Cinci confederații sindicale au trimis parlamentarilor o solicitare prin care cer respingerea propunerii de extindere a posturilor de asistent al judecătorului și redirecționarea resurselor bugetare către ocuparea posturilor deficitare de judecători, grefieri și asistenți judiciari.
'Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național, Confederația Național Sindicală 'Cartel ALFA', Blocul Național Sindical (BNS), Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România 'Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România și Confederația Națională Sindicală 'Meridian' susțin un sistem public eficient, responsabil și orientat către interesul cetățeanului. În acest sens, vă solicităm respingerea propunerii Consiliului Superior al Magistraturii privind suplimentarea schemelor de personal cu noi posturi de asistent al judecătorului, precum și inițierea demersurilor necesare pentru redirecționarea resurselor financiare către ocuparea posturilor vacante de judecători, grefieri și asistenți judiciari, categorii profesionale esențiale pentru funcționarea actului de justiție', se precizează în solicitarea transmisă de cele cinci confederații sindicale.
Potrivit documentului, solicitarea are la bază analiza documentelor publice și a rezultatelor proiectului pilot prin care funcția de asistent al judecătorului a fost introdusă în sistemul judiciar, precum și necesitatea unei utilizări responsabile a fondurilor publice.
'Proiectul finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă - SIPOCA 751, cu o valoare de peste 72 milioane lei, a avut ca obiectiv reducerea duratei proceselor și degrevarea judecătorilor de activități administrative. În cadrul acestuia au fost angajați 165 de asistenți ai judecătorului, funcție care ulterior a fost permanentizată prin acte normative succesive. Cu toate acestea, datele statistice disponibile și rapoartele de activitate ale instanțelor pilot nu demonstrează că obiectivele asumate în cadrul proiectului au fost atinse într-o măsură care să justifice extinderea acestui model la nivel național. Nu există dovezi convingătoare privind reducerea semnificativă a duratei proceselor, diminuarea întârzierilor la redactarea hotărârilor, scăderea consistentă a stocurilor de dosare sau creșterea eficienței instanțelor proporțional cu resursele financiare investite', arată sindicatele.
Funcția de asistent al judecătorului nu este construită în jurul unor atribuții proprii și exclusive, ci desfășoară activități de sprijin, multe se pot face prin program Ecris 5, activități care se suprapun în mod semnificativ peste atribuțiile exercitate deja de personalul auxiliar de specialitate, în special de grefieri, se subliniază în document.
Conform sindicatelor, sistemul judiciar dispune de un corp profesional bine reglementat, format și evaluat permanent, care poate prelua și dezvolta aceste activități prin consolidarea schemelor existente, fără crearea unor structuri administrative paralele.
'Instanțele din România se confruntă cu un deficit real de personal în ceea ce privește judecătorii, grefierii și asistenții judiciari. Aceste categorii profesionale sunt direct implicate în desfășurarea actului de justiție și reprezintă veritabilele resurse care pot contribui la reducerea duratei proceselor, la diminuarea încărcăturii de dosare și la îmbunătățirea accesului cetățenilor la justiție. Considerăm că fondurile publice trebuie orientate cu prioritate către ocuparea acestor posturi deficitare și către consolidarea structurilor deja existente, nu către dezvoltarea unei categorii profesionale suplimentare', punctează sindicaliștii.
În acest context, confederațiile sindicale semnatare solicită respingerea propunerii privind suplimentarea posturilor de asistent al judecătorului, evaluarea independentă și transparentă a rezultatelor proiectului pilot finanțat din fonduri europene înaintea oricărei decizii privind extinderea acestuia și redirecționarea resurselor financiare către ocuparea posturilor vacante de judecători, grefieri și asistenți judiciari, acolo unde deficitul de personal afectează în mod direct funcționarea instanțelor.
'În acest spirit, vă solicităm să respingeți această propunere și în cadrul execuției bugetului actual, cât și în construcția bugetului pentru 2027 să direcționați resursele financiare către consolidarea reală a sistemului judiciar', se mai arată în document. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Sindicatele cer parlamentarilor respingerea propunerii de extindere a posturilor de asistent al judecătorului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția Română: Prejudicii de aproape 100 de milioane de lei din fraude online cu investiții în acțiuni și criptomonede
Prejudiciile din fraudele online cu investiții în acțiuni și criptomonede înregistrate în primul semestru al anului 2026 se ridică la aproape 100 de milioane de lei, potrivit unui studiu al Poliției Române în care au fost analizate peste 1.200 de sesizări înregistrate la nivel național. Institutul de Cercetare și Prevenire a
Crimă Cenei/ 15 ani detenție pentru unul dintre adolescenții criminali și daune de peste 1 milion de euro
Tribunalul Timiș a decis, vineri, internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani a unuia dintre minorii implicați în crima de la Cenei (M.D.A), în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani. Infracțiunile reținute în sarcina lui M.D.A. sunt de omor calificat și profanare de cadavre
Omar Hayssam rămâne deocamdată în România
Curtea de Apel București a anulat vineri decizia autorităților privind luarea lui Omar Hayssam în custodie de către polițiștii de la imigrări în vederea îndepărtării din România. 'Admite plângerea. Anulează ordonanța nr. 6456/III-11/2026 emisă la data de 12.09.2026 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - Secț
Brașov: Bărbat care a încălcat dispozițiile instanței privind încredințarea copilului, reținut pentru 24 de ore
Un brașovean s-a ales cu dosar penal după ce și-a reținut copilul la locuința sa timp de mai bine de doi ani încălcând dispozițiile instanței privind încredințarea minorului. Conform unui comunicat remis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, minorul avea domiciliul stabilit la mama sa. '
Declic pierde procesul în care contesta numirea Liei Savonea în fruntea Instanței supreme
Declic a anunțat că înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea în care contesta procedura de la CSM privind numirea Liei Savonea ca președinte al Instanței supreme. 'înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), instanță condusă de Lia Savonea, a decis, joi, să respingă cererea Declic prin care Comunitatea a co
Covasna: Recidivist, prins în flagrant într-o locuință din Târgu Secuiesc, arestat preventiv pentru furt
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, recidivist, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru furt calificat, după ce ar fi fost prins în flagrant într-o locuință din Târgu Secuiesc, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc. Potrivit procurorilor, în noaptea d
Timiș: Bărbat, arestat preventiv după ce ar fi fost prins în flagrant cu substanțe psihoactive porționate pentru comercializare
Un bărbat de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Timiș. Potrivit anchetatorilor, acesta a fost prins în flagrant de către polițiștii din Ghiroda, cu substanțe
Sibiu: Trei bărbați arestați pentru trafic de droguri; doi dintre ei au fost depistați în flagrant
Trei bărbați au fost arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri, după ce doi dintre aceștia au fost depistați în flagrant, în Sibiu, cu substanțe psihoactive destinate comercializării, iar la locuința celui de-al treilea, din Cluj-Napoca, care ar fi fost furnizorul celor doi, au fost descoperite, de asemenea, droguri în urma unei pe









