Președintele Nicușor Dan a anunțat că va convoca pentru luni consultări la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou candidat de prim-ministru.
'Voi convoca partidele la Cotroceni luni pentru consultări, iar luni după-amiază voi nominaliza o propunere de prim-ministru. Cer partidelor ca în acest răgaz să își organizeze ședințele interne și să vină de data asta cu soluții care să poată să treacă. Din nou, pentru ca lucrul acesta să se întâmple, este nevoie de consens și este nevoie ca partidele să lase fiecare de la ele, astfel încât să se ajungă la acest consens', a declarat șeful statului, miercuri, la Praga, într-o întâlnire cu jurnaliștii care îl însoțesc în vizita efectuată în Republica Cehă.
Luni, 5 octombrie, se vor împlini exact cinci luni de la demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură.
Șeful statului i-a mulțumit liberalului Siegfried Mureșan pentru că și-a asumat responsabilitatea de a fi trecut prin Parlament un program de guvernare și o listă de miniștri.
'Am trăit azi un nou eșec al membrilor Parlamentului de a constitui o majoritate în jurul unui guvern. Vreau să îi mulțumesc lui Siegfried Mureșan pentru că și-a asumat această responsabilitate, a făcut-o în mod serios, a venit cu un program de guvernare, cu o formulă de guvern. Cred că a fost un pas necesar pentru ca fiecare dintre noi - partide, cetățeni - să înțelegem că este nevoie de consens în politică. Politica este despre consens și majoritatea este despre consens', a susținut Nicușor Dan.
Nicușor Dan le-a transmis românilor și partenerilor României că va fi păstrată direcția pro-occidentală a țării și că vor fi respectate angajamentele financiare luate.
Guvernul Siegfried Mureșan nu a fost învestit de plenul comun al Parlamentului.
Din totalul de 464 de parlamentari au fost prezenți la ședința de miercuri 321 și au fost exprimate 197 de voturi valabile.
S-au înregistrat 182 de voturi 'pentru' învestitură și 15 voturi 'împotrivă'.
Pentru a fi învestit, acest Guvern avea nevoie de majoritatea deputaților și senatorilor, adică de minimum 233 de voturi 'pentru'.
Parlamentarii AUR nu au fost prezenți în sală, iar parlamentarii PSD au fost prezenți, dar nu au votat.
Siegfried Mureșan a fost a treia propunere de premier pe care a făcut-o președintele Nicușor Dan, după demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură acum aproape cinci luni, pe data de 5 mai.
Șeful statului l-a desemnat pe 4 iunie pe europarlamentarul Eugen Tomac să formeze Guvernul, dar acesta și-a depus mandatul pentru că nu a reușit să strângă o majoritate parlamentară.
A doua opțiune a lui Nicușor Dan a fost Adrian Veștea care s-a prezentat în Parlament pe 22 iunie pentru învestire, dar nu a obținut voturile necesare. Guvernul Adrian Veștea a fost respins cu 189 de voturi 'pentru' și 23 de voturi 'împotrivă' din cele 212 voturi valabil exprimate. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Guvernul Siegfried Mureșan a fost respins de Parlament (sinteză)
* LIVE UPDATE Parlamentul s-a reunit pentru votul de învestitură a Guvernului Siegfried Mureșan










