Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) a anunțat că, în perioada 1-3 septembrie, demarează o nouă sesiune de înscriere la studii universitare de licență și de masterat, în cadrul căreia sunt scoase la concurs aproximativ 2.400 locuri rămase neocupate după sesiunea de admitere din iulie.
Potrivit sursei citate, candidații se pot înscrie online, pe platforma eadmitere.uaic.ro, sau prin depunerea dosarelor la sediile facultăților și extensiilor UAIC.
La studiile universitare de licență pentru candidații români și din Uniunea Europeană sunt scoase la concurs 494 de locuri finanțate de la bugetul de stat și 2.089 de locuri cu taxă, la care se adaugă, pentru candidații români de pretutindeni, 10 locuri finanțate de la buget, cu bursă, 15 locuri finanțate de la buget, fără bursă, și 98 de locuri cu taxă. Pentru românii de pretutindeni interesați de extensiile UAIC din Bălți și Chișinău sunt disponibile 39 de locuri finanțate de la buget, cu bursă, 37 de locuri finanțate de la buget, fără bursă, și 17 locuri cu taxă.
La studiile universitare de masterat, oferta cuprinde 126 de locuri la buget și 1.635 de locuri cu taxă pentru candidații români, respectiv 45 de locuri fără taxă și 253 de locuri cu taxă pentru românii de pretutindeni.
O parte importantă a ofertei de admitere din septembrie este dedicată absolvenților de licee situate în mediul rural. Dintre locurile finanțate de la bugetul de stat rămase neocupate la studiile de licență, 30 sunt alocate special acestei categorii de candidați, distribuite la 26 de programe de studii din cadrul a 11 facultăți ale UAIC: Biologie, Chimie, Economie și Administrarea Afacerilor, Educație Fizică și Sport, Filosofie și Științe Social-Politice, Fizică, Geografie și Geologie, Informatică, Litere, Matematică și Teologie Romano-Catolică.
'Avantajul obținerii unui loc finanțat de la bugetul de stat special destinat candidaților absolvenți de licee din mediul rural este că studentul admis pe un astfel de loc beneficiază de statutul de școlarizare fără taxă pe toată durata normală a studiilor universitare corespunzătoare programului la care este înmatriculat - trei sau patru ani, în funcție de durata programului de studii universitare de licență ales - fără a intra în procesul de reclasificare pe locuri finanțate de la bugetul de stat sau cu taxă, respectând condițiile de promovare a anului universitar, stabilite prin regulament', se menționează într-un comunicat de presă.
Absolvenții liceelor situate în mediul rural se pot înscrie atât pe locurile finanțate de la bugetul de stat repartizate special pentru această categorie de candidați, cât și pe locurile finanțate de la bugetul de stat adresate tuturor candidaților români și din Uniunea Europeană, sau pe locurile cu taxă, în funcție de opțiune și de rezultatele obținute la admitere.
Totodată UAIC anunță că organizează admitere pentru studii universitare de licență și masterat și la extensiile din Focșani, Botoșani și Piatra Neamț, precum și la extensiile din Bălți și Chișinău.
Candidații interesați de înscrierea la studii universitare de licență sau de masterat au la dispoziție un call-center dedicat admiterii, care va funcționa în perioada 1-11 septembrie 2026, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 09:00 - 17:00, la numărul de telefon +40374 536 380. AGERRES/(AS - redactor: Daniela Malache, editor: George Onea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Iași: UAIC a demarat o nouă sesiune de admitere

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Ştirile zilei - 16 septembrie 2026 Ştirile zilei - 15 septembrie 2026 Ştirile zilei - 14 septembrie 2026 Cele mai citite Legislatie Conducere Organigrama Declarații de avere și de interese Cariere Contact Transparență decizională Bilanțuri contabile Achiziții publice Solicitare i
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că








