Principalul negociator iranian și președinte al parlamentului, Mohammad Baqer Qalibaf, i-a transmis șefului armatei pakistaneze, în timpul unei întâlniri sâmbătă la Teheran, că Iranul nu va face compromisuri în privința drepturilor sale, a relatat televiziunea de stat, citată de Reuters.

El a afirmat că forțele armate iraniene și-au refăcut capacitățile în timpul armistițiului și că, dacă Statele Unite 'vor relua în mod nechibzuit războiul', consecințele vor fi 'și mai zdrobitoare și mai amare'.

Șeful armatei pakistaneze, Asim Munir, poartă discuții cu conducerea iraniană la Teheran, pe fondul intensificării eforturilor diplomatice menite să pună capăt războiului în Iran, notează dpa.

Potrivit postului public de televiziune iranian IRIB, sâmbătă, Munir s-a întâlnit vineri seara târziu cu ministrul iranian de externe Abbas Araghchi pentru discuții care s-au prelungit până după miezul nopții.

Nu au fost dezvăluite detalii despre aceste convorbiri, potrivit dpa.

În cadrul acestui efort de mediere, mareșalul Munir urma să se întâlnească cu președintele iranian Masoud Pezeshkian, după ce a purtat discuții cu șeful parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf.

Surse din serviciile de securitate pakistaneze au declarat anterior agenției dpa că Munir se află la Teheran pentru a discuta un posibil proiect de acord între Statele Unite și Iran. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Ada Vîlceanu)