Trei bărbați au fost arestați preventiv într-un dosar de trafic de droguri, după ce doi dintre aceștia au fost depistați în flagrant, în Sibiu, cu substanțe psihoactive destinate comercializării, iar la locuința celui de-al treilea, din Cluj-Napoca, care ar fi fost furnizorul celor doi, au fost descoperite, de asemenea, droguri în urma unei percheziții.
Conform polițiștilor, bărbatul din Cluj ar fi cercetat, sub control judiciar, și într-un alt dosar penal.
'Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada finalul lunii decembrie 2025 - septembrie 2026, un bărbat, de 48 de ani, ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut diferite cantități de drog de mare risc și produse psihoactive, 4CMC și 4 BMC, cu 500 de lei la o tranzacție, indisponibilizate în cursul urmăririi penale. De asemenea, la data de 16 septembrie, acesta, împreună cu un alt bărbat, de 48 de ani, au fost prinși în flagrant delict, în municipiul Sibiu, în timp ce ar fi deținut și transportat peste 190 de comprimate ecstasy (drog de mare risc) și aproximativ 500 de grame N-Ethylnorpentedrone (substanță psihoactivă), destinate comercializării', a transmis, vineri, IPJ Sibiu.
Potrivit sursei citate, în urma unei percheziții efectuate la locuința din municipiul Cluj-Napoca a celui de-al treilea bărbat, au fost descoperite și ridicate 50 de comprimate de ecstasy, similare celor indisponibilizate de la bărbații din Sibiu, o cantitate de canabis, cântare de precizie, grindere, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sibiu au dispus, miercuri, reținerea celor trei bărbați, iar ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.
Cercetările în dosar sunt efectuate de polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu, sub coordonarea DIICOT Sibiu, ei fiind sprijiniți în acțiuni de polițiștii de la BCCO Cluj-Napoca și Alba Iulia, luptători SAS de la Sibiu și Cluj și jandarmi de la IJJ Sibiu. AGERPRES/(AS-redactor: Diana Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sibiu: Trei bărbați arestați pentru trafic de droguri; doi dintre ei au fost depistați în flagrant

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Declic pierde procesul în care contesta numirea Liei Savonea în fruntea Instanței supreme
Declic a anunțat că înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins cererea în care contesta procedura de la CSM privind numirea Liei Savonea ca președinte al Instanței supreme. 'înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), instanță condusă de Lia Savonea, a decis, joi, să respingă cererea Declic prin care Comunitatea a co
Covasna: Recidivist, prins în flagrant într-o locuință din Târgu Secuiesc, arestat preventiv pentru furt
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, recidivist, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru furt calificat, după ce ar fi fost prins în flagrant într-o locuință din Târgu Secuiesc, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc. Potrivit procurorilor, în noaptea d
Timiș: Bărbat, arestat preventiv după ce ar fi fost prins în flagrant cu substanțe psihoactive porționate pentru comercializare
Un bărbat de 40 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, informează Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Timiș. Potrivit anchetatorilor, acesta a fost prins în flagrant de către polițiștii din Ghiroda, cu substanțe
Un bărbat care pretindea că are 'relații' la Fisc, reținut de DNA pentru trafic de influență
Un bărbat care pretindea că are 'relații' la conducerea ANAF a fost reținut de procurorii DNA pentru trafic de influență, după ce a fost prins de anchetatori în timp ce primea de la un afacerist suma de 11.000 de euro, bani ceruți în schimbul promisiunii unui tratament 'favorabil' din partea Fiscului pentru firmele omului de afaceri, găsit
Cluj: Bărbat de 32 de ani, reținut pentru violarea unei fete de 14 ani
Un bărbat de 32 de ani din Cluj-Napoca a fost reținut de polițiștii clujeni pentru 24 de ore, după ce ar fi violat în repetate rânduri o fată de 14 ani. 'La data de 17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida - Postul de Poliție Comunală Căianu, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pen
Cluj: Bărbat reținut pentru tâlhărie, după ce i-a smuls unei femei geanta cu 35.000 de lei
Un bărbat de 44 de ani din Florești a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după ce în urmă cu câteva zile a smuls geanta unei femei în care erau aproximativ 35.000 de lei și apoi a dispărut. 'La data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 07.45, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca au fost ses
Covasna: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi agresat în mod repetat o persoană în stare de ebrietate
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru lovire sau alte violențe, după ce ar fi agresat în mod repetat o persoană aflată în stare de ebrietate, în municipiul Sfântu Gheorghe, a anunțat, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit procur
Iași: Dosar penal pentru uciderea cu intenție a unui animal în urma intervenției de la Școala 'Mihai Codreanu'
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere cu intenție a unui animal după ce, în cursul dimineții, au fost sesizați, prin apel 112, de către un agent de pază al unei școli din Iași cu privire la faptul că a găsit o pisică decedată. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Iași, Adina Ioana Ciobanu,









