Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților.
'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor din Târgu Mureș. În celelalte trei ediții am avut peste 100 de elevi înscriși. În fiecare an am realizat câte un spectacol, lucru care se va întâmpla și acum. Anul trecut și anul acesta vom merge pe o metodă numită devised theatre. Înseamnă că toate textele vor fi scrise de ei cu ajutorul nostru și rearanjate de noi, dar ideile, preocupările și textele de bază sunt ale lor', a declarat actrița Anca Loghin, membru fondator al proiectului, într-o conferință de presă organizată miercuri.
Proiectul este cofinanțat de Primăria Târgu Mureș și include nouă ateliere conexe domeniului teatral - de la actorie, dans, film, până la psihologie și cascadorie - oferind module bilingve sau exclusiv în limba maghiară. Înscrierile sunt deschise până la data de 1 octombrie, iar prima întâlnire dintre participanți și traineri va avea loc chiar a doua zi.
Structurat în două mari etape - o componentă de formare și una de producție, proiectul se va finaliza la începutul lunii decembrie cu premiera unui spectacol de teatru de tip devised, în care tinerii devin co-autori ai textelor.
Spectacolul, care va aborda dificultățile, bucuriile și iubirile specifice adolescenței, va beneficia de șase reprezentații gratuite. Fiecare spectacol va fi urmat de o dezbatere moderată de un psiholog.
'Vom avea premiera la începutul lui decembrie și vor fi șase reprezentații gratuite, care se vor încheia de fiecare dată cu o discuție cu publicul, moderată de psihologul din proiectul nostru, domnul Daniel Popescu. Încercăm să avem un dialog deschis cu adulții și adolescenții pe problemele lor, să vedem ce cauze putem detecta și cum le putem rezolva după ce le conștientizăm', a arătat Anca Loghin.
Organizatorii au subliniat că accesul la ateliere este complet gratuit și deschis oricărui liceean interesat, fără a exista o preselecție eliminatorie. În plus, ediția din acest an pune un accent deosebit pe caracterul multicultural al comunității locale.
'ExplozivART este un proiect gratuit pentru liceeni, cofinanțat de Primăria Târgu Mureș. Participarea și înscrierea la ateliere se fac foarte simplu, doar pe adresa de e-mail. Nu există un alt filtru după aceea: dacă te-ai înscris, participi în proiect. Legat de cele nouă ateliere, unul dintre ele este exclusiv în limba maghiară, cel de teatru-improvizație, și mai avem două ateliere, cel de dans și cel de cascadorie, unde trainerii sunt bilingvi', a precizat și actorul Rareș Budileanu, membru fondator al proiectului.
Potrivit acestuia, înscrierile se fac până la 1 octombrie, urmând ca din 2 octombrie să înceapă distribuirea pe ateliere și lucrul efectiv cu elevii.
Organizatorii își propun ca la reprezentațiile din iarnă să atragă un public cât mai numeros, format din părinți, profesori și colegi de liceu ai participanților, pentru a extinde impactul dialogului comunitar generat de proiect. AGERPRES / (A - redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Ştirile zilei - 16 septembrie 2026 Ştirile zilei - 15 septembrie 2026 Ştirile zilei - 14 septembrie 2026 Cele mai citite Legislatie Conducere Organigrama Declarații de avere și de interese Cariere Contact Transparență decizională Bilanțuri contabile Achiziții publice Solicitare i
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că
Mihnea Costoiu, ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est
Mihnea Costoiu, ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est








