Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, vineri, întrebat dacă va prelua și funcția de președinte al PNL în cazul în care va fi prim-ministru, că își va concentra toată energia pentru a face bine la Guvern și nu 'caută' să se 'așeze pe scaunele altora', menționând că va refuza o acțiune împotriva lui Ilie Bolojan.

'Cred că caracterul oamenilor politici este important. Cunosc caracterul lui Ilie Bolojan. Cred că și dumnealui, și colegii din Partidul Național Liberal cunosc caracterul meu. Dacă voi fi prim-ministrul Guvernului României, îmi voi concentra toată energia pentru a face bine la Guvern și voi lucra în parteneriat cu președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, indiferent de poziția pe care domnia sa o ocupă în statul român. Consider că domnul Bolojan a făcut multe lucruri bune pentru România în ultimii ani și sunt convins că va continua să facă multe lucruri bune pentru România în anii următorii și întotdeauna îmi văd de treaba mea și nu caut să mă așez pe scaunele altora. Nu am făcut asta', a afirmat Mureșan, la Digi 24.

El a precizat că va refuza categoric o acțiune împotriva lui Ilie Bolojan.

'Nu cred că colegii îmi vor propune acest lucru, fiindcă mă cunosc. Voi lucra în parteneriat cu Ilie Bolojan și, dacă într-un scenariu ipotetic, cineva mi-ar spune 'Haideți să facem ceva împotriva președintelui Ilie Bolojan', aș refuza categoric să fac acest lucru', a adăugat Siegfried Mureșan.

Premierul desemnat a transmis un mesaj pentru români că este pregătit să continue lucrurile bune din ultimul an.

'Îi rog pe oameni să fie mai atenți la ceea ce fac oamenii politici. Îi rog pe oameni să se uite la ceea ce fac parlamentarii în județele lor, să se uite la ceea ce fac miniștrii, să fie exigenți, să nu meargă doar la vot și să uite după ziua votului cine este parlamentarul lor. Cu cât cetățenii sunt mai activi și mai exigenți față de oamenii politici, cu atât cred că și oamenii politici vor fi presați să facă mai multe lucruri bune', a spus Mureșan.

El a mai arătat că îi dorește mult succes președintelui Nicușor Dan în exercitarea mandatului, adăugând și că admiră tăria cu care Ilie Bolojan a dus nedreptățile care s-au spus la adresa sa.

'Cu cât domnia sa (Nicușor Dan n.r.) are mai mult succes, cu atât e mai bine pentru România. Iar cu președintele Ilie Bolojan, evident, acționăm într-un parteneriat strâns și cred că s-au spus multe nedreptăți la adresa domniei sale și admir mult tăria cu care a dus nedreptățile care s-au spus și s-au făcut la adresa domniei sale în ultimul an', a menționat Mureșan.

Întrebat dacă va face ceva diferit față de Ilie Bolojan, Siegfried Mureșan a răspuns: 'Nu suntem identici'.

'În ceea ce privește sistemul de valori, poate un pic și cei șapte ani de acasă, cred că suntem asemănători, dar, evident, suntem două persoane diferite. Nu vă așteptați să fac totul exact ca domnul Ilie Bolojan - dumnealui bea cafea, eu nu beau cafea, deci există și diferențe între noi', a mai adăugat premierul desemnat. AGERPRES / (AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)