Influența lui Donald Trump asupra Partidului Republican s-a confirmat marți în cadrul unor alegeri primare în statul Texas, unde ultraconservatorul Ken Paxton, susținut de președinte, a câștigat în fața senatorului în exercițiu John Cornyn, potrivit proiecțiilor presei americane, citate de AFP.

CNN l-a anunțat învingător în cursul serii cu un scor de 62,6%, iar Fox News i-a acordat 62,7% din voturi.

Cu câteva luni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, cruciale pentru al doilea mandat al lui Donald Trump, primarele din acest stat din sud extrem de conservator ilustrează influența persistentă a președintelui asupra carierelor politice republicane, chiar dacă controlul său asupra Capitoliului se fărâmițează în fața frustrării provocate de războiul din Orientul Mijlociu, de proiectul sălii de bal de la Casa Albă sau de fondul de despăgubire destinat aliaților săi.

Victoria lui Ken Paxton, 63 de ani, un ales trumpist cu poziții radicale căruia Donald Trump i-a acordat o susținere tardivă - și decisivă -, riscă să accentueze starea de disconfort în rândul senatorilor republicani. Mulți îl îndemnaseră pe președinte să îl susțină pe senatorul în funcție, care a fost în cele din urmă sancționat pentru că s-a îndepărtat de la linia lui Trump.

Trecutul alesului ultraconservator, cu multiple scandaluri și care a scăpat de o procedură de demitere în 2023, îngrijorează rândurile republicane. Unii se tem că acesta ar putea transforma o victorie garantată a dreptei într-o oportunitate pentru democrați de a câștiga un loc de senator în Texas pentru prima dată în peste 30 de ani.

Liderul majorității din Senat, John Thune, a avertizat că atacarea senatorilor în funcție ar putea avea consecințe la alegerile de la jumătatea mandatului, în noiembrie, considerând că intervențiile președintelui ar putea face 'mai complicată' punerea în aplicare a programului său.

Aceste primare scot încă o dată în evidență o dilemă cu care se confruntă republicanii: dacă sprijinul lui Donald Trump pentru un candidat se poate dovedi decisiv pentru alegerile din interiorul partidului, acești aleși extrem de conservatori ar putea fi mai puțin performanți în noiembrie.

'Ken Paxton va fi o piatră de moară', a declarat John Cornyn pentru Fox News, afirmând că el ar fi obținut rezultate mai bune decât acesta în noiembrie. 'S-ar putea foarte bine să piardă, dar chiar dacă nu va pierde, avansul său va fi atât de infim încât va avea probabil un efect negativ asupra celorlalte scrutinuri', a adăugat Cornyn.

Ultraconservatorul îl va înfrunta pe James Talarico, un pastor democrat care s-a făcut cunoscut în ultimii ani datorită unor interviuri remarcate pe terenul conservatorilor, afirmând în special că nu dorește să lase exclusivitatea mesajului Bibliei în seama dreptei.

La anunțul victoriei lui Paxton, acesta din urmă i-a îndemnat pe X pe 'susținătorii senatorului Cornyn' să i se alăture, asigurându-i că 'își au locul în campania noastră'. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: Ken Paxton/facebook