Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a apreciat miercuri că trebuie decisă rapid apartenența în continuare a Armeniei la alianța militară a statelor ex-sovietice și la o grupare economică similară, transmite Reuters.

La o reuniune cu omologii săi din statele membre ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), la care Armenia nu a fost reprezentată, Lavrov a afirmat că Erevanul are restanțe la plata cotizației de membru și a menționat absența părții armene la evenimente comune.

Șeful diplomației ruse a apreciat totodată, într-o conferință de presă, că intenția Armeniei de a adera la Uniunea Europeană este incompatibilă cu rămânerea în uniunea economică din care fac parte Rusia, Belarusul, Kazahstanul și Kârgâzstanul.

Premierul armean Nikol Pașinian, aflat la putere din 2018 și reconfirmat la conducere prin rezultatul categoric al alegerilor de duminica trecută, a înghețat în 2024 participarea Armeniei la CSTO, alianță condusă de Moscova, din care face parte - pe lângă statele deja menționate - și Tadjikistanul. El și-a motivat decizia prin lipsa de încredere în garanțiile de securitate ale alianței, după ce Azerbaidjanul a recucerit militar enclava cu populație majoritar armeană Nagorno-Karabah.

Retragerea oficială a Armeniei din CSTO ar submina eforturile Rusiei de a menține țara pe orbita sa.

Relațiile între Erevan și Moscova sunt tot mai tensionate, în timp ce Pașinian încearcă să apropie Armenia de Uniunea Europeană.

La recentele alegeri parlamentare din Armenia, Rusia și Occidentul s-au acuzat reciproc de amestec în procesul electoral. Înainte de scrutin, partea rusă a impus o serie de restricții comerciale pentru importurile de produse armene. Rusia a amenințat și cu excluderea Armeniei din blocul economic post-sovietic. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu)