logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Știri naționale

Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România

Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a îndeplinit jaloanele asumate prin PNRR; nu vom pierde niciun euro
Politică 01.09. 12:06

Cseke Attila: Ministerul Dezvoltării a îndeplinit jaloanele asumate prin PNRR; nu vom pierde niciun euro

Toate țintele și jaloanele PNRR aflate în responsabilitatea Ministerului Dezvoltării au fost îndeplinite, atât în ceea ce privește reformele, cât și investițiile, conform primelor evaluări, a anunțat marți ministrul interimar Cseke Attila. Potrivit unui comunicat al MDLPA transmis AGERPRES, ministerul a început verificarea documentelor încărcate de beneficiari în platformă până la termenul de 30 august, pentru confirmarea conformității acestora cu cerințele prevăzute în ghidurile de finanțare. 'Dacă toate documentațiile sunt în regulă, nu vom pierde niciun euro la Ministerul Dezvoltării', a subliniat Cseke Attila. în cadrul PNRR, Ministerul Dezvoltării a gestionat în total 5.871 de contracte și a avut în responsabilitate 19 jaloane și ținte aferente reformelor și 30 de jaloane și ținte aferente unui număr de 12 investiții și subinvestiții. Ministerul Dezvoltării a avut rolul de coordonator al investițiilor în eficientizarea energetică și consolidarea seismică a blocurilor de locuințe, a spitalelor, școlilor și a altor clădiri publice, a construit creșe noi și moderne și a investit în trasee cicloturistice și în infrastructura modernă și prietenoasă cu mediul din localități, se precizează în comunicat. Printre reformele majore realizate se numără Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor, Registrul Național al Clădirilor, precum și noul cadru legislativ privind zonele metropolitane, consorțiile administrative, digitalizarea și eficientizarea procedurilor de avizare și autorizare. Unul dintre cele mai importante rezultate este înregistrat în cadrul Componentei 5 - Valul Renovării. Pentru renovarea integrată, aprofundată și moderată a clădirilor rezidențiale, PNRR avea stabilită o țintă de 3.261.404 mp, iar, conform documentelor încărcate de beneficiari până la 30 august, ora 24:00, suprafața totală declarată ca fiind renovată este de 4.655.200 mp, ceea ce reprezintă, în această etapă, o depășire a țintei cu aproximativ 43%, afirmă reprezentanții ministerului. 'Primele date ne arată că Ministerul Dezvoltării și-a îndeplinit toate țintele și jaloanele asumate prin PNRR, iar la investiții nu ne-am limitat la atingerea obiectivelor, ci am reușit să le depășim. Pe investițiile în eficientizarea energetică și consolidarea seismică a clădirilor, unde ținta a fost de 3,26 milioane de metri pătrați, beneficiarii au declarat lucrări finalizate pentru peste 4,65 milioane de metri pătrați consolidați și eficientizați energetic. Este rezultatul unui efort comun al autorităților locale, beneficiarilor și echipelor ministerului. Urmează verificarea documentelor pentru confirmarea conformității și închiderea acestui proces în condițiile cerute de PNRR', a precizat ministrul interimar al Dezvoltării. Direcția Generală de Implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență din minister continuă verificarea documentațiilor, va solicita clarificări acolo unde este necesar și va realiza centralizarea finală a investițiilor și lucrărilor finalizate, se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Scădere de peste o treime a înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în august (APIA)
Economic 01.09. 12:02

Scădere de peste o treime a înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în august (APIA)

înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat, în luna august, o scădere de 37% față de perioada similară din 2025, marjă în care și mașinile electrice au raportat un declin de 29%, arată Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), pe baza datelor preliminare publicate de Direcția Generală Permise de Conducere și înmatri

Sector 3: Încep înscrierile pentru concursul prin care asociațiile de proprietari pot obține bani de investiții
Administrație 01.09. 11:59

Sector 3: Încep înscrierile pentru concursul prin care asociațiile de proprietari pot obține bani de investiții

Primăria Sectorului 3 anunță că încep înscrierile pentru concursul 'Gospodarii Sectorului 3', prin care asociațiile de proprietari pot obține 500.000 de lei pentru investiții în bloc. Dacă asociația de proprietari din care cei interesați de concurs fac parte are grijă de grădina blocului, curățenie și spațiile comune, se poate înscrie în concurs până pe 15 septembrie, a transmis Primăria Sectorului 3, marți, printr-o postare pe Facebook. Un număr de 60 de asociații de proprietari vor fi premiate cu 500.000 de lei alocați de Primăria Sectorului 3. Banii din premii se folosesc pentru lucrări la proprietatea comună: supraveghere video, interfon, iluminat, hidroizolație, zugrăveli și alte modernizări. Zece premii au o valoare de 14.100 de lei, 20 de premii - de 10.000 de lei, iar 30 de premii - de 5.300 de lei. înscrierea se face exclusiv online, pe site-ul Primăriei Sectorului 3. Evaluarea se face în teren, între 15 septembrie și 15 noiembrie, pe trei criterii: managementul deșeurilor, aspectul spațiului verde și curățenia spațiilor comune. Rezultatele se anunță pe 27 noiembrie. Detalii și înscrieri se fac pe https://gospodari.primarie3.ro/. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu) Sursa foto: Primaria Sectorului 3/Facebook.com

AnulBrâncuși/Gorj: Expoziția 'Brâncuși - Calea spre lumină', la Salonic pe 4 septembrie
Cultură 01.09. 11:59

AnulBrâncuși/Gorj: Expoziția 'Brâncuși - Calea spre lumină', la Salonic pe 4 septembrie

Expoziția internațională itinerantă foto-documentară 'Brâncuși - Calea spre lumină' va fi prezentată, pe 4 septembrie, la Salonic, continuând astfel seria manifestărilor culturale dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului, au informat, marți, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj. Potrivit unui comunicat al instituției, prin intermediul imaginilor și documentelor reunite în expoziție, publicul este invitat să descopere universul artistic al lui Constantin Brâncuși, parcursul său creator și legătura profundă dintre opera sa și spațiul gorjean. Ansamblul monumental de la Târgu Jiu - Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana fără Sfârșit - ocupă un loc esențial în această poveste, reprezentând una dintre cele mai valoroase expresii ale geniului creator brâncușian. 'Evenimentul va avea loc vineri, 4 septembrie, începând cu ora 18:00, în Atriumul Primăriei Salonic și este organizat în colaborare cu Consulatul General al României la Salonic și Primăria Salonic. Expoziția propune publicului grec o incursiune în viața și creația marelui sculptor, de la rădăcinile sale gorjene și universul tradițional al Hobiței până la consacrarea sa în arta universală. Un loc aparte este dedicat Ansamblului Monumental de la Târgu Jiu. (...) Prezența expoziției la Salonic reprezintă totodată un nou pod cultural între România și Grecia, prin care Gorjul își promovează patrimoniul și îl readuce pe Brâncuși în atenția publicului internațional', a declarat marți, pentru AGERPRES, managerul CJCPCT Gorj, Ionuț Viorel Bordeiași. Expoziția reprezintă un proiect cultural internațional inițiat și organizat de CJCPCT Gorj. AGERPRES/(A, AS - redactor: Oana Popescu, editor: George Onea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

BIAS 2026 a atras un număr record de 450.000 de spectatori pe Aeroportul Băneasa
Social 01.09. 11:56

BIAS 2026 a atras un număr record de 450.000 de spectatori pe Aeroportul Băneasa

Aproximativ 450.000 de spectatori au participat la ediția din acest an a Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition (BIAS), care a avut loc în 28 și 29 august, înregistrându-se un record absolut de audiență. 'în cele două zile de spectacol, 450.000 de spectatori au trăit emoția zborului pe Aeroportul Băneasa, bucurându-se de acrobații de excepție, demonstrații tehnice impresionante și momente de referință în istoria BIAS. Numărul spectatorilor reprezintă un record absolut nu doar pentru BIAS, ci pentru orice alt show din Europa, uimind piloții tuturor echipelor de show prezente pe Aeroportul Băneasa. Entuziasmul și numărul imens al spectatorilor, precum și organizarea impecabilă au impresionat echipele participante, multe dintre acestea exprimându-și deja intenția de a reveni la București', susțin organizatorii. Astfel, BIAS nu mai este doar un spectacol aviatic, ci a devenit o platformă de promovare a României, notează sursa citată. Potrivit sursei organizatorilor, Frecce Tricolori, formația emblematică a Forțelor Aeriene Italiene, și Turkish Stars, formația Forțelor Aeriene ale Turciei, au fost vedetele incontestabile ale ediției. 'Cu un zbor perfect sincronizat, în care eleganța manevrelor s-a împletit cu precizia matematică, piloții italieni și turci au colorat cerul Bucureștiului în nuanțele drapelelor naționale, smulgând ropote de aplauze și ovații. Evoluția lor a fost descrisă de spectatori drept 'fascinantă' și 'memorabilă', confirmând încă o dată prestigiul internațional al BIAS', se menționează în comunicat. Totodată, Forțele Aeriene Române au oferit o demonstrație de forță și profesionalism care a ridicat nivelul de emoție la cote istorice. 'Zborurile demonstrative ale piloților români au adus în prim-plan măiestria la manșă, curajul și precizia, confirmând evoluția spectaculoasă a Forțelor Aeriene și consolidând încrederea publicului în excelența aviatică a României', precizează sursa citată. Un impact deosebit l-au avut Forțele Aeriene Germane, cu avioanele Eurofighter Typhoon și Tornado, Forțele Aeriene Franceze, cu Rafale Solo Display, Forțele Aeriene Spaniole, cu F-18 Hornet, și Forțele Aeriene Slovene, care au impresionat publicul prin puterea, agilitatea și precizia demonstrațiilor, se mai arată în comunicat. Participarea Inspectoratului General de Aviație al MAI a adus în programul aerian al BIAS unul dintre momentele spectaculoase ale ediției: exercițiul tactic al elicopterului Black Hawk, desfășurat împreună cu luptătorii SIAS din cadrul Poliției Române. Nu au lipsit nici formațiile care dau culoare și diversitate show-ului: Aeroclubul României cu Hawks of Romania, White Wings și Blue Wings, alături de Iacării Acrobați, Jurgis Kairys, precum și echipe internaționale precum Flying Dragons Team (Polonia), notează organizatorii. 'Spectacolul final de drone al Flystack Drone Shows, alături de efectele pirotehnice și focul de artificii din spectacolul de seară, au creat un moment cu adevărat memorabil. Publicul a răsplătit fiecare moment cu aplauze prelungite, confirmând conexiunea specială care se creează între spectatori și echipele de zbor la BIAS. Atmosfera de pe Aeroportul Băneasa a fost una electrizantă, amintind de marile show-uri aviatice internaționale', se mai arată în document. La ediția BIAS 2026 au fost 450.000 de spectatori prezenți, peste 250 aeronave civile și militare, peste 250 piloți și parașutiști din România și din străinătate. 'Peste 1.000 de profesioniști civili și militari care au oferit publicului o demonstrație de talent, curaj și dăruire (piloți, conducători de zbor, parașutiști, echipe tehnice, controlori de trafic aerian, inspectori de siguranță aeronautică, dirijare și parcare aeronave la sol, personal tehnic, logistică și amenajări, alimentare cu combustibil, cazarea participantilor etc.)', se mai precizează în comunicat. Ediția din acest an a înregistrat o audiență media internațională de 3 milioane de persoane, peste 10 milioane de vizualizări virale în social media, un milion de interacțiuni directe cu publicul și 700 de spotteri acreditați, inclusiv internaționali. BIAS este realizat de Compania Națională Aeroporturi București, Aeroclubul României și ROMATSA, din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, împreună cu ROMAERO, din cadrul Ministerului Economiei, în parteneriat cu Forțele Aeriene Române, din cadrul Ministerului Apărării Naționale, precum și de Clubul Sportiv AIBO. Publicul a avut acces gratuit. 'Pregătirile pentru BIAS 2027 au început deja. Ne revedem pe 27-28 august 2027, pentru o ediție și mai spectaculoasă, care să ducă mai departe tradiția și să consolideze statutul Bucureștiului ca destinație europeană de referință pentru pasionații de aviație', notează organizatorii. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)

Timiș: Peste 12 mii de spectatori s-au bucurat de Festivalul Internațional de Operă și Operetă din Parcul Rozelor
Cultură 01.09. 11:46

Timiș: Peste 12 mii de spectatori s-au bucurat de Festivalul Internațional de Operă și Operetă din Parcul Rozelor

Peste 12 mii de spectatori s-au bucurat de cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Operă și Operetă din Parcul Rozelor din Timișoara, care s-a desfășurat în perioada 27 - 30 august, impunându-se ca fiind cel mai mare festival de gen din țară, un brand al Capitalei Culturale Europene Timișoara 2023.

Nicușor Dan: Spațiul public este dominat de defetiști și demagogi; vocea celor care muncesc nu se aude
Politică 01.09. 11:38

Nicușor Dan: Spațiul public este dominat de defetiști și demagogi; vocea celor care muncesc nu se aude

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că spațiul public este dominat, pe de o parte, de 'defetiști' care susțin că nu se poate face nimic în România și, pe de altă parte, de 'demagogi care se bat cu pumnul în piept și se cațără' pe elemente esențiale ale trecutului țării. 'Țara asta are o istorie, noi nu venim de nicăieri. Au fost oameni în locurile astea care au luptat pentru niște valori și care au făcut ca noi să fim azi ceea ce suntem. Și trebuie să fim mândri de oamenii ăștia și privind înapoi la ce au reușit ei să realizeze trebuie să credem că noi putem să facem din țara asta ceea ce au visat ei și ceea ce visează fiecare dintre noi pentru copiii noștri. Tocmai pentru că în spațiul public nu există suficientă această mărturisire și a aprecierii noastre față de trecutul acestei țări și a unui naționalism sănătos, vedem că spațiul public este dominat, pe de o parte, de defetiști care spun că nu o să putem să facem nimic în țara asta și partea cealaltă de demagogi care se bat cu pumnul în piept și se cațără ei pe niște elemente esențiale ale trecutului. Exact vocea celor care cu decență cred și muncesc pentru România din păcate nu se aude și trebuie să se audă', a afirmat președintele Nicușor Dan, prezent la deschiderea întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși, cu tema 'Tinerii, Familia și Viața în Hristos', care a avut loc la Catedrala Națională București. Președintele și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea față de aderența pe care unii dintre 'farisei' o au în anumite zone ale societății românești. 'Vă invit să mărturisiți public și nu doar în interiorul bisericii lucrurile, valorile în care credeți, pentru că se pare că această mărturisire lipsește din societatea noastră și pare că locul unei mărturisiri care să fie ferme, dar simple și decente, în spațiul public este luat de farisei. Și mă îngrijorează aderența pe care unii dintre aceștia o au în părți ale societății românești', le-a spus președintele tinerilor prezenți la eveniment. Șeful statului a vorbit și despre divizarea societății românești, susținând că oamenii capabili să poarte un dialog bazat pe argumente nu sunt suficient de prezenți în spațiul public. 'Despre divizarea din societate. Pare că nu mai avem răbdare să îl ascultăm pe celălalt. Evident că tot timpul vom fi diferiți, tot timpul vom avea argumente unii împotriva celorlalți și asta-i sănătos. Ce nu e sănătos este să ne închistăm și să nu mai auzim ce crede celălalt și, în felul ăsta, să nu reușim să colaborăm ca să avansăm împreună. De ce se întâmplă lucrul acesta? Pentru că nu sunt suficient de prezenți în spațiul public oameni care au argumente, oameni capabili să îl asculte pe celălalt și, în loc să auzim un dialog de substanță care să ne facă pe toți să progresăm, auzim urlete dintr-o parte și din alta. Aici suntem, dar când văd atâtea tineri nu pot decât să fiu optimist', a susținut președintele Nicușor Dan. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu) Citeşte şi: Patriarhul Daniel: Tânărul creștin ortodox - un model pentru alți tineri și un misionar în viața Bisericii Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

Rata de finalizare a cursurilor de securitate cibernetică trece de 95%, dar 62% dintre breșe au la bază factorul uman (analiză)
Economic 01.09. 11:30

Rata de finalizare a cursurilor de securitate cibernetică trece de 95%, dar 62% dintre breșe au la bază factorul uman (analiză)

Rata de finalizare a cursurilor obligatorii de securitate cibernetică urmate de către angajați depășește 95%, însă în continuare factorul uman este prezent în 62% dintre breșele analizate, reiese dintr-o analiză de specialitate, publicată marți. Datele SANS Institute arată că organizațiile care aplică programe obligatorii de instruire î

Bihor: 'Operă țărănească', prima premieră a stagiunii 2026/2027 a Trupei Szigligeti din Oradea
Cultură 01.09. 11:18

Bihor: 'Operă țărănească', prima premieră a stagiunii 2026/2027 a Trupei Szigligeti din Oradea

Premiera spectacolului 'Operă țărănească', de Darvas Benedek și Pintér Béla, în regia lui Balogh Attila, deschide joi, 3 septembrie, la Sala Transilvania, seria premierelor din stagiunea 2026/2027 a Trupei Szigligeti din Oradea. Potrivit unui comunicat transmis marți, spectacolul maghiar propune o incur

Iași: UAIC a demarat o nouă sesiune de admitere
Educație-Știință 01.09. 11:16

Iași: UAIC a demarat o nouă sesiune de admitere

Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a anunțat că, în perioada 1-3 septembrie, demarează o nouă sesiune de înscriere la studii universitare de licență și de masterat, în cadrul căreia sunt scoase la concurs aproximativ 2.400 locuri rămase neocupate după sesiunea de admitere din iulie.

Arad: Numărul biletelor de tramvai și autobuz vândute s-a dublat după ieftinirea la 1 leu
Administrație 01.09. 11:14

Arad: Numărul biletelor de tramvai și autobuz vândute s-a dublat după ieftinirea la 1 leu

Numărul biletelor de tramvai și autobuz vândute în municipiul Arad s-a dublat, în luna august, față de luna anterioară, pe fondul ieftinirii tarifului de călătorie la 1 leu, iar administrația locală concluzionează că această măsură și-a atins scopul și îi determină pe tot mai mulți localnici să folosească transportul public. Potrivit datelor publicate, marți, de Primăria Arad, la o lună de la lansarea programului '1 leu pe zi' - însemnând costul unui bilet care este valabil 24 de ore pe tramvaie sau autobuze, cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul vânzării de bilete. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce înseamnă mai mult decât dublu. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207 în iulie, la 5.772 în august, adică 2.565 de abonamente în plus. Foto: Marian Buga/AGERPRES Primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, consideră că rezultatele înregistrate după prima lună reprezintă 'un semnal puternic privind impactul măsurii'. 'Cifrele din prima lună sunt foarte importante pentru noi. Faptul că atât numărul biletelor, cât și al abonamentelor vândute a crescut semnificativ arată că tot mai mulți arădeni aleg transportul public. Sunt rezultate care ne bucură și care ne confirmă că am luat o măsură corectă pentru arădeni. Am spus de la început că '1 leu pe zi' trebuie să fie mai mult decât o măsură de sprijin pentru bugetul familiei. Ne dorim să schimbăm treptat comportamentul de mobilitate în oraș și să îi convingem pe arădeni că transportul public poate fi o alternativă accesibilă și eficientă. Creșterea înregistrată de la o lună la alta ne arată că suntem pe drumul bun', afirmă primarul, într-un comunicat transmis presei. De la 1 august, orașul Arad are cel mai ieftin transport cu tramvaie și autobuze din țară. Un bilet de călătorie costă 1 leu și este valabil 24 de ore, față de 4,5 lei și valabil 90 de minute înainte de aplicarea reducerilor. Totodată, un abonament săptămânal costă 5 lei, iar un abonament lunar costă 20 lei, față de 120 de lei înainte. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: George Onea, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Timiș: Crosul OncoHelp, eveniment caritabil pentru tratarea bolnavilor oncologici prin stereotaxie
Sănătate 01.09. 11:09

Timiș: Crosul OncoHelp, eveniment caritabil pentru tratarea bolnavilor oncologici prin stereotaxie

Sute de timișoreni sunt așteptați pe 20 septembrie, în Parcul Alpinet din Timișoara, la Crosul anual OncoHelp, un eveniment caritabil, sumele donate urmând să fie folosite de Centrul de Oncologie OncoHelp din Timișoara pentru achiziționarea a două echipamente care vor permite tratarea bolnavilor cu astfel de maladii, prin ste

ExpoApa 2026 va reuni lideri și experți internaționali din industrie la București, în perioada 8-10 septembrie
Economic 01.09. 10:56

ExpoApa 2026 va reuni lideri și experți internaționali din industrie la București, în perioada 8-10 septembrie

Lideri și experți internaționali ai industriei apei sunt așteptați la București, în perioada 8 - 10 septembrie, la o nouă ediție a evenimentului ExpoApa, organizat la Romexpo de Asociația Română a Apei (ARA). Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, transmis marți AGERPRES, printre invitații ediției din 2026 se află Arthur Guichet - secretar general al Asociației Europene a Apei (EWA) și Katerina Schilling - secretar general al Asociației Internaționale a Companiilor de Apă din Bazinul Dunării (IAWD), alături de reprezentanți ai asociațiilor de apă din Danemarca, Polonia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova. Programul evenimentului are pe agendă, în prima zi, dezbateri ce pornesc de la perspectiva industriei apei ca proiect de țară și motor de dezvoltare economică și privesc către următorul deceniu. Astfel, discuțiile vor aborda atât tehnologiile care schimbă modul în care sunt operate infrastructurile de apă, cât și competențele de care sectorul va avea nevoie pentru a putea integra aceste soluții. De asemenea, miercuri, 9 septembrie, una dintre temele importante ale zilei este perspectiva de după anul 2027, 'într-un moment în care finanțarea europeană a sectorului ar putea lua o formă diferită de cea cunoscută până acum'. Dezbaterile vor urmări lecțiile desprinse din investițiile europene derulate în actualul ciclu de finanțare și modul în care această experiență poate fi valorificată pentru pregătirea următoarei generații de proiecte. Tot miercuri, experiența internațională intră în prim-plan prin workshop-ul dedicat modelului danez de management al apei, organizat cu participarea Ambasadei Regatului Danemarcei în România și a specialiștilor danezi. ExpoApa 2026 va avea programată, în ultima zi, pe 10 septembrie, cea de-a doua ediție a mesei rotunde #Skills4Water, care continuă tema deschisă anul trecut la nivel european și aduce în discuție competențele necesare într-o industrie în care digitalizarea, automatizarea și noile tehnologii schimbă atât infrastructura, cât și modul în care aceasta este administrată. 'Programul tehnic se încheie cu o perspectivă europeană asupra dezvoltării sectorului apei, prin participarea reprezentanților asociațiilor profesionale din mai multe țări. Experiențele din Polonia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova vor oferi puncte de comparație privind investițiile, finanțarea și transformările prin care trec serviciile de apă din regiune', notează organizatorii. Pe parcursul celor trei zile, conferințele tematice se vor desfășura în paralel cu expoziția tehnică din Pavilionul B2 de la Romexpo, unde 82 expozanți din șapte țări vor prezenta tehnologii și soluții pentru sectorul apei. La ediția din acest an a expo-conferinței de specialitate sunt așteptați peste 4.000 de participanți din țară și din regiune. ARA este o structură profesională ce reunește operatori de apă, experți tehnici, autorități și furnizori de soluții și are ca misiune promovarea unui management integrat, eficient și sustenabil al resurselor de apă. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)

Misiunea pompierilor români în Serbia continuă; aceștia acționează pentru stingerea incendiilor în zona localității Susara
Social 01.09. 10:48

Misiunea pompierilor români în Serbia continuă; aceștia acționează pentru stingerea incendiilor în zona localității Susara

Pompierii români aflați în sprijinul autorităților din Serbia acționează marți în proximitatea localității Susara pentru identificarea, lichidarea focarelor și reducerea riscului de reaprindere a focului în centrul Rezervației Deliblato Sands. ''Intervenția pompierilor români aflați în sprijinul autorităților din Ser

Arad: Toți afluenții Mureșului au secat, iar râul este la o treime din debitul normal
Social 01.09. 10:47

Arad: Toți afluenții Mureșului au secat, iar râul este la o treime din debitul normal

Toți afluenții Mureșului au secat în județul Arad, pe fondul lipsei precipitațiilor în ultimele luni, iar debitul mediul al râului la cele patru puncte principale de măsurare (Săvârșin, Lipova, Arad, Nădlac) este la o treime față de media multianuală. Administrația Bazinală de Apă Mureș a transmis marți, la solicitarea AGERPRES, că seceta a redus semnificativ debitul râului, ceea ce se vede atât la cele patru stații principale de măsurare, cât și la cele trei stații hidrometrice de pe afluenți, de la Petriș, Săvârșin și Monoroștia. Măsurătorile din ultimele 24 de ore arată că debitul Mureșului este de 63,8 mc/s la Săvârșin, unde media multianuală a perioadei este de 125 mc/s, astfel că debitul se află la jumătate față de normal. Totuși, la Săvârșin este cea mai bună situație, pentru că la celelalte trei puncte principale de măsurare debitele sunt mult mai mici. La Lipova, Mureșul are un debit de 33,4 mc/s (26% din media multianuală), la Arad are 39 mc/s (29%), iar la Nădlac are 42,8 mc/s (32%). Astfel, pe tot traseul din județ al râului, debitul mediu este la o treime din normalul perioadei. 'în prezent, pe teritoriul județului Arad, toți afluenții râului Mureș sunt secați', au precizat hidrologii. Debitul minim istoric a fost măsurat, în județul Arad, în ianuarie 1985, respectiv 15,5 mc/s. Seceta a produs pagube însemnate în agricultură. Conform Direcției pentru Agricultură Arad, aproximativ 1.300 de fermieri au reclamat pagube la culturile de toamnă, în special grâu, fiind afectate 79.359 de hectare de culturi, suprafață pe care pierderile sunt cuprinse între 30 și 70%. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Cutremur de 3,3 pe Richter, produs marți dimineața în județul Vrancea
Social 01.09. 10:22

Cutremur de 3,3 pe Richter, produs marți dimineața în județul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 s-a produs, marți, în județul Vrancea, la ora 9:54, informează Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Potrivit sursei citate, seismul s-a înregistrat la adâncimea de 30 kilometri, în apropierea următoarelor orașe: 18 km sud de Focșani, 56 km nord de Buzău,

Bihor: O salbă cu bani, purtată de fetele înstărite, este exponatul lunii septembrie la Muzeul Țării Crișurilor
Cultură 01.09. 10:21

Bihor: O salbă cu bani, purtată de fetele înstărite, este exponatul lunii septembrie la Muzeul Țării Crișurilor

O salbă cu bani, realizată în gospodăria tradițională românească din Șicula în primul sfert al secolului al XX-lea, este exponatul lunii septembrie la Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, a informat, marți, instituția. Potrivit unui comunicat de presă al Muzeului, salba a făcut parte din zestr

Leonardo Badea (BNR): Globalizarea nu dispare; regulile, stimulentele și raporturile de putere care au făcut-o posibilă sunt renegociate
Economic 01.09. 10:18

Leonardo Badea (BNR): Globalizarea nu dispare; regulile, stimulentele și raporturile de putere care au făcut-o posibilă sunt renegociate

Globalizarea nu dispare, ci regulile, stimulentele și raporturile de putere care au făcut-o posibilă sunt renegociate, iar eficiența economică nu mai este singurul reper al deciziilor economice, consideră Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României. 'Fenomenul la care asistăm astăzi nu indică în mod necesar abandonarea gl

Poliția Capitalei: 13 persoane, duse la audieri în urma unei altercații cu polițiștii
Justiție și Interne 01.09. 10:12

Poliția Capitalei: 13 persoane, duse la audieri în urma unei altercații cu polițiștii

Treisprezece persoane care participau la o petrecere și ascultau muzică la un volum ridicat au fost duse pentru audieri la Secția 23 Poliție din Capitală, după ce i-ar fi atacat cu pietre, sticle și pahare pe polițiștii care veniseră să restabilească ordinea și liniștea publică. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis marți AGERPRES, luni, în jurul orei 21:50, polițiștii Secției 23 au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că pe strada Iosifești, Sector 3, mai multe persoane tulbură liniștea publică prin muzică la un volum ridicat. 'Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului și au intervenit pentru restabilirea ordinii și liniștii publice, fiind aplicată o sancțiune contravențională, conform prevederilor Legii 61/1991, unei persoane, cei în cauză conformându-se inițial. Ulterior, în jurul orei 23:00, echipajul de poliție aflat în patrulare în zona în care fusese înregistrată prima sesizare s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, din aceeași locație, se auzea din nou muzică la un volum ridicat. La fața locului se aflau aproximativ 30 de persoane, care participau la o petrecere organizată de persoana sancționată anterior. Având în vedere situația constatată și pentru restabilirea ordinii și liniștii publice, polițiștii au solicitat sprijin, la fața locului deplasându-se și un echipaj de jandarmi', se precizează în comunicat. în momentul intervenției forțelor de ordine, mai multe persoane au adoptat un comportament recalcitrant, manifestându-se agresiv verbal, adresând injurii și îndreptându-se în mod amenințător către polițiști și jandarmi. 'Pentru înlăturarea stării de pericol și restabilirea ordinii publice, polițiștii au intervenit gradual, iar față de un bărbat, în vârstă de 27 de ani, care fusese sancționat și la primul apel, a fost necesară imobilizarea și încătușarea acestuia, cu respectarea prevederilor legale. întrucât alte persoane prezente au continuat să se apropie în mod amenințător de forțele de ordine și să le adreseze injurii, a fost utilizat sprayul iritant-lacrimogen, în condițiile legii', informează Poliția. Ulterior, mai multe persoane au aruncat cu pietre, sticle și pahare în direcția forțelor de ordine, fiind avariat un autoturism parcat în proximitatea zonei, niciunul dintre polițiștii sau jandarmii aflați la intervenție nefiind rănit. Cu privire la autovehiculul avariat, polițiștii menționează că persoana vătămată a fost identificată, aceasta rezervându-și dreptul de a depune plângere în termenul prevăzut de lege. Conform comunicatului, pentru gestionarea situației și înlăturarea stării de pericol, la fața locului au fost suplimentate efectivele de intervenție, fiind mobilizate mai multe echipaje de poliție din cadrul structurilor din Sectorul 3, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și echipaje de jandarmi. 'în urma intervenției, 13 persoane, dintre care 11 bărbați și 2 femei, au fost conduse la sediul Secției 23 Poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun', transmite Poliția Capitalei. După restabilirea ordinii publice, în zonă au fost menținute efective de poliție și jandarmi, în scop preventiv, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, arată DGPMB. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, împreună cu polițiști din cadrul Secției 23 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, sub forma amenințării și tulburarea ordinii și liniștii publice. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Bistrița-Năsăud: Festivalul Internațional de Film 'Pasaje' revine cu cea de-a patra ediție
Cultură 01.09. 10:09

Bistrița-Năsăud: Festivalul Internațional de Film 'Pasaje' revine cu cea de-a patra ediție

începutul lunii septembrie aduce, la Bistrița, cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Film 'Pasaje', care îi va avea printre invitați pe Florin Piersic Jr., Marius Bodochi, Gianina Cărbunariu și Ada Milea. Festivalul are loc în perioada 2-6 septembrie și este organizat de Primăria B

Un român din zece a reușit să economisească, în ultimul an; încrederea în BNR a ajuns la 3,8, pe o scală de la 1 la 7 (studiu)
Economic 01.09. 10:00

Un român din zece a reușit să economisească, în ultimul an; încrederea în BNR a ajuns la 3,8, pe o scală de la 1 la 7 (studiu)

Doar 8,7% dintre români au reușit să economisească în ultimul an, iar unul din patru a apelat la economii sau a făcut datorii pentru a acoperi cheltuielile de bază, în timp ce încrederea în Banca Națională a României (BNR) a scăzut de la 4,1 la 3,8 pe o scală de 1 la 7, arată un studiu de specialitate, dat publicității marți.

Miruță: Slovacia trimite în România radare de joasă altitudine
Politică 01.09. 09:40

Miruță: Slovacia trimite în România radare de joasă altitudine

Guvernul slovac a aprobat să trimită în România radare de joasă altitudine și personal care să le utilizeze, a anunțat marți ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță. Miruță participă zilele acestea la Reuniunea informală a miniștrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene, care are loc la Wicklow, în Irlanda. &#

RADR2026/Nicușor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea niște progrese
Politică 01.09. 09:35

RADR2026/Nicușor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea niște progrese

Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că speră ca pe partea administrativă a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) să existe progrese, afirmând că unele schimbări din acest domeniu au întârziat, din cauza crizei politice. 'îmi pare rău că nu am reușit să realizăm rotația (corpului diplomatic - n.r.) în cursul acestei ver

Rata șomajului a scăzut la 6,4% în iulie; șomajul în rândul tinerilor rămâne la un nivel ridicat, de 30,8%
Economic 01.09. 09:31

Rata șomajului a scăzut la 6,4% în iulie; șomajul în rândul tinerilor rămâne la un nivel ridicat, de 30,8%

Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,4% în iulie, în scădere cu 0,4 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna iunie a acestui an, însă rămâne la un nivel ridicat în rândul tinerilor, de 30,8%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul șom

RADR2026/Nicușor Dan: România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic și a regiunii în care ne găsim
Politică 01.09. 09:14

RADR2026/Nicușor Dan: România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic și a regiunii în care ne găsim

România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic și a regiunii în care ne găsim, a declarat, marți, președintele Nicușor Dan în alocuțiunea susținută la Palatul Cotroceni pentru corpul diplomatic, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române (RADR). Șeful statului a spus că diplomația română are trei obie

Buzău: Uși salvate de la foc, transformate în piese de colecție; 'Îi văd în ochi pe săteni...
Cultură 01.09. 09:09

Buzău: Uși salvate de la foc, transformate în piese de colecție; 'Îi văd în ochi pe săteni...

Zeci de uși vechi, colorate, cu diverse motive tradiționale și de diferite mărimi, care s-ar fi putut transforma în lemne de foc, au fost colecționate și recondiționate de către un meșter popular buzoian, obiectele de mobilier care au primit o nouă șansă la viață amintind de trecut, de așezările rurale și de sătenii cu tradițiile lor. Dincolo de fiecare ușă se ascunde întotdeauna o poveste, iar în localitatea Scorțoasa din județul Buzău, o păstrătoare a tradițiilor populare a decis să le adune pe toate. în ultimii ani, Gabriela Pavel a reușit să colecționeze și să restaureze zeci de uși vechi pe care le păstrează ca o deschidere către trecut, salvându-le înainte de a ajunge pe foc. O parte dintre ele au fost utilizate pentru amenajarea fațadei unui atelier, iar celelalte din colecție pot fi admirate de turiști într-un târg al meșteșugurilor, Dealul cu zestre, în drum către Vulcanii Noroioși. 'De vreo patru ani am început să le strâng și mi-a venit ideea să le duc la un târg de meșteșuguri unde mai vin și alți meșteri. Acel loc pe laterale este îmbrăcat cu ușile acestea vechi. Am făcut un spațiu pentru meșteșugari, un umbrar mare în care sunt meșterii. Spatele și lateralele sunt confecționate din acele uși astfel încât oamenii, când se duc la Vulcanii Noroioși, opresc să-și iau un suvenir și văd și altceva. Sunt colecționate de la sătenii care nu au apucat să le ardă. Foarte mulți le-au ars. Așa rău îmi pare pentru că eu orice lucru vechi l-am păstrat, mă încarcă lucrurile acestea vechi, eu nu mă pot detașa așa ușor de anumite lucruri. Pur și simplu am zis că trebuie să le păstrez. Am avut și eu, dar n-am putut să le stric, chiar dacă am renovat, am zis să le păstrez, pentru că nu știu ce idei îmi vin', a declarat, pentru AGERPRES, Gabriela Pavel. Ea a mai adăugat că prețuiește într-un mod aparte lucrurile vechi. 'Mai am și o căsuță din lemn la care toată fața i-am făcut-o numai din uși din vechi, recuperate. Mi se pare că au o frumusețe aparte. Unde este căsuța, este atelierul meu, mi s-a părut mai interesant, nu mi s-a părut un lucru obișnuit și, în plus, îmi plac lucrurile vechi, știind că au fost făcute cu greu, pentru că ai mei părinți au fost foarte săraci când s-au căsătorit și au făcut singuri absolut tot, cu mâna lor. Știu cât au muncit ei și cât de greu le-a venit să facă orice lucru și pentru mine lucrurile astea vechi sunt neprețuite', a mai spus Gabriela Pavel. Ușile sunt decorate cu motive populare, ferestrele lor de diverse dimensiuni și lemnul din care au fost confecționate pot fi asemuite cu niște cărți de vizită aparținând fostelor locuințe și proprietari. O ușă plină te poate trimite cu gândul la o familie discretă, un geam mare îți dă impresia deschiderii și a dorinței de lumină, în timp ce geamurile înguste sau poziționate după anumite modele au o aură de modernitate. Sunt și uși din placaj, semn că provin din locuințe ale căror proprietari s-au luptat cu lipsurile, iar culorile, la rândul lor, pot simboliza eleganță, tradiție, o legătură strânsă cu natura, dar și orientare către inedit. 'Nu sunt două uși la fel, sunt din case diferite pentru că fiecare le făcea după cum avea bani și își permitea și sunt foarte vechi. Fiecare ușă este cu modelul ei, cu culoarea ei. Am începând de la alb, crem, până la verde, gri, rozul acela prăfuit. în general sunt în stil clasic, cum făceau odată cu două sau trei geamuri sus, cam pe orizontal, și apoi două plăcuțe în jos, dar unele sunt mai groase, dacă au avut bani mai mulți, altele mai au și modele sculptate. Unele poate chiar au avut doar placaj. Cred că sunt vreo 25, acasă vreo 8 și mai am adunate câteva pentru a le reface, dar nu prea mai găsesc. Nu vreau să le vând, pur și simplu vreau să le păstrez', a precizat meșterul popular. Pe lângă efortul de a salva cât mai multe uși de la distrugere, dorința de a le colecționa este dată de faptul că obiectele reprezintă o cale spre trecut, spre ulițele satului și ale copilăriei pe care odinioară pășeau sătenii. 'Nu a arătat bine niciuna, le-am luat din toate grajdurile, pline de noroi, de pământ, și le aduc acasă, le culc jos, le dau cu jetul de apă, cu peria să se ia grosul, și apoi cu soluție să degresez tot, le ridic și le las să usuce. Apoi le culc, chiar le și frec cu flexul, să iau toată vopseaua aceea care s-a uscat, care s-a scorojit. Le frec cu flexul bine și după aceea le revopsesc. îmi ia cam o zi să recondiționez o ușă, este o muncă destul de grea. îi văd pe săteni și pe cei care nu mai sunt, îi văd în ochi prin ușile acelea. Mă simt aproape de ei, simt că îi am aproape, îi simt că nu au murit, că sunt cu noi. Aș vrea cât de multe, dar n-am de unde, că nu știu dacă mai găsesc', mai spune păstrătoarea tradițiilor populare. Recent, localnica din comuna Scorțoasa a postat pe pagina sa de socializare un anunț prin care le solicită celor care mai dețin uși vechi să i le doneze pentru a le oferi o nouă viață. 'Dacă există printre dumneavoastră persoane care vor să se debaraseze de uși vechi, vă rog să mi le dați mie pentru un proiect frumos. Chiar dacă nu au geam, sau au defecte! (...) Mi-au mai venit idei și vreau să salvez de la moarte cât se poate de multe. Așa arată o parte din cele adunate înainte: fericite și vesele', este anunțul Gabrielei Pavel. AGERPRES/(A, AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu) Foto: Gabriela Pavel/Arhiva personală

Ritm, energie, culoare, tradiții ale comunităților etnice din România - din nou pe scena...
Social 01.09. 09:00

Ritm, energie, culoare, tradiții ale comunităților etnice din România - din nou pe scena...

Cetatea Medievală Sighișoara a fost și în acest an, timp de cinci zile, locul în care muzica, dansul, filmul și tradițiile comunităților etnice din România s-au așezat unele lângă altele, într-un festival construit în jurul diversității și al dialogului. Festivalul Intercultural ProEtnica, ce a împlinit în acest an 25 de ani, a reunit și de această dată reprezentanți ai celor 20 de minorități din România, în cadrul unor spectacole de dans și culoare, standuri tradiționale, lansări de carte, proiecții de film, dezbateri. Festivalul, care 'a fost salvat de organizațiile minorităților naționale și de participanți', după cum a declarat directorul Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz) Sighișoara, Volker Reiter, s-a bucurat de o numeroasă participare din partea reprezentanților instituțiilor guvernamentale, Parlamentului. A fost prezentă ambasadoarea Republicii Federale Germania în România, Angela Ganninger, precum și istorici, oameni de cultură, jurnaliști, analiști. Un moment inedit a fost oferit de cantautorul Adrian 'Puiu' Ivanițchi, cel care a încântat publicul cu piese consacrate ale Cenaclului 'Flacăra' și din creația proprie. 'Sfârșitul nu e aici' - a fost piesa regretatului Florian Pitiș, cu care și-a încheiat spectacolul Ivanițchi, ca un mesaj de continuitate pentru ProEtnica, acompaniat de sute de glasuri ale spectatorilor din Piața Cetății. De asemenea, un alt moment în premieră pentru ProEtnica a fost oferit de trei tineri DJ, care au transformat Piața Cetății într-un 'mic Untold'. Johann Reiter, Valer Coșara și Cristian Rujoi s-au pregătit să își adapteze programul pentru publicul de toate vârstele, oferind piese care i-au ridicat în picioare și pe cei mai puțin tineri dintre spectatori. 'Am fost DJ, cu muzică electronică stil Untold. Și până la urmă cred că acesta este visul oricărui DJ, să ajungă pe marile scene și în România la Untold. Și asta am încercat noi să replicăm aici. Sper că am reușit, publicul ne-a susținut cu căldură, cu bucurie. Visul nostru va continua', a declarat, pentru AGERPRES, Johann Reiter, student la Cluj. Uniunea Sârbilor din România - Organizația locală Sânnicolau Mare, prin Ansamblul 'Sveti Sava' din Sânnicolau Mare, județul Timiș, a oferit publicului de la Sighișoara două momente cu tradiții sârbești. Dansatorii ansamblului au adus în fața publicului ritmul și energia dansurilor populare, alături de muzica tradițională sârbească, instrumentală și vocală. 'Suntem locuitori ai acestor meleaguri de sute de ani. Deci noi suntem aici etnie, nu diaspora, trebuie să facem o mare diferență. (...) Noi am avut foarte multe și avem și tradiții și obiceiuri și este de datoria sârbilor din România să le păstreze', a punctat reprezentanta ansamblului, Adriana Luchin. Ansamblul Soarele - Sonțe are o vechime de 24 de ani, după cum a precizat Marian Mihailov, redactor șef al editurii Macedoneanul, din cadrul Asociației Macedonenilor din România. 'Este unul dintre cele mai reprezentative ansambluri, ne mândrim cu el. Inițial a fost format numai din copii. Acum este format și din adulți. A suferit multe modificări, dar a rămas în picioare și are peste 20 de participări la ProEtnica. Prima mea participare a fost în 2002, eram student. Sper ca acești copii să poată prinde acest ritm al comunității, să putem continua să transmitem cultura, tradițiile, obiceiurile, pentru că este ceva frumos, chiar dacă este diferit. Acest 'diferit' al tuturor minorităților face România frumoasă. Facem o 'horă multietnică'. Și acesta trebuie să fie scopul nostru - să transmitem mai departe binele, cultura, energia, pentru că numai prin lucrurile bune transmise putem să ne ajutăm, să ne facem cunoscuți. (...) Practic toți reprezentăm această Românie mare, această țară frumoasă și trebuie să fim cu toții recunoscători că a adoptat atât de multe minorități și grupuri etnice', a transmis Mihailov. Artiștii Melisa Lazăr și Kevin Wagner, reprezentanți ai Forumului Democrat al Germanilor din România - Sighișoara, au subliniat că pentru ei este o mare onoare să danseze de fiecare dată în mijlocul Cetății, publicul lor fiind 'cel de acasă'. 'Când dansăm pentru cei de acasă este total alt sentiment, pentru că ei ne știu foarte des plecați, iar când dansăm acasă o facem cu mare bucurie, dar și când sunt turiștii de față ne bucurăm, pentru că pot învăța și despre o altă cultură, pot vedea ceva nou sau pot afla despre cultura săsească. Prin dans noi sporim cultura germană și încercăm să o promovăm cât mai bine posibil, dar și prin alte activități ale Forumului German. încercăm să menținem anumite tradiții lăsate din strămoși și poate le adaptăm și vremurilor noastre', a afirmat Kevin Wagner. Forumul Democrat al Germanilor din România - FDG Brașov a fost reprezentat în festival de Jugendblaskapelle Kronstadt / Music Lab Big Band, într-o apariție care a dat primei seri o sonoritate aparte, o seară în care Brașovul a venit la Sighișoara cu sunet de fanfară și big band, iar Cetatea a răspuns cu aplauze. Mulți dintre cei prezenți au dansat pe acorduri de vals. Ansamblul Folcloric 'Cetatea Sighișoara' s-a prezentat pe scena ProEtnica cu artiști cu vârste între 5 și 17 ani și a deschis suita de dansuri cu tradiționalul 'Banul mărăcine', dansurile fiind urmate de un concert la taragot. 'Holubok', ansamblul de dansuri tradiționale din Peregu Mare, județul Arad, al Uniunii Culturale a Rutenilor din România, a adus pe scena ProEtnica energia și culoarea tradițiilor, prin dans, costume și ritm, tinerii artiști reușind să transforme scena din Piața Cetății într-un spațiu al bucuriei și al identității asumate, în care patrimoniul unei comunități se păstrează tocmai pentru că este dus mai departe și împărtășit celorlalți. Costumele tinerilor dansatori sunt cu motive florale, specifice zonei, combinația de culori fiind roșu, alb și albastru, au precizat artiștii Daria Ducec și Adrian Cinghinău. Daria practică dansurile tradiționale de la 11 ani. 'Este al șaptelea an pentru mine la Sighișoara. Prima oară aveam 13 ani', a povestit ea. Adrian a adăugat că dragostea pentru tradiții a fost transmisă mai ales din familie, dar și din tabere. 'De mici am început să mergem în tabere și ne-am îndrăgostit de toată această cultură care a fost transmisă și din familie. Foarte multă lume ne-a încurajat să continuăm cu aceste dansuri', a spus el. Uniunea Culturală a Rutenilor din România a fost reprezentată și de Ansamblul 'Cervona Ruja' din Bistra, Maramureș, care a oferit publicului un program de dans și cântec vocal. Dansuri tradiționale au fost oferite și de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Can Renkler. Un moment special a fost interpretat, în cadrul spectacolului Uniunii Democrate Turce din România - Grupul Meșteșugarilor, de artista lirică Daiana Melek Gavrilescu de la Teatrul Național de Operă și Balet 'Oleg Danovski' din Constanța. 'Am venit pentru prima oară la Festivalul ProEtnica și am fost chiar onorată să particip la acest festival pe care mi l-am dorit de foarte mult timp, de când a apărut. M-am simțit foarte bine. Calitatea festivalului este una extraordinară, la un nivel înalt. Eu am interpretat melodii din repertoriul turcesc din Dobrogea și preluat și de la mama mea. îmi doresc să continui tradiția turcească și să păstrez vii cântecele din Dobrogea, pentru păstrarea folclorului autentic. Țin foarte mult la identitatea noastră, că se va pierde dacă nu facem ceva', a transmis artista. Comunitatea armeană a adus pe scena ProEtnica ritmul și culoarea dansurilor sale prin Ansamblul NURR din Craiova, care s-a aflat pentru prima oară la festival. Pentru tinerii dansatori, scena din Cetate a devenit astfel locul unui început și al întâlnirii cu publicul unui festival în care fiecare comunitate își aduce tradițiile, energia și bucuria de a le împărtăși. Centrul Național de Cultură a Romilor - Romano Kher a adus la ProEtnica ansamblul artistic 'Șatra Elijah', într-un moment dedicat dansului și muzicii inspirate din cultura romă. 'Șatra Elijah' a oferit publicului ritm, energie, culoare și expresivitate. Și bulgarii au fost prezenți la ProEtnica 2026, aducând pe scena din Piața Cetății din Sighișoara culoarea tradițiilor lor. Ansamblul 'Horo' din Băleni, județul Dâmbovița, aparținând Uniunii Bulgare din Banat, a oferit publicului un moment în care dansul, muzica și costumele tradiționale au vorbit despre identitatea culturală bulgară și despre felul în care aceasta este păstrată și transmisă mai departe. 'Seara grecească' a fost unul dintre momentele centrale ale festivalului, reunind sute de turiști și spectatori care s-au prins în hore alături de ansamblurile comunității elene. Spectacolul a culminat cu concertul extraordinar susținut de artista Alexia Țalavutis. Spargerea farfuriilor, obiceiul tradițional grecesc asociat cu exprimarea bucuriei, a încheiat seara în aplauzele celor prezenți. Uniunea Elenă din România a participat în acest an cu 18 ansambluri, trei coruri și a lansat volumul ''întoarcerea lui Odiseu''. între cei care au oferit spectacole în care costumele, muzica și dansurile populare au vorbit despre identitatea păstrată și transmisă din generație în generație s-au mai aflat: reprezentanții Uniunii Croaților din România - ansamblul KUD Karasevska Zora; Uniunea Polonezilor din România - Dom Polski Poiana Micului, Ansamblul muntenilor polonezi 'Ma3a Pojana'; Uniunea Ucrainenilor din România - filialele Tulcea și Galați; Comunitatea Rușilor Lipoveni din Iași - Ansamblul 'Raduga'; Filiala București a Comunității Armâne din România; UDMR Mureș, Asociația Culturală Kikerics, Ansamblul de dansuri populare Kikerics, Dansuri maghiare Sighișoara; 'Grai Străbun', Ansamblul 'Târnava' Vânători - 'Obicei de nuntă', cu participarea lui Vasilică Balogh; Dana Aron & Școala de Muzică Bonzo Music Art - Sighișoara. ProEtnica 2026 a avut loc sub înaltul patronaj al președintelui României și sub patronajul ambasadoarei Republicii Federale Germania în România, Angela Ganninger. Festivalul a fost organizat de Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret Sighișoara (ibz), în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României - principalul partener al proiectului -, cu CJ Mureș, prin Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Agenția Națională pentru Romi și Fundația Hanns Seidel. Organizațiile minorităților naționale participante dețin un rol esențial în conceperea și realizarea festivalului. AGERPRES a fost partener media al acestui eveniment. AGERPRES/(A, AS - redactor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu) Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

MApN: Două ținte aeriene detectate în proximitatea frontierei cu România; nu au fost raportate pătrunderi în spațiul național
Social 01.09. 07:47

MApN: Două ținte aeriene detectate în proximitatea frontierei cu România; nu au fost raportate pătrunderi în spațiul național

Două ținte aeriene au fost detectate în noaptea de luni spre marți de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale, la 24 km Nord-Est de Vâlcove, Ucraina, în proximitatea frontierei cu România, nefiind raportate pătrunderi în spațiul național. A fost transmis un mesaj RO-ALERT, valabil pentru Nord-Estul județu

Ediția a 49-a a programului 'Litoralul pentru Toți' debutează marți, cu tarife care pornesc de la 39 lei/persoană/noapte
Economic 01.09. 07:30

Ediția a 49-a a programului 'Litoralul pentru Toți' debutează marți, cu tarife care pornesc de la 39 lei/persoană/noapte

Ediția de toamnă 2026 a programului social 'Litoralul pentru Toți' debutează marți și se derulează până în data de 30 septembrie 2026, cu tarife care pornesc de la 39 lei/persoană/noapte. Lansat de Federația Patronatelor din Turismul Românesc în anul 2001, programul ajunge acum la cea de-a 49-a ediție. După mai bine de două dece

Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie
Economic 01.09. 07:00

Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie

Ministerul Finanțelor (MF) majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1 - 15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026 privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere. Potrivit unui comunicat al MF, măs

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres