Președintele francez Emmanuel Macron a salutat miercuri, în limba engleză, redeschiderea de către premierul britanic Andy Burnham a dezbaterii despre o eventuală revenire a Regatului Unit în interiorul Uniunii Europene, informează AFP și Reuters.
''Welcome back! Dacă britanicii vor să revină și dacă prim-ministrul merge în această direcție, cred că ar fi o veste foarte bună în egală măsură pentru țara sa și pentru europeni'', a spus Macron într-o conferință comună, la Madrid, cu premierul spaniol Pedro Sanchez.
''Britanicii, parteneri exigenți, ne-au fost utili pentru a ne ajuta să simplificăm lucrurile'', a adăugat șeful statului francez.
La rândul său, Pedro Sanchez a afirmat că Spania ar primi ''cu brațele deschise'' o revenire a Regatului Unit în Uniunea Europeană.
''Brexit-ul a fost o pierdere enormă, atât pentru populația britanică, cât și pentru ansamblul proiectului european. În consecință, dacă Regatul Unit ar lua o decizie în sensul pe care îl evocați, atunci este evident că Spania ar saluta-o și ar deschide brațele către un popor frate'', a răspuns Sanchez unei întrebări referitoare la eventuala revenire a britanicilor în interiorul blocului comunitar.
Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că Regatul Unit ar trebui să ia în considerare opțiuni privind relația sa viitoare cu Uniunea Europeană, inclusiv o eventuală revenire în blocul comunitar.
Într-o declarație pentru BBC, după ce a afimat în cadrul conferinței anuale a Partidului Laburist că Brexitul 'a făcut mai mult rău decât bine', Burnham a spus că Regatul Unit ar trebui să analizeze diverse modele pentru relația sa pe termen lung cu Europa și să decidă care dintre acestea oferă cea mai bună cale de urmat.
Regatul Unit a votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană în 2016, punând astfel capăt unei apartenențe de peste patru decenii și declanșând ani de frământări politice, în timp ce guvernele succesive de la Londra s-au confruntat cu consecințele economice și diplomatice negative ale acelui vot. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
Emmanuel Macron și Pedro Sanchez salută declarațiile premierului britanic despre o eventuală revenire a țării sale în UE

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ambasadorul american la NATO dezminte reducerile masive de trupe în Europa
SUA nu se pregătesc să retragă între 25.000 și 40.000 de trupe de pe continentul european, a afirmat ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, dezmințind informații în acest sens apărute anterior în presă, relatează AFP. 'Aceste informații sunt false', a declarat Whitaker în cadrul unei conferințe pe tema
CJUE: Reprezentanții statelor membre au numit un judecător în cadrul Curții de Justiție și doi judecători în cadrul Tribunalului
Reprezentanții guvernelor statelor membre au numit miercuri un judecător la Curtea de Justiție și doi judecători la Tribunal, indică un comunicat difuzat pe consilium.europa.eu. Danezul Niels Fenger a fost numit din nou în calitatea de judecător în cadrul Curții de Justiție pentru un mandat desfășurat între 7 octombrie 2027 ș
Mark Rutte: Nu există nicio amenințare iminentă dinspre Rusia pentru teritoriul NATO
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a afirmat miercuri că nu există o amenințare iminentă pentru teritoriul Alianței Nord-Atlantice și că evaluarea amenințării ruse este neschimbată față de acum trei săptămâni, trei luni sau un an, informează Reuters. ''Dacă Rusia ar vrea să acționeze împotriva Finlandei, o țară baltică
Sanchez i-a prezentat scuze lui Macron după ce Senatul țării sale nu a ratificat Tratatul franco-spaniol
Premierul spaniol Pedro Sanchez i-a ''cerut scuze'' miercuri lui Emmanuel Macron după refuzul din ajun al Senatului spaniol de a ratifica tratatul de prietenie franco-spaniol, în plină vizită a președintelui francez la Madrid, transmite France Presse. ''Nu pot decât să mă scuz pentru acest vot'', a d
China: Xi pregătit 'să reprime cu hotărâre' forțele pro-independență din Taiwan
Președintele chinez Xi Jinping și-a exprimat miercuri - în ajunul sărbătorii naționale - hotărârea să combată forțele în favoarea independenței Taiwanului, precum și ingerințele externe în afacerile insulei, relatează France Presse. Cu acest prilej, Xi a reafirmat obiectivul 'reunificării' Chinei continentale cu
#Ucraina: Președintele Volodimir Zelenski anunță că a vizitat soldații de pe frontul de est
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat miercuri că a vizitat soldații de pe frontul din estul țării, în zona orașului Liman, unde armata ucraineană efectuează o contraofensivă împotriva forțelor ruse, transmit AFP și Reuters. Fief al brigăzii naționaliste Azov, Liman se află în centrul luptelor de mai multe luni.
Eforturi în curs pentru transferul către o țară terță a sistemelor antiaeriene rusești din Turcia (Kremlinul)
Kremlinul a declarat miercuri că 'eforturi' sunt în curs de desfășurare între Moscova și Ankara privind posibilul transfer de către Turcia a sistemelor de apărare antirachete rusești către o țară terță, care ar trebui să fie un stat aliat al Rusiei, relatează AFP. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat sâm
Putin îi îndeamnă pe deputații aleși în Duma de Stat să 'facă totul pentru victorie' în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin a inaugurat miercuri cea de-a noua legislatură a Dumei de Stat (Camera Deputaților) cu un apel la adresa deputaților de a face totul pentru victorie în războiul cu Ucraina, ceea ce ar include creșterea cheltuielilor pentru apărare în noul buget, potrivit presei, transmite EFE. 'Sunteți chemați să









