Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat vineri că nu ia în calcul să-și depună mandatul în niciun scenariu.
'Nu iau în calcul să-mi depun mandatul. Obiectivul meu este foarte clar. Președintele României m-a desemnat. Vom lucra la programul de guvernare, după care ne vom întâlni cu parlamentarii. Vom prezenta programul nostru parlamentarilor, după care vom prezenta Cabinetul de miniștri și vom depune Cabinetul de miniștri și programul de guvernare în Parlament. Sper să avem audieri serioase, pentru ca miniștrii buni pe care îi vom propune să-și poată prezenta viziunea în fața Parlamentului și apoi vom avea votul de învestitură', a spus Siegfried Mureșan, la Digi 24, întrebat dacă va lua în calcul depunerea mandatului în scenariul în care nu va strânge voturile necesare pentru învestirea Guvernului pe care-l va propune.
El a subliniat, întrebat dacă există vreun scenariu în care să-și depună mandatul, că nu are în vedere depunerea mandatului.
Siegfried Mureșan a explicat cum l-a anunțat președintele că îl va desemna premier, precizând că a agreat cu șeful statului să aibă o întâlnire săptămâna viitoare, la revenirea acestuia în țară.
'Președintele României m-a contactat ieri și m-a informat deschis că mă va nominaliza pe mine pentru a forma Guvernul. I-am mulțumit pentru această nominalizare. I-am spus că mi-aș dori să avem o discuție așezată, de vreme ce președintele României și cu mine nu discutaserăm despre formarea Guvernului în această perioadă. I-am spus că mi-aș dori să avem o discuție așezată. Am reflectat atât dumnealui, cât și eu cum putem să discutăm, de vreme ce dumnealui nu se află în București în aceste zile. Și am agreat să fim în legătură, am agreat să ne întâlnim la revenirea în țară a domniei sale săptămâna viitoare', a precizat Mureșan.
Premierul desemnat a menționat că, după ce a avut o primă discuție cu șeful statului, în care și-au 'calibrat punctele de vedere', l-a informat pe președintele Partidului Național Liberal, premierul interimar Ilie Bolojan.
'A fost pentru noi, mulți colegi liberali, o traumă modul în care s-a încercat formarea Guvernului condus de domnul Adrian Veștea. Am avut o discuție cu președintele Ilie Bolojan. Împreună cu domnia sa am agreat să ne informăm partenerii de la USR și UDMR, fiindcă și acesta este un lucru esențial, adică deschiderea și transparența față de partenerii mei, față de cei care mă susțin sunt importante pentru mine. După care am avut o a doua discuție cu președintele României. Dumnealui m-a anunțat că va anunța și exact așa au decurs lucrurile, vă spun, transparent', a explicat Mureșan.
Pentru Ilie Bolojan și pentru el, este 'un demers serios', a menționat acesta, adăugând că afirmația din spațiul public conform căreia ar fi avut vreo ezitare este o 'interpretare eronată'.
'Președintele și cu mine, după cum am spus, am avut ieri o primă discuție pe acest subiect și dacă în 84 de zile nu s-a întâmplat nimic și în 30 de minute, practic, dumnealui m-a anunțat că va nominaliza, eu am anunțat că accept și dumnealui a făcut anunțul. Cred că lucrurile s-au întâmplat foarte rapid ieri. Chiar nu poate fi vorba de ezitări. Cred că 30 de minute e un pic mai scurt și mai rapid decât 84 de zile', a mai spus Siegfried Mureșan.
Întrebat de ce nu a fost alături de președinte atunci când a făcut anunțul, el a arătat că președintele României a decis când face anunțul și în ce format. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Siegfried Mureșan: Nu iau în calcul să-mi depun mandatul

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Siegfried Mureșan: Un guvern responsabil condus de mine - un argument în plus pentru păstrarea ratingului țării
Descoperă lumea prin imagini de impact
Siegfried Mureșan: Avem prea multe teorii ale conspirației; Nu am un motiv să cred că președintele dorește instabilitate
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a afirmat, vineri, în legătură cu ideile vehiculate potrivit cărora desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan ar fi una ostilă PNL sau PSD, că sunt prea multe 'teorii ale conspirației' în România, adăugând că nu are motiv să creadă că șeful statului dorește instabilitate sau ceva rău pentru ța
Siegfried Mureșan despre posibilitatea preluării funcției de președinte PNL: Nu caut să mă așez pe scaunele altora
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, vineri, întrebat dacă va prelua și funcția de președinte al PNL în cazul în care va fi prim-ministru, că își va concentra toată energia pentru a face bine la Guvern și nu 'caută' să se 'așeze pe scaunele altora', menționând că va refuza o acțiune împotriva lui Ilie Bo
Siegfried Mureșan: Sunt deschis la o discuție francă cu PSD; nu voi merge la sediul sau la grupul AUR
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, vineri, că pentru învestirea în Parlament a Guvernului pe care îl va propune este deschis discuțiilor cu PSD, nu va negocia cu AUR, dar dacă sunt parlamentari ai acestui partid care vor vota Guvernul, nu îi poate opri. 'PSD va trebui să aleagă dacă susține un guvern p
MAE condamnă desfășurarea ilegală, în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei, a alegerilor pentru Duma Rusiei
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă desfășurarea ilegală, în perioada 18-20 septembrie, în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei, a alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse, precum și deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul menționat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, fără consimțământul autorități
Nicușor Dan, despre nominalizarea lui Mureșan: Am ales persoana cu cele mai multe voturi în spate
Bukovel - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureșan este 'persoana care are cele mai multe voturi în spate în acest moment', explicând astfel desemnarea acestuia pentru funcția de prim-ministru. El a declarat, într-o conferință de pr
Nicușor Dan a discutat cu Zelenski despre urgentarea proiectului de realizare în comun de drone prin Programul SAFE
Bukovel - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Nicușor Dan a discutat vineri cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, în cadrul unei întâlniri bilaterale pe care a avut-o cu acesta în regiunea Ivano-Frankivsk, despre necesitatea urgentării proiectului de realizare în comun de drone în cadrul
Consulatul general al României la Odesa: Din nou, clasa I în limba română la Orlivka (Ucraina)
Consulatul general al României la Odesa a anunțat vineri că, la Orlivka/Cartal, copiii de clasa I din comunitatea românească vor învăța și în acest an școlar în limba română, autoritățile ucrainene revenind asupra deciziei de a închide acea clasă. 'Astăzi, diplomația română a învins. Av









