Grupul parlamentar PACE - Întâi România va participa, joi, la consultările de la Palatul Cotroceni privind desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru. Delegația va fi formată din senatorii Cosmina Cerva, Ninel Peia, Ioan Rusu, Clement Sava, Ionel Carp și Cristian Bem.
'România traversează o perioadă mult prea critică pentru a mai fi guvernată prin provizorat sau experimente administrative eșuate. Țara are nevoie urgentă de un Guvern cu drepturi depline, stabil și legitim. Președintele României are obligația constituțională și politică de a desemna o persoană capabilă să strângă rapid o majoritate parlamentară solidă în jurul unui program de redresare națională. În viziunea Grupului PACE - Întâi România, numai un prim-ministru politic poate asigura această stabilitate, deoarece un om politic, spre deosebire de un tehnocrat ascuns în spatele birourilor, este direct responsabil în fața cetățenilor și răspunde pentru deciziile sale în fața electoratului, la urne', a precizat grupul PACE - Întâi România, într-un comunicat.
Reprezentanții grupului au transmis că nu vor acorda 'un vot în alb' niciunui candidat la funcția de premier. Pentru a susține Guvernul la votul de învestitură, aceștia solicită ca 'viitorul Executiv să aibă ca obiectiv zero îndepărtarea totală a USR-ismului și a Bolojenismului din structurile de decizie ale statului'.
'Nu vom valida niciun prim-ministru care lasă ușa deschisă pentru cei care au sabotat România. Vrem să vedem programul de guvernare și, în mod imperativ, soluții economice și sociale imediate care să răspundă direct nevoilor reale ale populației, măsuri dure pentru stoparea creșterii prețurilor la alimentele de bază, protejarea puterii de cumpărare a românilor, ajutoare sociale de urgență pentru categoriile vulnerabile și sprijin direct pentru producătorii autohtoni care țin economia pe picioare', a adăgat PACE - Întâi România.
Președintele Nicușor Dan invită, joi, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, a anunțat Administrația Prezidențială.
Potrivit programului consultărilor, grupul parlamentar PACE - Întâi România este invitat la ora 13:30.
Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis de Parlament pe 5 mai, prin moțiune de cenzură. Ca urmare, de peste patru luni, România are Executiv interimar. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:










