British Museum se confruntă cu o acțiune în instanță legată de expoziția sa dedicată Tapiseriei de la Bayeux, în condițiile în care avocații unui bărbat nevăzător susțin că renumitul muzeu londonez încalcă legislația privind egalitatea de șanse prin faptul că nu oferă tururi cu descriere audio, informează miercuri agenția de presă Reuters.

Dr. Yusuf Ali Osman i-a întrebat pe reprezentanții muzeului dacă instituția va organiza tururi cu descriere audio la mult așteptata expoziție dedicată acelei broderii vechi de aproape 1.000 de ani, care ilustrează cucerirea Angliei de către William I în anul 1066.

Avocații lui Osman susțin că decizia British Museum de a prioritiza vizitele individuale din cauza restricțiilor privind expunerea tapiseriei la lumină, care limitează numărul de vizitatori, reprezintă o încălcare a Legii privind Egalitatea (Equality Act) din Regatul Unit.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al British Museum a declarat că instituția plănuiește să organizeze tururi dedicate, care vor include 'un tur cu descriere audio, realizat în persoană'.

'Analizăm, de asemenea, posibilitatea de a include un tur separat cu descriere audio în cadrul ghidului audio al expoziției, disponibil prin intermediul unei aplicații', a adăugat purtătorul de cuvânt.

Yusuf Ali Osman a declarat într-un comunicat: 'Îmi doresc să pot vizita Tapiseria de la Bayeux și să o descopăr personal'.

'Înțeleg că există restricții importante privind modul în care este expusă tapiseria, însă este dezamăgitor să constat că vizitatorilor nevăzători nu li se oferă posibilitatea de a o descoperi prin intermediul unei descrieri audio', a adăugat el.

Avocata sa, Kate Egerton, de la cabinetul de avocatură Leigh Day, a declarat: 'Legea privind Egalitatea le impune furnizorilor de servicii obligația de a anticipa nevoile persoanelor cu dizabilități și de a lua măsuri rezonabile pentru a evita crearea unui dezavantaj semnificativ'.

'Clientul nostru solicită să beneficieze de aceeași oportunitate ca vizitatorii văzători pentru a admira această expoziție', a adăugat ea.

Expoziția dedicată tapiseriei cu o lungime de 70 de metri - care le oferă posesorilor de bilete un interval de 40 de minute pentru a o admira expusă pe o platformă înălțată - s-a bucurat de un succes uriaș. Primul lot de bilete a fost deja epuizat și a generat încasări de aproape 2,5 milioane de lire sterline (3,32 milioane de dolari). AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu)