Președintele american Donald Trump a afirmat, într-un interviu publicat duminică după ce a fost înregistrat vineri, că nu intenționează să retragă cei aproximativ 50.000 de militari desfășurați pentru războiul împotriva Iranului până când nu se va ajunge la o soluționare definitivă a acestui conflict și numai după încheierea unui acord de pace ar putea accepta o relaxare a sancțiunilor împotriva Iranului și ar putea elibera acestuia din activele sale blocate în străinătate în urma sancțiunilor americane, relatează agențiile Reuters și EFE.
În acest interviu, acordat postului NBC, președintele american a respins ideea că militarii americani dislocați în zonă pentru operațiunile împotriva Iranului ar fi în pericol. 'Nu consider că sunt în vreun pericol. Avem cea mai bună apărare și cel mai bun atac care s-au văzut vreodată', a spus Trump.
În opinia sa, o eventuală retragere, chiar și parțială, a acestui contingent ar fi o decizie 'necugetată', întrucât Statele Unite ar putea fi nevoite să folosească aceste trupe dacă în cele din urmă eșuează negocierile cu Iranul.
VIDEO Trump exclude retragerea trupelor americane desfășurate pentru războiul împotriva Iranului înaintea finalizării misiunii
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Iranul amenință cu lovirea intereselor americane în regiune, după bombardamentul israelian asupra Beirutului
Iranul amenință cu lovirea intereselor americane în regiune, după bombardamentul israelian asupra Beirutului
SUA încearcă să obțină o rezoluție a AIEA care să impună Iranului verificarea instalațiilor nucleare și a stocului de uraniu
SUA încearcă să obțină o rezoluție a AIEA care să impună Iranului verificarea instalațiilor nucleare și a stocului de uraniu
Zelenski: Nivelul radiațiilor, în limite normale după ce o dronă a lovit un depozit de combustibil nuclear uzat la Cernobîl
Zelenski: Nivelul radiațiilor, în limite normale după ce o dronă a lovit un depozit de combustibil nuclear uzat la Cernobîl
Israelul atacă suburbiile sudice ale Beirutului
Israelul atacă suburbiile sudice ale Beirutului
Guvernul britanic l-a contactat pe vicepreședintele american JD Vance pentru a-l contrazice în chestiunea imigrației
Guvernul britanic l-a contactat pe vicepreședintele american JD Vance pentru a-l contrazice în chestiunea imigrației
Israel: Costul exorbitant al unei stări de război permanente (AFP)
Israel: Costul exorbitant al unei stări de război permanente (AFP)
Pentagonul a ridicat la cel mai înalt nivel alerta în privința contraspionajului israelian
Pentagonul a ridicat la cel mai înalt nivel alerta în privința contraspionajului israelian
Kosovo: Alegeri legislative anticipate, al treilea scrutin într-un an și jumătate
Kosovo: Alegeri legislative anticipate, al treilea scrutin într-un an și jumătate




