Știri naționale
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
Marcel Ciolacu: Avem o groază de proiecte, pierdem finanțări; la spital momentan ne descurcăm
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a declarat că, deocamdată, există fondurile necesare pentru funcționarea în bune condiții a Spitalului Județean de Urgență (SJU), dar așteaptă o rectificare bugetară a Ministerului Sănătății. El a subliniat că lipsa unui guvern cu puteri depline afectează proiectele de investiții derulate de adminstrația județeană din Buzău. Conducerea CJ Buzău a anunțat marți, la finalul ședinței extraordinare, că instituția sprijină financiar Spitalul Județean, existând o comunicare continuă cu reprezentanții instituției spitalicești atât asupra aspectelor economice, cât și a resursei umane. 'Comunic cu managerul de la Buzău, momentan ne descurcăm. CJ face un efort pentru gărzile medicilor, cred că e o perioadă în care se dau examene pentru mai multe posturi de medic în Spitalul Județean și nu numai, și de asistente medicale. Cumva se completează personalul. Noi așteptăm să semnăm contractul de reabilitare a spitalului pe un program național, sperăm ca domnul ministru Cseke, măcar luna aceasta să primească credite angajament, după ce nu a primit de vreo 3 luni, a primit 0 lei credit angajament, normal că nu poate semna niciun contract. Ținem legătura, sperăm până la sfârșitul anului să semnăm și acest contract, urmând să înceapă procedurile de licitație. Putem să le demarăm cu clauză, dar aș prefera să semnez întâi cu ministerul. Ce ține administrativ de CJ, nu este nicio problemă, punem la dispoziție acești bani. Vedem dacă, până la urmă, va veni o rectificare de la Ministerul Sănătății', a declarat marți, președintele CJ Buzău. Ciolacu a punctat că este nevoie de un guvern cu puteri depline, ținând cont de blocarea unor proiecte importante din domeniul turismului cu referire la Vulcanii Noroioși sau reabilitarea unor tabere. 'Eu sper să avem. Sunt foarte multe lucruri blocate la acest moment și noi avem o groază de proiecte, cu Vulcanii, cu taberele, unde avem fonduri europene, pierdem finanțări. La tabere cred că avem un milion și ceva, la Vulcani trebuie să facem proiectele, să vedem ce rămâne din proiectele pe turism', a mai precizat Marcel Ciolacu. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Oierii au blocat Piața Victoriei în zona Muzeului Antipa
Oierii care protestează marți în Piața Victoriei au traversat din fața Muzeului Antipa către alveola centrala din fața Guvernului, iar circulația în zonă este blocată. Ciobanii s-au adunat în jurul orei opt în zona Muzeului Antipa. Mobilizarea pentru protestul de marți a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp (Ciobanul Ionică). 'Ne-a ajuns cuțitul la os de mult. Am tăcut, am răbdat, am făcut documente de ne-am săturat către autoritățile statului român. Producătorul de hrană, crescătorul de animale a ajuns batjocora actualei conduceri, și a fostei. în noi au dat cu biciul continuu. (...) O să fiu lângă Guvernul României. Am înțeles că cineva o scos o autorizație, nu știu sub ce formă, dar sunt șoselele alea mari pe lângă Guvern, încăpem noi toți. (...) Mesajul nostru e unul clar: să nu mai omoare animalele oamenilor. Omoară animalele oamenilor și nu îi despăgubește. (...) Avem o listă foarte scurtă de revendicări pe care o să o depunem', a transmis acesta printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. Mai mulți reprezentanți ai ciobanilor au depus, marți, o listă de revendicări la Palatul Victoria. Nemulțumirea oierilor este determinată, în principal, de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată, interdicția pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene. Jandarmeria a menționat, într-un comunicat, că, în funcție de numărul participanților, traficul rutier în Piața Victoriei poate fi restricționat, motiv pentru care Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule evitarea zonei și preciza că manifestația 'nu a urmat procedura prevăzută de Legea 60/1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru declararea prealabilă a adunării publice'. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Oierii protestează marți în Piața Victoriei
Dolj: 12 cetățeni străini, descoperiți ascunși într-un camion cu alune, la Calafat
Polițiștii de frontieră din Calafat au descoperit 12 cetățeni străini, 11 iranieni și un egiptean, ascunși în compartimentul de marfă al unui camion care transporta alune din Turcia spre Belgia. Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu, camionul a fost oprit pentru control în data de 14 septembrie, în cadrul
Federația FNFM-CV avertizează că trenurile s-ar putea opri dacă finanțarea CFR Călători nu este deblocată
CFR Călători nu are încă aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2026, după 257 de zile de la începutul anului, documentul fiind în continuare blocat la Ministerul Finanțelor, susține Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane (FNFM-CV). 'Au trecut 257 de zile de la începutul anului 2026, iar CFR Călători &icir
Pricopie: Ascensiunea radicalismului este alimentată și de eșecurile celor care guvernează
Democrația poate fi atacată chiar din interior de către cei care îi folosesc libertățile pentru a câștiga putere și apoi pentru a o deturna, a declarat marți rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, Remus Pricopie, care este de părere că ascensiunea radicalismului este alimentată și de eșecurile celor care guvernează. 'De Ziua Internațională a Democrației, merită să ne amintim că participarea la alegeri nu face automat un partid democratic. Cei care instigă la ură, transformă adversarii în dușmani, răspândesc teorii ale conspirației și se proclamă singurii reprezentanți autentici ai poporului pot folosi libertățile democrației chiar pentru a o slăbi. Dar ascensiunea radicalismului este alimentată și de eșecurile celor care guvernează. Problemele ignorate, privilegiile, abuzurile și lipsa rezultatelor produc nemulțumirea pe care extremiștii o exploatează', a scris Pricopie pe Facebook. Potrivit acestuia, democrația nu se apără numai condamnând extremismul, ci se apără prin instituții care funcționează, reguli respectate, bună guvernare și responsabilitate. 'Altfel, cei care promit astăzi că vor reda vocea poporului pot decide mâine cine mai are dreptul să vorbească', a susținut Pricopie. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Ciprian Ciucu a discutat cu ambasadorul Qatarului despre posibile investiții în proiecte de infrastructură
Edilul general, Ciprian Ciucu, a discutat marți cu ambasadorul Qatarului, Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al-Kuwari, despre posibile investiții în proiecte specifice de infrastructură, informează Primăria Capitalei. 'Primarul general Ciprian Ciucu a fost vizitat în această dimineață de Ambasadorul Qatarului, Excelența Sa Rashid Abdullah Mohammed Al Sheikh Al-Kuwari. Au discutat posibile investiții în proiecte specifice de infrastructură. Excelența Sa a punctat că București este un punct de interes pentru Qatar și că își dorește o colaborare între orașul nostru și Doha. Edilul general a prezentat și marile proiecte ale Capitalei', a transmis PMB pe pagina sa de Facebook. Printre temele atinse în cadrul vizitei s-au numărat: transportul public, reabilitarea rețelei de termoficare, consolidările seismice sau regenerarea Centrului Vechi. Luni, Ciprian Ciucu s-a întâlnit cu ambasadoarea Croației, Marija Kapitanovic, cu care a discutat despre o posibilă colaborare între București și Zagreb. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Studiu: 9 din 10 români sunt pesimiști în privința economiei; Școala - în topul încrederii, partidele politice - la coada clasamentului
Nouă din zece români (87%) sunt pesimiști în privința situației economice din țară, iar față de anul trecut aceștia percep negativ atât propriile venituri, cât și organizația în care lucrează, arată un studiu care urmărește sentimentul economic general al populației. Conform cercetării Mkor, 'Consumer Sentiment România&#
Normarea numărului de dosare care îi pot fi repartizate unui judecător într-o zi - intrată în vigoare marți
Judecătoriile, tribunalele și curțile de apel din România implementează de marți normarea numărului de dosare care îi pot fi repartizate unui judecător într-o zi. Potrivit procedurii pentru gestionarea activității instanțelor în raport de capacitatea de procesare, principiile de normare sunt următoarele: - ajustarea volum
Mai mulți reprezentați ai ciobanilor au depus la Guvern o listă de revendicări
Mai mulți reprezentați ai ciobanilor care protestează marți în Piața Victoriei din Capitală au depus la Guvern o listă de revendicări. Nemulțumirea oierilor este determinată, în principal, de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată, interdicția pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene (UE). în context, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat, la începutul săptămânii trecute, că, în urma unor discuții avute la Bruxelles, au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. Pe de altă parte, ciobanii contestă și modul de gestionare a focarelor pestă sau variolă ovină dar și măsurile care duc la sacrificarea animalelor. Mobilizarea pentru protestul de marți a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp (Ciobanul Ionică). 'Ne-a ajuns cuțitul la os de mult. Am tăcut, am răbdat, am făcut documente de ne-am săturat către autoritățile statului român. Producătorul de hrană, crescătorul de animale a ajuns batjocora actualei conduceri, și a fostei. în noi au dat cu biciul continuu. (...) O să fiu lângă Guvernul României. Am înțeles că cineva o scos o autorizație, nu știu sub ce formă, dar sunt șoselele alea mari pe lângă Guvern, încăpem noi toți. (...) Mesajul nostru e unul clar: să nu mai omoare animalele oamenilor. Omoară animalele oamenilor și nu îi despăgubește. (...) Avem o listă foarte scurtă de revendicări pe care o să o depunem', a transmis acesta printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. Jandarmeria a menționat, într-un comunicat, că, în funcție de numărul participanților, traficul rutier în Piața Victoriei poate fi restricționat, motiv pentru care Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule evitarea zonei și preciza că manifestația 'nu a urmat procedura prevăzută de Legea 60/1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru declararea prealabilă a adunării publice'. AGERPRES/(AS - redactor: george Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Oierii protestează marți în Piața Victoriei
Protest în Piața Victoriei/Jandarmeria: Accesul în zona securizată - deschis oricărei persoane care dorește să protesteze pașnic
Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București dezminte marți informațiile lansate în spațiul public potrivit cărora forțele de ordine ar restricționa sau ar bloca accesul protestatarilor în zona delimitată cu panouri metalice din Piața Victoriei - alveola centrală. Un protest al oierilor se desfășoară marți în fața Guvernului, principalele nemulțumiri ale acestora fiind legate de gestionarea focarelor de pestă sau variolă ovină și de măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și de interzicerea exporturilor de oi și capre din cauza pestei micilor rumegătoare. ''în acest moment, grupul de manifestanți se află pe trotuarul din fața Muzeului Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' din proprie inițiativă. Pentru siguranța tuturor participanților și pentru asigurarea bunei desfășurări a traficului rutier din zonă, a fost amenajat un spațiu special delimitat în alveola centrală a Pieței Victoriei, care să permită separarea zonelor și menținerea unor spații de siguranță'', informează Jandarmeria Capitalei. Potrivit sursei citate, accesul în această zonă securizată este deschis oricărei persoane care dorește să protesteze pașnic, iar măsurile luate de dispozitivele de jandarmi au exclusiv un caracter preventiv și de protecție. ''Astfel, le recomandăm participanților să coopereze cu forțele de ordine și să se deplaseze în spațiul delimitat în alveola centrală, configurat special pentru a le garanta dreptul la liberă exprimare în condiții de siguranță'', transmite Jandarmeria. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Efectivele de porci, în creștere cu 11,6%, la 1 mai 2026
Efectivele de porcine existente la 1 mai 2026 au crescut cu 11,6% față de cele înregistrate la aceeași dată din 2025, iar efectivul matcă s-a majorat cu 18,9%, potrivit datelor provizorii publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). Astfel, la 1 mai 2026, România consemna 3.260.589 de capete, în creștere cu 337.642 de capete fa
Producția industrială a scăzut cu 3,7% în primele șapte luni
Producția industrială a scăzut, în primele șapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2025, atât ca serie brută cu 3,7%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 3,8%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică. în intervalul menționat, producția industrială a scăzut pe serie brută mai ales pe fondul declinului înregistrat de industria prelucrătoare (-4,8%) și industria extractivă (-1%). Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a crescut cu 2,3%. Pe serie ajustată, producția industrială a fost mai mică cu 3,8%, ca efect al scăderilor industriei prelucrătoare (-5%) și industriei extractive (-1,2%). Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a crescut cu 1,9%. Conform INS, în luna iulie 2026, producția industrială (serie brută) a crescut față de luna precedentă cu 0,7%, datorită creșterilor industriei extractive (+7,1%) și producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+6,4%). Industria prelucrătoare a scăzut cu 0,5%. Pe serie ajustată, producția industrială a fost mai mică față de luna precedentă cu 1,4%, din cauza scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-2,1%) și producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-0,1%). Industria extractivă a crescut cu 3,7%. Față de luna corespunzătoare din anul precedent, producția industrială (serie brută) a scăzut cu 6,3%, ca efect al scăderilor industriei prelucrătoare (-7,3%) și producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-3%). Industria extractivă a crescut cu 1,7%. Producția industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a fost mai mică față de luna corespunzătoare din anul precedent cu 6,1%, ca urmare a scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-7,2%) și producției și furnizării de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-2,6%). Industria extractivă a crescut cu 1,2%. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Scădere cu 4,3% a consumului final de energie electrică în România, în primele șapte luni (statistică)
Consumul final de energie electrică s-a redus cu 4,3% în primele șapte luni din 2026, față de aceeași perioadă din anul anterior, în timp ce producția internă a scăzut cu 2,9%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie - 31 iulie 2026, resursele de energi
Arad: Zeci de percheziții în două dosare de trafic de droguri; peste 40 de persoane - duse la audieri
Zeci de percheziții au fost efectuate marți în județul Arad, în două dosare de trafic de droguri de mare risc și efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive, fără drept, peste 40 de persoane urmând să fie duse la audieri la sediul DIICOT Arad. Potrivit unui comunicat transmis de Poliția Română, poliți
Bihor: Expoziție de fotografie dedicată slovacilor bihoreni, la Oradea, cu participarea ambasadorului slovac
O expoziție cu 60 de fotografii semnate de artistul fotograf Ștefan Tóth István, inspirate de viața și tradițiile comunității slovace din Bihor, vor fi prezentate, pe 19 septembrie, sub genericul 'Festivalul Slovacilor din Valea Cerului'.
Premiile UCMR/Compozitoarea Doina Rotaru - Marele Premiu pentru întreaga activitate
Compozitoarea Doina Rotaru a primit Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a 55-a ediții a evenimentului, care s-a desfășurat luni seara la Opera Națională București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, D
Câteva sute de oieri s-au adunat pe trotuarul din fața Muzeului Antipa
Câteva sute de oieri se află, marți dimineața, la protestul pentru care mobilizarea s-a făcut pe rețelele sociale, ciobanii mutându-se din parcarea auto din Piața Victoriei, unde s-au adunat inițial, pe trotuarul din fața Muzeului Antipa. Participanții la protest contactați de AGERPRES nu au dorit să facă declarații. Principalele nemulțumiri ale ciobanilor sunt legate de gestionarea focarelor pestă sau variolă ovină și măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și de interzicerea exporturilor la oi și capre din cauza pestei micilor rumegătoare. Ei au început să se adune în parcarea din Piața Victoriei de la ora 8:00. Mobilizarea pentru protest a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp (Ciobanul Ionică). 'Ne-a ajuns cuțitul la os de mult. Am tăcut, am răbdat, am făcut documente de ne-am săturat către autoritățile statului român. Producătorul de hrană, crescătorul de animale a ajuns batjocora actualei conduceri, și a fostei. în noi au dat cu biciul continuu. (...) O să fiu lângă Guvernul României. Am înțeles că cineva o scos o autorizație, nu știu sub ce formă, dar sunt șoselele alea mari pe lângă Guvern, încăpem noi toți. (...) Mesajul nostru e unul clar: să nu mai omoare animalele oamenilor. Omoară animalele oamenilor și nu îi despăgubește. (...) Avem o listă foarte scurtă de revendicări pe care o să o depunem', a transmis acesta printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. Pe de altă parte, Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine din România (ROMOVIS) a transmis, la începutul acestei luni, printr-un comunicat, că sectorul ovin și caprin traversează o perioadă extrem de dificilă.Crescătorii au suportat pierderi importante ca urmare a restricțiilor care au afectat comerțul intracomunitar și exportul, iar problemele semnalate de fermieri sunt reale și necesită răspunsuri concrete din partea autorităților. ROMOVIS preciza, însă, la vremea respectivă, că nu este organizatorul manifestației anunțate pentru marți, 15 septembrie, și nu a participat la modul de organizare și desfășurare a acesteia, participarea fermierilor la protest reprezentând o decizie individuală. Separat, Jandarmeria Capitalei a anunțat că, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea ordinii publice și protecția participanților la adunarea publică ce se va desfășura marți în Piața Victoriei din București, printre care instituirea de filtre pentru controlul corporal și al bagajelor. Jandarmeria menționa, într-un comunicat, că, în funcție de numărul participanților, traficul rutier în Piața Victoriei poate fi restricționat, motiv pentru care Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule evitarea zonei și preciza că manifestația 'nu a urmat procedura prevăzută de Legea 60/1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru declararea prealabilă a adunării publice'. Nemulțumirea oierilor este determinată în principal de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată, interdicția pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene (UE). Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat, la începutul săptămânii trecute că, în urma unor discuții avute la Bruxelles, au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Planul de Acțiune transmis Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine prevede, printre altele, administrarea diferențiată a 1,3 milioane de vaccinuri obținute cu titlu gratuit de la forul european. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Oierii protestează marți în Piața Victoriei
Oierii protestează marți în Piața Victoriei
Oierii protestează marți în Piața Victoriei, principalele nemulțumiri fiind legate de gestionarea focarelor pestă sau variolă ovină și măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și de interzicerea exporturilor la oi și capre din cauza pestei micilor rumegătoare. Ciobanii au început să se adune în parcarea din Piața Victoriei de la ora 8:00. Mobilizarea pentru protest a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp (Ciobanul Ionică). 'Ne-a ajuns cuțitul la os de mult. Am tăcut, am răbdat, am făcut documente de ne-am săturat către autoritățile statului român. Producătorul de hrană, crescătorul de animale a ajuns batjocora actualei conduceri, și a fostei. în noi au dat cu biciul continuu. (...) O să fiu lângă Guvernul României. Am înțeles că cineva o scos o autorizație, nu știu sub ce formă, dar sunt șoselele alea mari pe lângă Guvern, încăpem noi toți. (...) Mesajul nostru e unul clar: să nu mai omoare animalele oamenilor. Omoară animalele oamenilor și nu îi despăgubeste. (...) Avem o listă foarte scurtă de revendicări pe care o să o depunem', a transmis acesta printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. Pe de altă parte, Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine din România (ROMOVIS) a transmis, la începutul acestei luni, printr-un comunicat, că sectorul ovin și caprin traversează o perioadă extrem de dificilă.Crescătorii au suportat pierderi importante ca urmare a restricțiilor care au afectat comerțul intracomunitar și exportul, iar problemele semnalate de fermieri sunt reale și necesită răspunsuri concrete din partea autorităților. ROMOVIS preciza atunci că nu este organizatorul manifestației anunțate pentru marți, 15 septembrie, și nu a participat la modul de organizare și desfășurare a acesteia, participarea fermierilor la protest reprezentând o decizie individuală. 'ROMOVIS rămâne alături de fermieri, susținând problemele și revendicările lor legitime și continuând să le reprezinte interesele și vocea în fața autorităților. Federația va apăra aceste interese prin toate demersurile instituționale și formele legale de manifestare. ROMOVIS este și rămâne o organizație apolitică', se preciza în comunicat. Jandarmeria Capitalei a anunțat că, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea ordinii publice și protecția participanților la adunarea publică ce se va desfășura marți în Piața Victoriei din București, printre care instituirea de filtre pentru controlul corporal și al bagajelor. Jandarmeria menționa, într-un comunicat, că, în funcție de numărul participanților, traficul rutier în Piața Victoriei poate fi restricționat, motiv pentru care Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule evitarea zonei și preciza că manifestația 'nu a urmat procedura prevăzută de Legea 60/1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru declararea prealabilă a adunării publice'. Nemulțumirea oierilor este determinată în principal de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată, interdicția pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene (UE). Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat, la începutul săptămânii trecute că, în urma unor discuții avute la Bruxelles, au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. 'Au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor. S-a discutat planul de acțiune pe termen scurt și mediu prezentat de ANSVSA și au fost stabilite ultimele detalii înainte de susținerea oficială a acestuia în vederea aprobării. Este un pas important în demersurile pe care le facem pentru reluarea exporturilor de ovine și caprine. Am participat personal și la aceste discuții tehnice pentru a sprijini definitivarea planului și punerea în aplicare a celor mai bune soluții, în interesul fermierilor din România', declara oficialul, citat într-un comunicat al ministerului de resort. Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Planul de Acțiune transmis Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine prevede, printre altele, administrarea diferențiată a 1,3 milioane de vaccinuri obținute cu titlu gratuit de la forul european. Administrarea vaccinurilor gratuite se va face în schemă completă în zonele de risc și exclusiv pentru Variola Ovină și Caprină în restul țării, astfel încât exportul de carcase și produse din lapte nu va fi afectat. Planul de Acțiune, inclusiv strategia de vaccinare, a fost elaborat inclusiv cu sprijinul medicilor epidemiologi experți în domeniu și cu consultarea structurilor asociative de crescători. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Câteva sute de oieri s-au adunat pe trotuarul din fața Muzeului Antipa Mai mulți reprezentați ai ciobanilor au depus la Guvern o listă de revendicări
Buzău: În premieră, un vârf de lance, asociat perioadei domniei lui Burebista, descoperit la Cârlomănești-Cetățuia
Arheologii Muzeului Județean Buzău au descoperit, în premieră, în urma campaniei arheologice recente desfășurată în situl Cârlomănești - Cetățuia, un vârf de lance utilizat cel mai probabil la vânătoare sau în campanii de război, de-a lungul unei perioade asociate domniei lui Burebista. Po
MApN: Mai multe drone - detectate în apropierea graniței cu România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat marți dimineață mai multe ținte aeriene în Ucraina, în apropierea graniței cu România, a informat Ministerul Apărării Naționale. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în jurul orei 03:10, a fost detectată o țintă aeriană la aproximativ 35 de kilometri nord de Chilia, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană în Baza 86 Aeriană Borcea, decolând pentru monitorizarea situației. 'Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar la ora 03:18 a fost transmis un mesaj RO-ALERT', precizează sursa citată. Alte două ținte au fost detectate în jurul orei 04:20, la 30 de kilometri nord de Periprava, un nou mesaj RO-ALERT fiind trimis populației din nordul județului Tulcea la ora 04:51, transmite MApN. Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național, iar alerta aeriană a încetat la ora 05:18, se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Începe judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foști șefi ai Jandarmeriei au fost achitați în primă instanță
Curtea Militară de Apel București începe, marți, judecarea apelului în dosarul 10 August, în care foști șefi ai Jandarmeriei au fost achitați în primă instanță pentru abuz în serviciu, în legătură cu reprimarea violentă a manifestanților la protestul din august 2018. Este vorba de colonelul Gheorghe Sebastia
Festivalul de Poezie București: Întâlnirea literară 'Poezia peruană și periferia Occidentului' - marți, la Institutul Cervantes
întâlnirea literară 'Poezia peruană și periferia Occidentului', eveniment care se înscrie în programul celei de-a XVI-a ediții a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB) și la care va fi prezent poetul peruan Martín Rodríguez-Gaona, are loc marți, în Sala Auditorium a Insti
A fost finalizat controlul la Opera din Cluj-Napoca - veniturile din vânzarea biletelor au avut un traseu viciat
Ministerul Culturii a finalizat controlul la Opera Națională Română din Cluj-Napoca iar raportul a relevat un mecanism prin care veniturile provenite din vânzarea biletelor la spectacole produse integral din resurse publice au avut un traseu viciat. 'Banii publici au un singur traseu: cel al interesului pub
Fotbal: FCSB, ținută în șah de Petrolul Ploiești (2-2), în Superligă
FCSB a fost ținută în șah de Petrolul Ploiești, 2-2 (2-1), luni seara, pe Arena Națională, în ultimul meci din etapa a 9-a a Superligii de fotbal. Ploieștenii au deschis scorul rapid, prin atacantul englez Dan Nlundulu (3), care a marcat la capătul unei faze de atac bine lucrate. FCSB a intrat la pauză în avantaj, după ce Ofri Arad (14 - penalty) a marcat, în urma unui fault comis de Mark Țuțu asupra lui Arnold Garita, iar Meriton Korenica (24) a punctat după o greșeală comisă de Sergiu Hanca și Adam Zaian. Petrolul a obținut un punct grație golului înscris cu capul de fundașul elvețian Breston Malula (66), din recentrarea lui Lucho Vega. Bucureștenii au mai avut ocazii de gol prin Korenica (17 - bară) și Aymen Boutoutaou (90+2), care a trimis peste transversală de la 6 metri. Și prahovenii au avut o ocazie bună, prin Malula (29), dar portarul Ștefan Târnovanu a respins salvator. în min. 71, atacantul Denis Drăguș a intrat la FCSB în locul lui David Miculescu. Ploieștenii nu au mai câștigat o dispută din Superligă cu rivala bucureșteană din 9 aprilie 2015, când s-au impus cu 1-0 pe Arena Națională (gol Gevaro Nepomuceno), potrivit site-ului LPF. Au urmat 12 dueluri directe pe prima scenă, cu cinci victorii ale roș-albaștrilor și șapte remize. FCSB venea după trei eșecuri consecutive în campionat. FC FCSB - FC Petrolul Ploiești 2-2 (2-1), Arena Națională - București Au marcat: Ofri Arad (14 - penalty), Meriton Korenica (24), respectiv Dan Nlundulu (3), Breston Malula (66). Arbitru: Iulian Călin (Ștefănești/Argeș); arbitri asistenți: George Florin Neacșu (Câmpulung Muscel), Nicușor Florentin Marin (Suseni/Argeș); al patrulea oficial: Lucian-Claudiu Rusandu (Sfântu Gheorghe) Arbitru video: Adrian Sorin Costreie (Buftea); arbitru asistent video: Ovidiu Mazilu (Satu Mare) Observatori: Corneliu-Laurențiu Fecioru (București) - CCA, Constantin Stătescu (București) - LPF AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda) Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO * Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Nazare: Economia repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine
Corecția economică trebuie să creeze condițiile pentru revenirea încrederii și pentru o creștere sănătoasă, iar o economie nu repornește din legi, ordonanțe și nici din comunicări publice, ci repornește atunci când oamenii și firmele încep din nou să aibă încredere în ziua de mâine, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alex
Volei masculin: România a învins Turcia și s-a calificat în optimile Campionatului European
Naționala României s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România, după ce a învins Turcia cu scorul de 3-1 (25-19, 25-21, 20-25, 25-18), luni seara, în BTarena din Cluj-Napoca, într-un meci din Grupa E. Tricolorii s-au impus într-o oră și 50 de minute de joc, obținând a doua lor victorie, după 3-1 cu Elveția. Alexandru Rață, cu 22 de puncte, a fost cel mai bun jucător al echipei antrenate de Sergiu Stancu, în fața a 3.875 de spectatori. Evoluții apreciate au avut și Cristian-Daniel Chițigoi, cu 16 punct, și Marian Bala, cu 12 puncte. De la oaspeți s-au evidențiat Gokcen Yuksel (17 puncte), Efe Bayram (14) și Kaan Gurbuz (10). în alt meci, Germania a învins Elveția cu 3-1. Germania ocupă primul loc în clasament, cu 4 victorii (11 puncte), urmată de Franța, 3 victorii (9 puncte), România, 2 victorii (7 p), Letonia, 1 victorie (3 p), Turcia, 1 victorie (3 p), Elveția (0 p). Primele patru clasate se califică în optimile de finală, primul criteriu fiind cel al numărului de victorii, urmat de cel al punctelor. România va juca ultimul meci din grupă contra campioanei olimpice Franța, miercuri, de la ora 20:00. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: Federatia Romana de Volei/Facebook
Teleorman/Expoziția 'Chipuri din Memoria Sudului' - Marin Preda, Zaharia Stancu și Mircea Scarlat, la Biblioteca Județeană
Expoziția 'Chipuri din Memoria Sudului', ce cuprinde portretele marilor scriitori Marin Preda și Zaharia Stancu, precum și al criticului literar Mircea Scarlat - lucrări semnate de artista Alessia Mogoș -, a fost vernisată luni la Biblioteca Județeană 'Marin Preda' Teleorman. 'Cele trei lucrări
Sector 6: Proiect privind screening mamar gratuit, în atenția Consiliului Local
Un proiect de hotărâre privind screening mamar gratuit în octombrie la Centrul de Sănătate 'Sfântul Nectarie' se regăsește pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sector 6 de joi. 'Primăria Sectorului 6 pregătește o campanie dedicată prevenirii și depistării precoce a cancerului de sân - pentru că sănătatea femeilor din sectorul nostru contează. Consilierii locali vor avea pe ordinea de zi și vor putea vota joi (...) un proiect prin care luna octombrie ar deveni luna screeningului mamar gratuit. Dacă proiectul va fi aprobat, la Centrul de Sănătate 'Sfântul Nectarie' se vor efectua gratuit următoarele investigații: 200 de mamografii pentru femeile de peste 50 de ani, 100 de ecografii mamare pentru femeile sub 40 de ani', a transmis Primăria Sectorului 6, luni, printr-o postare pe Facebook. Autoritatea locală a menționat că de proiect pot beneficia femeile cu domiciliul sau reședința în Sectorul 6, cu prioritate pentru categoriile vulnerabile: fără asigurare medicală, mame singure, familii cu venituri reduse sau persoane cu dizabilități. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: Primăria Sectorului 6/Facebook.com
Alba: Contract semnat de UM Cugir pentru achiziția de utilaje speciale destinate fabricației muniției de tip NATO
Reprezentanții Uzinei Mecanice (UM) Cugir au anunțat luni că a fost semnat un contract în valoare de 54 de milioane de euro, care vizează modernizarea infrastructurii industriale, creșterea capacității de producție și diversificarea gamei de fabricație a muniției de tip NATO. 'Programul strategic de modernizare în vederea creșterii capacității de producție și diversificării gamei de fabricație a muniției de tip NATO, calibru 5,56 x 45 mm și calibru 12,7 x 99 mm, a Uzinei Mecanice Cugir, cu o valoare estimată de 552,9 milioane de lei, a mai parcurs o etapă. Uzina Mecanică Cugir a semnat, la data de 11 septembrie 2026, contractul în valoare de 54 de milioane de euro pentru furnizarea unor utilaje speciale, executate la temă, destinate producției de elemente de muniție NATO, calibrul 12,7 x 99 mm', se menționează într-un anunț postat pe contul de Facebook al fabricii. Contractul vizează modernizarea infrastructurii industriale, creșterea capacității de producție și diversificarea gamei de fabricație a muniției de tip NATO și urmărește îmbunătățirea condițiilor de muncă, precum și creșterea eficienței și a responsabilității față de mediu. Nu a fost anunțat partenerul comercial, însă, la licitație, au fost depuse trei oferte, una din Belgia și două din Turcia. Criteriul de atribuire a fost cel mai bun raport calitate-preț. Utilajele speciale executate la temă vor fi capabile să producă elemente de muniție cal. 12.7x99 mm tip NATO (degetar tub, degetar glonț, tub, cămașă glonț, montaj glonț, montaj cartuș). Ele trebuie să producă trei tipuri de cartuș calibru 12,7x99 mm tip NATO M8/M20/M33 și să asigure o capacitate a liniei de producție de minim 80 cartușe pe minut la o eficiență de minim 85%. La sfârșitul lunii trecute, UM Cugir anunța că derulează un proiect strategic în valoare de peste o jumătate de miliard de lei pentru modernizarea și dezvoltarea producției de muniție la standarde NATO, reprezentând cel mai mare proiect de investiții implementat la Cugir în ultimii 30 de ani. Proiectul a fost structurat în patru etape, dintre care una a presupus realizarea studiului de fezabilitate și alte trei prevăd modernizarea halei industriale, respectiv modernizarea și dezvoltarea capacităților de producție. Astfel, etapa de modernizare a halei industriale presupune investiții de 74,5 milioane de lei din fonduri proprii, având ca termen de finalizare luna decembrie 2026. Etapa de modernizare și dezvoltare a capacităților de producție pentru muniția cal. 5,56 x 45 mm are o valoare de aproape 68 de milioane de lei și termen de finalizare în noiembrie 2026, iar cele mai mari investiții se realizează în cadrul etapei de modernizare și dezvoltare a capacității de producție pentru muniția cal. 12,7 x 99 mm, aflată în derulare, respectiv peste 409 milioane lei. Finanțarea acestor investiții strategice în cadrul UM Cugir se realizează prin intermediul unui sprijin financiar pe care Guvernul României l-a acordat în urmă cu doi ani și din bugetul propriu al companiei. Uzina din Cugir a fost înființată în 1799, în timpul Imperiului Habsburgic, sub denumirea de Fabrica de Fier și Oțel. în 2004, societatea s-a împărțit în Uzina Mecanică și Fabrica de Arme. AGERPRES / (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: Uzina Mecanică Cugir/Facebook.com































