Prejudiciile din fraudele online cu investiții în acțiuni și criptomonede înregistrate în primul semestru al anului 2026 se ridică la aproape 100 de milioane de lei, potrivit unui studiu al Poliției Române în care au fost analizate peste 1.200 de sesizări înregistrate la nivel național.
Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității al Poliției Române a analizat 1.252 de sesizări privind înșelăciuni săvârșite în mediul online prin investiții, de obicei în acțiuni sau criptomonede, înregistrate în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2026 la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și al tuturor inspectoratelor de poliție județene.
'În 1.038 de situații prejudiciul a fost plătit în lei, totalul fiind de peste 58 de milioane de lei. În 125 de situații suma plătită a fost în euro, prejudiciul total fiind de peste 2 milioane de euro. În 193 de situații prejudiciul a fost plătit în dolari, iar total a fost de aproape 6 milioane de dolari. Au existat și situații în care victimele au efectuat plățile cu ajutorul criptomonedelor deținute anterior, în speranța obținerii unor câștiguri', se arată în comunicatul de presă transmis, sâmbătă, de Poliția Română.
Studiul intitulat 'Analiza fraudelor online cu investiții în acțiuni și criptomonede' a urmărit conturarea unui profil al victimelor acestui tip de infracțiune.
Datele arată că 78% dintre victime, respectiv 992 de persoane, proveneau din mediul urban, iar pensionarii și persoanele angajate au reprezentat cele mai importante categorii ocupaționale afectate.
'Statutul ocupațional al victimei este important în producerea fraudelor cu investiții online întrucât 41,9% dintre victime erau pensionari, iar 41,1% erau persoane angajate la momentul comiterii faptei', precizează Poliția Română.
În ceea ce privește vârsta, 64,1% dintre victime aveau între 46 și 75 de ani, cea mai tânără persoană identificată în datele analizate având 16 ani, iar cea mai în vârstă, 91 de ani.
Persoanele având cel mult studii medii au devenit cel mai des victime ale fraudelor cu investiții online (50,8% dintre victime), însă nici persoanele cu studii superioare nu au fost ferite de acest mod de operare (38,8%), arată sursa citată.
Cel mai frecvent au fost victime ale înșelăciunilor prin investiții persoane cu studii medii, vârsta între 66 și 75 de ani.
Modul de operare cel mai des întâlnit în cazul fraudelor informatice cu investiții online a fost acela prin care victimelor li se solicita trimiterea de bani (74,8%), spre deosebire de faptele de acest tip comise în primele 9 luni ale anului 2024, când instalarea de aplicații reprezenta modul principal prin care victimele erau păcălite să trimită bani (66,05%)', se mai arată în comunicat.
În cele mai multe dintre înșelăciunile cu investiții online, sesizate în perioada ianuarie - iunie 2026, victimelor li s-a promis investirea sumelor de bani în acțiuni (în 685 de situații, ceea ce reprezintă 51,5% din total), fiind mai rară situația în care promisiunea avea drept obiect criptomonedele (318 situații, adică aproximativ 24%).
Poliția Română precizează că va continua activitățile de informare cu privire la noile moduri de operare care apar și acțiunile operative și investigative pentru depistarea și tragerea la răspundere a celor care comit astfel de fapte. AGERPRES/ (AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Anda Badea)
Poliția Română: Prejudicii de aproape 100 de milioane de lei din fraude online cu investiții în acțiuni și criptomonede

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Poliția Română: Peste 2.500 de activități de prevenire și informare, derulate în unitățile de învățământ, în ultima săptămână
Poliția Română informează că a derulat peste 2.500 de activități de prevenire și informare în unitățile de învățământ preuniversitar, în perioada 11-17 septembrie. Totodată, polițiștii au inclus unitățile de învățământ în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii și plecării elevilor, reiese d
IGPR: Peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun, capturate de polițiști în primele opt luni
Peste 65 de milioane de țigarete și aproximativ 9,7 tone de tutun au fost descoperite și indisponibilizate de polițiști, în primele opt luni ale anului 2026, în cadrul acțiunilor pentru combaterea contrabandei cu tutun și produse din tutun, informează Inspectoratul General al Poliției Române. Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă,, &
Crimă Cenei/ 15 ani detenție pentru unul dintre adolescenții criminali și daune de peste 1 milion de euro
Tribunalul Timiș a decis, vineri, internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani a unuia dintre minorii implicați în crima de la Cenei (M.D.A), în care victimă a fost Mario Berinde, în vârstă de 15 ani. Infracțiunile reținute în sarcina lui M.D.A. sunt de omor calificat și profanare de cadavre
Omar Hayssam rămâne deocamdată în România
Curtea de Apel București a anulat vineri decizia autorităților privind luarea lui Omar Hayssam în custodie de către polițiștii de la imigrări în vederea îndepărtării din România. 'Admite plângerea. Anulează ordonanța nr. 6456/III-11/2026 emisă la data de 12.09.2026 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - Secț
Brașov: Bărbat care a încălcat dispozițiile instanței privind încredințarea copilului, reținut pentru 24 de ore
Un brașovean s-a ales cu dosar penal după ce și-a reținut copilul la locuința sa timp de mai bine de doi ani încălcând dispozițiile instanței privind încredințarea minorului. Conform unui comunicat remis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, minorul avea domiciliul stabilit la mama sa. '
Declic pierde procesul în care contesta numirea Liei Savonea în fruntea Instanței supreme
Declic a anunțat că înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea în care contesta procedura de la CSM privind numirea Liei Savonea ca președinte al Instanței supreme. 'înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), instanță condusă de Lia Savonea, a decis, joi, să respingă cererea Declic prin care Comunitatea a co
Covasna: Recidivist, prins în flagrant într-o locuință din Târgu Secuiesc, arestat preventiv pentru furt
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, recidivist, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru furt calificat, după ce ar fi fost prins în flagrant într-o locuință din Târgu Secuiesc, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc. Potrivit procurorilor, în noaptea d









