Vicepremierul Oana Gheorghiu a transmis marți că violențele de la protestul din Piața Victoriei li se datorează în întregime 'politicienilor extremiști, inclusiv parlamentari, care s-au infiltrat în acțiunea legitimă a oierilor, încercând să denatureze scopul său, să instige la violență și să provoace haos'.
'Oamenii au tot dreptul să protesteze pașnic pentru orice motive pe care le găsesc legitime. Ca om care a petrecut multe zile și nopți protestând în fața Palatului Victoria împotriva corupției, cred cu tărie că protestul pașnic este un pilon esențial al democrației noastre', a scris Gheorghiu pe Facebook.
Ea a arătat că 'România este astăzi în continuare aproape de valorile noastre europene tocmai pentru că oamenii onești au ieșit în stradă pentru a apăra democrația'.
'În schimb, am un mesaj simplu și direct pentru politicienii extremiști, inclusiv parlamentari, care s-au infiltrat în acțiunea legitimă a oierilor de astăzi, încercând să denatureze scopul său, să instige la violență și să provoace haos: Să vă fie rușine! Violențele de astăzi vi se datorează în întregime.
Un număr de 26 de persoane care au avut un comportament violent la protestul de marți din Piața Victoriei au fost ridicate de jandarmi și duse la mai multe secții de poliție din Capitală.
Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei transmis AGERPRES, în urma incidentelor produse pe parcursul manifestației din Piața Victoriei, 26 de persoane au fost extrase din rândul participanților și conduse la sediile de poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Totodată, 24 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre acestea aflându-se și opt jandarmi, care au fost răniți în timp ce își exercitau atribuțiile de serviciu pentru menținerea ordinii și siguranței publice.
Dintre cele 24 de persoane rănite, patru au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare, între care și un jandarm, a informat Jandarmeria Capitalei. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Vicepremierul Oana Gheorghiu, mesaj pentru 'politicienii extremiști infiltrați în acțiunea legitimă a oierilor': Violențele vi se datorează

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Nicușor Dan: Să ne bucurăm când avem succese și să ne uităm la noi cu echilibru
Președintele Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, la evenimentul de inaugurare a lucrărilor de extindere, modernizare și digitalizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, că românii ar trebui să se bucure atunci când au succese și a făcut apel la echilibru.
Siegfried Mureșan: Un guvern responsabil condus de mine - un argument în plus pentru păstrarea ratingului țării
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a afirmat, vineri, că va continua principiul 'sănătos' privind gestionarea cu atenție a banului public, menționând că, după această etapă dificilă, se va intra pe o 'etapă de creștere' și ia în calcul relaxarea unor măsuri de consolidare fiscală de îndată ce țara își va permite acest lucru.
Siegfried Mureșan: Avem prea multe teorii ale conspirației; Nu am un motiv să cred că președintele dorește instabilitate
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a afirmat, vineri, în legătură cu ideile vehiculate potrivit cărora desemnarea sa de către președintele Nicușor Dan ar fi una ostilă PNL sau PSD, că sunt prea multe 'teorii ale conspirației' în România, adăugând că nu are motiv să creadă că șeful statului dorește instabilitate sau ceva rău pentru ța
Siegfried Mureșan despre posibilitatea preluării funcției de președinte PNL: Nu caut să mă așez pe scaunele altora
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, vineri, întrebat dacă va prelua și funcția de președinte al PNL în cazul în care va fi prim-ministru, că își va concentra toată energia pentru a face bine la Guvern și nu 'caută' să se 'așeze pe scaunele altora', menționând că va refuza o acțiune împotriva lui Ilie Bo
Siegfried Mureșan: Sunt deschis la o discuție francă cu PSD; nu voi merge la sediul sau la grupul AUR
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, vineri, că pentru învestirea în Parlament a Guvernului pe care îl va propune este deschis discuțiilor cu PSD, nu va negocia cu AUR, dar dacă sunt parlamentari ai acestui partid care vor vota Guvernul, nu îi poate opri. 'PSD va trebui să aleagă dacă susține un guvern p
Siegfried Mureșan: Nu iau în calcul să-mi depun mandatul
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat vineri că nu ia în calcul să-și depună mandatul în niciun scenariu. 'Nu iau în calcul să-mi depun mandatul. Obiectivul meu este foarte clar. Președintele României m-a desemnat. Vom lucra la programul de guvernare, după care ne vom întâlni cu parlamentarii.
MAE condamnă desfășurarea ilegală, în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei, a alegerilor pentru Duma Rusiei
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă desfășurarea ilegală, în perioada 18-20 septembrie, în teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei, a alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse, precum și deschiderea unor secții de votare pentru scrutinul menționat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, fără consimțământul autorități
Nicușor Dan, despre nominalizarea lui Mureșan: Am ales persoana cu cele mai multe voturi în spate
Bukovel - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele Nicușor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureșan este 'persoana care are cele mai multe voturi în spate în acest moment', explicând astfel desemnarea acestuia pentru funcția de prim-ministru. El a declarat, într-o conferință de pr









