Negociatori din Qatar s-au deplasat miercuri la Teheran pentru a încerca să depășească ultimele obstacolele rămase între Statele Unite și Iran, informează Reuters și AFP, citând un diplomat familiarizat cu discuțiile. Inițiativa vine în contextul în care discuțiile dintre cele două țări par să fi ajuns la un impas.
'În urma consultărilor cu Statele Unite, negociatorii qatarieni au călătorit în această dimineață la Teheran pentru a se întâlni cu iranienii, cu scopul de a reduce diferențele rămase' între cele două părți, a declarat diplomatul, vorbind sub condiția anonimatului, din cauza sensibilității discuțiilor.
Noua inițiativă diplomatică vine după un schimb de focuri între Iran și SUA, în urma doborârii unui elicopter american, un incident care a slăbit și mai mult armistițiul intrat în vigoare în aprilie.
Iranienii au lansat rachete și drone asupra unor baze militare ale SUA din Iordania, Kuweit și Bahrein în răspuns la loviturile americane asupra unor obiective iraniene din apropierea strâmtorii Ormuz.
Atacurile de ambele părți au avut loc după ce președintele american Donald Trump a acuzat Iranul că a doborât, luni, un elicopter Apache al armatei Statelor Unite. Miercuri, Trump a afirmat că Iranul a prelungit prea mult negocierile, iar acum 'va trebui să plătească prețul'; la rândul său, purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de externe, Esmaeil Baghaei, a declarat că Iranul își va 'reevalua' contactele diplomatice cu SUA după încălcarea repetată a încetării focului.
Escaladarea din ultimele 48 de ore este cea mai semnificativă după armistițiul convenit de Washington și Teheran în aprilie, potrivit Reuters.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Anda Badea)
Negociatori din Qatar la Teheran, pentru a încerca să reducă divergențele dintre SUA și Iran (diplomat)
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Șeful diplomației libaneze: Negocierile directe cu Israel, singura cale de a ieși din război
Șeful diplomației libaneze: Negocierile directe cu Israel, singura cale de a ieși din război
Trump amenință Iranul că 'va trebui să plătească prețul' pentru că a negociat prea mult
Trump amenință Iranul că 'va trebui să plătească prețul' pentru că a negociat prea mult
Un petrolier, în flăcări în largul Omanului (agenție maritimă britanică)
Un petrolier, în flăcări în largul Omanului (agenție maritimă britanică)
Erdogan afirmă că atacurile Israelului împotriva Siriei și Libanului amenință și Turcia
Erdogan afirmă că atacurile Israelului împotriva Siriei și Libanului amenință și Turcia
Israel: Likud spune că Netanyahu va candida la alegerile de anul acesta după ce Trump s-a arătat sceptic
Israel: Likud spune că Netanyahu va candida la alegerile de anul acesta după ce Trump s-a arătat sceptic
Amnesty International acuză Israelul de 'epurare etnică' a beduinilor din Cisiordania
Amnesty International acuză Israelul de 'epurare etnică' a beduinilor din Cisiordania
Șeful diplomației iraniene a discutat telefonic cu omologii săi saudit și turc despre schimbul de atacuri cu SUA
Șeful diplomației iraniene a discutat telefonic cu omologii săi saudit și turc despre schimbul de atacuri cu SUA
Netanyahu, pregătit să acționeze singur împotriva Iranului, fără sprijinul SUA (presă)
Netanyahu, pregătit să acționeze singur împotriva Iranului, fără sprijinul SUA (presă)



