din 28 septembrie, Radu Miruță nu era ministrul Apărării Naționale. Era cetățeanul Radu Miruță, nominalizat pentru ocuparea unei funcții politice și venit în fața Comisiilor reunite pentru apărare ale Senatului și Camerei Deputaților pentru a solicita avizul parlamentar. Cu toate acestea, la audierea sa au fost prezenți trei ofițeri cu grad de general', a scris Fifor pe Facebook.

El a adăugat că a solicitat MApN să precizeze cine sunt cei trei generali, cine a ordonat sau a aprobat prezența lor, în ce calitate oficială au participat, dacă au avut un ordin sau un mandat și care a fost misiunea concretă încredințată fiecăruia.

'Am solicitat să mi se spună dacă prezența lor a fost cerută oficial de comisiile parlamentare. Dacă Parlamentul nu a formulat o asemenea solicitare, atunci Ministerul Apărării trebuie să spună limpede cine a dat ordinul ca trei generali ai Armatei României să participe la audierea unui candidat pentru o funcție politică. Și mai există o chestiune care nu poate fi trecută sub tăcere. Vorbim despre trei generali ai Armatei României. Ofițeri de asemenea rang cunosc legea, cunosc Statutul cadrelor militare și cunosc foarte bine obligațiile și limitele pe care le presupune statutul de militar. Prin urmare, explicațiile sunt necesare de la toți cei implicați: cine a dat ordinul, care a fost temeiul acestuia și în ce condiții a fost executat? Am cerut inclusiv transmiterea, în măsura în care documentele nu sunt clasificate, a ordinelor, dispozițiilor sau mandatelor care au stat la baza prezenței celor trei generali', a afirmat acesta.

Fifor menționează că 'exercitarea unei funcții publice nu este discreționară', iar autoritatea funcției și resursele unei instituții fundamentale a statului nu pot fi folosite după bunul plac.

'Abuzul în exercitarea funcției înseamnă încălcarea legii. Iar dacă răspunsurile la această interpelare vor confirma că autoritatea funcției sau resursele Ministerului Apărării au fost folosite în afara cadrului legal în legătură cu audierea unui candidat pentru o funcție politică, atunci avem o problemă care depășește cu mult o simplă chestiune de protocol. Domnule Miruță, și pentru asemenea lucruri ați primit aviz negativ din partea Comisiilor reunite pentru apărare. Pentru că, înainte de orice discurs despre conducerea Armatei României, există o regulă elementară: legea se respectă. De toată lumea. Chiar și de USR-iști', a conchis deputatul PSD. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)