Consiliul Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), reunit miercuri la Viena, a adoptat o rezoluție susținută de SUA prin care cere Iranului să declare ce stocuri de uraniu îmbogățit mai reține și să permită inspectorilor agenției accesul la acestea, informează Reuters.
Atacurile Statelor Unite și Israelului asupra unor obiective nucleare iraniene au distrus sau deteriorat grav în iunie anul trecut instalațiile de îmbogățire a uraniului deținute de regimul islamic de la Teheran, însă se crede că a rămas neafectată o mare parte din materialul radioactiv respectiv, de concentrație apropiată celei necesare pentru armele atomice.
Iranul nu a informat încă AIEA ce s-a întâmplat cu stocurile de uraniu și nu a permis inspectarea lor înainte de actualul conflict cu SUA, care a escaladat în ultimele două zile prin lovituri reciproce.
Situația ar putea complica negocierile dintre Washington și Teheran, apreciază Reuters.
Textul rezoluției Consiliului Guvernatorilor, propus de SUA, Regatul Unit, Franța și Germania a fost adoptat cu 21 de voturi pentru, trei împotrivă și 10 abțineri, au afirmat diplomați prezenți la reuniunea cu ușile închise de miercuri. Potrivit acestora, s-au opus Rusia, China și Nigerul, în timp ce Venezuelei, al 35-lea stat reprezentat în conducerea AIEA, nu i s-a permis să participe. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Anda Badea)
AIEA cere Iranului să raporteze stocurile de uraniu
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
UPDATE Trump anunță reluarea bombardamentelor împotriva Iranului
UPDATE Trump anunță reluarea bombardamentelor împotriva Iranului
Violențele anti-imigrație de la Belfast: Organismul britanic de supraveghere a mass-media avertizează platformele online să nu 'alimenteze ura'
Violențele anti-imigrație de la Belfast: Organismul britanic de supraveghere a mass-media avertizează platformele online să nu 'alimenteze ura'
UPDATE Afacerea Epstein: Bill Gates dă asigurări în Congresul american că 'niciodată nu a făcut rău nimănui'
UPDATE Afacerea Epstein: Bill Gates dă asigurări în Congresul american că 'niciodată nu a făcut rău nimănui'
Liban: ONU anunță trimiterea unei misiuni pentru a investiga încălcările dreptului internațional
Liban: ONU anunță trimiterea unei misiuni pentru a investiga încălcările dreptului internațional
ONU califică drept 'șocante' violențele anti-imigranți și împotriva poliției din Regatul Unit
ONU califică drept 'șocante' violențele anti-imigranți și împotriva poliției din Regatul Unit
Ungaria dezbate reformele cerute de Bruxelles pentru deblocarea fondurilor europene
Ungaria dezbate reformele cerute de Bruxelles pentru deblocarea fondurilor europene
Irak: O grupare proiraniană a predat autorităților o listă cu personalul și armamentul său
Irak: O grupare proiraniană a predat autorităților o listă cu personalul și armamentul său
Iran: Circa 20.000 de locuitori rămași fără apă potabilă după ultimele lovituri americane
Iran: Circa 20.000 de locuitori rămași fără apă potabilă după ultimele lovituri americane





