Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Moartea a aproximativ 15.800 de oameni în Germania, în acest an, pusă pe seama căldurii (estimări Institutul Koch)
Aproximativ 15.800 de persoane au murit din cauza căldurii în Germania până la mijlocul lunii august a acestui an, conform estimărilor publicate joi de Institutul Robert Koch (RKI), dintre care 9.600 au fost atribuite căldurii extreme de la sfârșitul lunii iunie, transmite joi DPA. RKI, autoritatea germană pentru controlul și
Un angajat al Ambasadei României la Moscova a fost declarat persona non grata
Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova persona non grata, a anunțat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax. ''La 27 august, însărcinatul cu afaceri al României în Rusia, Liliana Burda, a fost convocat la Departamentul de Protocol de Stat al Ministerului de Externe rus și i s-a prezentat o notă din partea ministerului prin care un angajat al ambasadei române la Moscova este declarat persona non grata'', a menționat Ministerul de Externe al Federației Ruse într-un comunicat publicat pe site-ul instituției. MAE rus a subliniat că ''această măsură este un răspuns la decizia anterioară nefondată a părții române de a declara un angajat al Ambasadei Rusiei la București persona non grata''. Potrivit EFE, însărcinatul cu afaceri român a ajuns joi dimineață la sediul MAE rus și a plecat după doar zece minute, fără a face declarații presei. Agenția de presă spaniolă amintește că Ministerul de Externe al României a anunțat anterior decizia Bucureștilor de a expulza un diplomat rus după ce Forțele Aeriene ale României au doborât trei drone în perioada 24-26 iulie, care au fost identificate ca fiind ruse. în plus, România și-a rechemat pentru consultări ambasadorul la Moscova, pe Cristian Istrate, măsură la care Rusia a decis să nu răspundă, potrivit directorului adjunct de presă al Ministerului de Externe rus, Aleksei Fadeev. Diplomația rusă a indicat într-o declarație publicată în urmă cu o lună că autoritățile de la București nu i-au prezentat ambasadorului rus, Vladimir Lipaev, nicio dovadă care să confirme că dronele ar fi rusești. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Ambasada României în Rusia / Facebook.com ** Citeşte şi: MAE confirmă: Ministerul rus de Externe a declarat persona non grata un membru al personalului Ambasadei României la Moscova
Rusia anunță că a efectuat atacuri masive asupra industriei militare și a centrelor logistice din Ucraina
Forțele ruse au lansat un atac masiv în noaptea de miercuri spre joi asupra unor ținte ale industriei militare ucrainene și a unor centre logistice din orașele Kiev, Zaporojie, Krivoi Rog, Kremenciuk și Odesa, a anunțat joi Ministerul Apărării rus, informează EFE. Potrivit ministerului citat, în Kiev și în regiunea înco
Fotbal: Andres Iniesta debutează vineri în cariera de antrenor, pe banca lui Gulf United
Andres Iniesta va debuta în calitate de antrenor vineri la Gulf United FC, primul său rol de acest gen de la încheierea carierei de jucător în 2024, marcând astfel începutul unui nou capitol profesional în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE. Campionul mondial cu naționala Spaniei și legendă a Barcelonei &i
Starea de sănătate a regelui Harald al Norvegiei a fost catalogată drept ''foarte gravă''
Starea de sănătate a regelui Harald al Norvegiei, în vârstă de 89 de ani, s-a deteriorat în timp ce se afla în spital, iar situația sa este acum ''foarte gravă'', a anunțat joi curtea regală, transmite Reuters. în context, prințul moștenitor Haakon și soția lui Harald, regina Sonja, și-au anulat to
Tenis: Principala favorită, eliminată în optimi de finală la turneul de la Monterrey (WTA)
Jucătoarea rusă de tenis Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Monterrey (Mexic), dotat cu premii totale de 1.206.446 dolari, fiind învinsă cu 7-6 (8/6), 4-6, 6-3 de daneza Clara Tauson, într-un meci disputat miercuri. O altă favorită, poloneza Maja Chwalinska (nr.3) s-a oprit în aceeași fază a competiției, nereușind să treacă de americanca Alycia Parks, în fața căreia s-a înclinat tot în trei seturi: 3-6, 6-2, 6-2 de americanca Alycia Parks. Spaniola Cristina Bucșa, cap de serie numărul 8, a avut aceași soartă, pierzând în două seturi, 6-4, 7-5, meciul împotriva cehoaicei Darja Vidnanova, clasată pe locul 90 mondial. Belgiana Elise Mertens, favorita numărul doi, și-a asigurat în schimb un loc în sferturile de finală, după ce a dispus cu 6-1, 4-6, 6-3 de unguroaica Panna Udvardy. Rezultate - optimi de finală: Clara Tauson (Danemarca) - Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.1) 7-6 (8/6), 4-6, 6-3 Alycia Parks (SUA) - Maja Chwalinska (Polonia/N.3) 3-6, 6-2, 6-2 Darja Vidmanova (Cehia) - Cristina Bucșa (Spania/N.8) 6-4, 7-5 Elise Mertens (Belgia/N.2) - Panna Udvardy (Ungaria) 6-1, 4-6, 6-3 Ann Li (SUA) - Maria Timofeeva (Uzbekistan) - abandon Timofeeva AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Simona Aruştei)
Tenis: Benjamin Bonzi, calificat în sferturile de finală ale turneului de la Winston Salem (ATP)
Tenismanul francez Benjamin Bonzi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Winston Salem (SUA), dotat cu premii totale de 818.240 de dolari, după ce a reușit să-l învingă în două seturi simetrice, 6-1, 6-1, pe australianul Rinky Hijikata, într-un meci disputat miercuri. Bonzi, numărul 109 mondia
Cotația grâului este la maximul ultimilor trei ani, pe fondul îngrijorărilor că Rusia va escalada războiul în Ucraina
Cotația grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul îngrijorărilor că războiul dintre Rusia și Ucraina ar putea escalada, ceea ce ar perturba și mai mult livrările de cereale dintr-una dintre cele mai importante grânare ale lumii, transmite Bloomberg. Con
Marco Rubio felicită Republica Moldova de Ziua Independenței
Secretarul de stat al Statelor Unite, Marco Rubio, a transmis felicitări poporului Republicii Moldova cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței, reafirmând angajamentul Washingtonului față de suveranitatea și independența țării, informează joi Moldpres. ''în numele Statelor Unite ale Americii, f
Acordul Meta cu 51 de state americane limitează accesul adolescenților la Instagram și Facebook
Compania americană Meta, condusă de multimiliardarul Mark Zuckerberg, a încheiat miercuri un acord cu 51 de state și teritorii din componența SUA care limitează accesul adolescenților la platformele Instagram și Facebook. AFP prezintă principalele prevederi ale înțelegerii care va intra în vigoare numai după ce este validată de un judecător federal.
Regele Charles, mesaj de Ziua Independenței Republicii Moldova
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a transmis joi un mesaj de felicitare președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și cetățenilor țării cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței, exprimându-și speranța pentru consolidarea relațiilor dintre cele două state, informează Moldpres.
Papa Leon al XIV-lea în topul Vanity Fair al personalităților cu cele mai ''originale'' alegeri vestimentare
Papa Leon al XIV-lea a fost inclus în topul celor mai bine îmbrăcate personalități pe anul 2026 în cadrul categoriei ''The Originals'', categorie în care se regăsesc 10 dintre cele mai ''extravagante și inovatoare personalități'' în ceea ce privește alegerile vestimentare, transmite miercuri DPA.
Fotbal: Tottenham, Newcastle și Everton, victorioase în Cupa Ligii engleze
Echipele Tottenham Hotspur, Newcastle United și Everton au câștigat meciurile disputate miercuri în turul al doilea al Cupei Ligii engleze de fotbal, împotriva unor formații din diviziile inferioare, calificându-se în faza următoare a competiției. Tottenham s-a impus fără drept de apel, cu scorul de 5-1, în
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită la Londra săptămâna viitoare
Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o deplasare la Londra săptămâna viitoare, devenind primul lider european care îl vizitează pe premierul britanic Andy Burnham de la preluarea mandatului acestuia, transmite dpa. Vizita este încă o dovadă că fostul primar al zonei metropolitane Manchester pare decis să continue p
FAO: Starea solurilor se degradează la nivel mondial, iar soluțiile sunt ignorate
Peste jumătate din solurile din întreaga lume sunt într-o stare precară, ceea ce amenință aprovizionarea mondială cu alimente și biodiversitatea, în timp ce soluțiile dovedite pentru a îmbunătăți calitatea solului nu sunt implementate, arată un raport publicat joi de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmi
VIDEO Mesajul Maiei Sandu, la 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova: Să celebrăm ceea ce ne unește
Președinta Maia Sandu a transmis joi un mesaj cu prilejul marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova în care a afirmat că independența înseamnă să fii stăpân la tine acasă, să fii puternic în decizii și să lași copiilor o moștenire demnă, relatează Moldpres, care menționează că șefa statului a lansat și un în
Artista avangardistă japoneză Yayoi Kusama a murit la vârsta de 97 de ani (FOTO/VIDEO)
Artista japoneză Yayoi Kusama, una dintre cele mai apreciate artiste contemporane din lume, a murit la vârsta de 97 de ani, au anunțat joi reprezentanții săi, transmite AFP. Artista avangardistă, cunoscută sub numele de ''Regina bulinelor'', care a murit pe 14 august, și-a transformat halucinațiile și traumele în lucrări vibrante, prezentând motivele sale iconice de buline, plase și infinit, de-a lungul unei cariere care s-a întins pe mai multe decenii. ''De-a lungul unei vieți extraordinare dedicate în întregime creației artistice, Yayoi Kusama a condus o carieră aclamată la nivel global ca artistă avangardistă pionieră a cărei practică creativă a cuprins artele vizuale, performance-ul, ficțiunea și poezia'', a scris compania sa. Foto: (c) Phil Noble / REUTERS ''A continuat să picteze până în ultimele sale zile, fără să lase niciodată pensula jos, și și-a continuat explorarea iubirii eterne și a sufletului nemuritor'', se arată în comunicat. Născută în 1929 într-o familie înstărită, Yayoi Kusama a început să producă operele sale iconice la vârsta de 10 ani. ''într-o zi, după ce am văzut o față de masă cu un model floral roșu pe un birou, am observat același model floral roșu peste tot - pe tavan, pe ferestre și pe stâlpi. Umplea camera și îmi acoperea corpul'', a scris ea în autobiografia sa. Recunoscută imediat după peruca roșie aprinsă și ținutele îndrăznețe cu buline, ea a exprimat prin munca sa exuberantă o lungă luptă cu bolile mintale. După ce a studiat arta în Japonia, Yayoi Kusama s-a mutat în Statele Unite la sfârșitul anilor 1950 și s-a impus pe scena avangardistă newyorkeză. în ciuda discriminării cu care s-a confruntat ca femeie japoneză, a devenit cunoscută în anii 1960 cu picturile sale îndrăznețe, de mari dimensiuni, și cu ''happening-urile'' provocatoare, amestecând vopseaua corporală și bulinele. De asemenea, a lansat o linie de îmbrăcăminte, a fondat o ''Biserică a Autodistrugerii'' și s-a autoproclamat ''Marea Preoteasă a Bulinelor'' pentru a oficia o căsătorie între persoane de același sex. Foto: (c) Luke MacGregor / REUTERS întorcându-se în Japonia în anii 1970, Yayoi Kusama s-a internat voluntar într-un spital de psihiatrie din Tokyo, unde a trăit și a lucrat până la sfârșitul lungii sale vieți. Sculpturile sale în dovleci, dintre care una se află pe Naoshima, ''insula artei'' din Japonia, ''camerele infinite'' și instalațiile sale imersive au atras mulțimi uriașe și s-au vândut cu milioane de dolari. Potrivit site-ului său web, ''viziunile și halucinațiile'' care i-au apărut în copilărie i-au inspirat desenele timpurii bazate pe puncte și plase, oferindu-i un stil unic încă de la început. ''A dezvoltat o filozofie artistică pe care a numit-o 'autoanihilare', bazată pe modele simple de repetiție obsesivă și proliferare'', explică site-ul web. Foto: (c) Toru Hanai / REUTERS ''Am avut privilegiul de a-i vedea picturile și lucrările de artă de mai multe ori. îndrăznețe, delicate, magnifice. Această lume îmi era complet necunoscută. Și, în ochii mei, ea era și o persoană cu adevărat înduioșătoare. Odihnească-se în pace'', a scris un utilizator japonez de internet pe X. ''Ar putea toate aceste icoane să înceteze să moară? Mai întâi Dolly, apoi Tim Curry și acum Yayoi?' a scris un alt utilizator, referindu-se la cântăreața americană de muzică country și actorul din 'The Rocky Horror Picture Show'', care a murit și el săptămâna aceasta. Conform reprezentanților săi, artista a murit într-un spital din Tokyo. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea)
VIDEO Republica Moldova sărbătorește 35 de ani de la proclamarea Independenței: Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, așteptați la Chișinău
Republica Moldova sărbătorește joi 35 de ani de la proclamarea Independenței, iar la Chișinău sunt așteptați președinții României și Ucrainei, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski, invitați de președinta Maia Sandu să participe la manifestările consacrate acestei zile, informează Moldpres. Manifestările încep de dimineață cu depuneri de flori la monumentul ''Maica îndurerată'', de la Complexul Memorial ''Eternitate'' și la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Președinta Maia Sandu și președintele României, Nicușor Dan, vor participa după amiază la o paradă militară, la care vor defila peste 2.000 de militari cu tehnică militară din dotarea Armatei Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne. Evenimentul va fi precedat de întrevederea bilaterală a celor doi președinți. în seara zilei de joi, la Chișinău este așteptat să sosească președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Va avea loc o reuniune trilaterală a delegațiilor Republicii Moldova, României și Ucrainei, urmată de declarații de presă ale celor trei șefi de stat. Seara, Maia Sandu, Nicușor Dan și Volodimir Zelenski se vor adresa cetățenilor din Piața Marii Adunări Naționale, unde va avea loc un concert dedicat Zilei Independenței la care vor participa artiști consacrați și formații muzicale din Republica Moldova. Evenimentul face parte din programul național ''Independența care ne unește. Moldova-35''. Programul include în total peste 20 de evenimente culturale, educaționale, comemorative și festive desfășurate pe parcursul anului. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea) Citeşte şi: * Ziua R. Moldova/ Ambasadorul României la Chișinău: Republica Moldova nu este singură; România îi este alături * Ziua R. Moldova/ Ilie Bolojan: Am fost și vom rămâne cel mai apropiat partener * Marco Rubio felicită Republica Moldova de Ziua Independenței * Ziua R. Moldova/ Președintele Senatului: România va rămâne cel mai ferm susținător al eforturilor Chișinăului de aderare la UE * Regele Charles, mesaj de Ziua Independenței Republicii Moldova * VIDEO Mesajul Maiei Sandu, la 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova: Să celebrăm ceea ce ne unește * Președintele Nicușor Dan - vizită în R.Moldova; participă la ceremoniile organizate de Ziua Independenței
Forțele americane în Europa: Șeful Pentagonului va avea cel puțin patru seturi de opțiuni până la 6 noiembrie
O analiză a Pentagonului cu privire la desfășurările de trupe americane în Europa va pune cel puțin patru seturi de opțiuni pe masa secretarului apărării american Pete Hegseth până la 6 noiembrie, înaintea termenului limită, luna decembrie, pentru definitivarea acestei evaluări, indică un document consultat joi de Reuters. Al
Într-o scrisoare adresată ONU, Iranul numește sancțiunile SUA ''terorism economic''
Iranul a condamnat miercuri ultima amenințare cu sancțiuni din partea SUA într-o scrisoare adresată Națiunilor Unite, numind-o ''un act de terorism de stat și economic'', informează joi dpa. Ministrul de externe iranian Abbas Araghchi a declarat în scrisoarea publicată pe Telegram și de presa de stat iraniană că SUA
Tenis: Karolina Muchova și Jakub Mensik, campioni la US Open în proba de dublu mixt
Perechea formată din cehii Karolina Muchova și Jakub Mensik au câștigat proba de dublu mixt de la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem din circuitul profesionist de tenis, în finala căruia au învins cu 6-3, 1-6, 10-5 cuplul Belinda Bencic (Elveția)-Fabio Cobolli (Italia), miercuri la Flushing Meadows (New York), informează EFE.
Numărul persoanelor dispărute după inundațiile din Himalaya a depășit 1.300
Numărul persoanelor dispărute în Nepal după o viitură masivă în regiunea Himalaya, la granița cu China, a crescut la 826, potrivit autorităților, aducând numărul total al persoanelor dispărute în Nepal și China la peste 1.300, transmite joi DPA. Poliția nepaleză a estimat numărul morților la 162, peste 40 de persoane rănite fiind tratate în spitale. China a raportat trei decese și 558 de persoane dispărute. Inundațiile de miercuri au dislocat cantități uriașe de noroi și roci prin regiunea muntoasă de frontieră de-a lungul râului Bhotekoshi, măturând poduri, deteriorând baraje și îngropând case. Echipele de salvare din Nepal și China au continuat să caute persoanele dispărute, dar noroiul gros a împiedicat operațiunile. Cauza valului de inundații a rămas în curs de investigare. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Gabriela Badea) Citeşte şi: * Atenționare de călătorie MAE: Nepal - inundații severe în zona de nord
Șeful CIA a mers la Moscova pentru a descuraja Rusia să atace NATO
Călătoria neobișnuită a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova în această săptămână a avut ca scop avertizarea Rusiei împotriva oricărui atac care ar viza NATO, au anunțat miercuri mai multe publicații americane, după ce președintele SUA, Donald Trump, a încercat să minimizeze importanța acestei vizite, notează AFP.
Inundațiile din Nepal și Tibet, cauzate de prăbușirea unui ghețar (USGS)
Inundațiile devastatoare care au făcut cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți în Nepal și Tibet au fost cauzate de prăbușirea unui ghețar, a anunțat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP. USGS a înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 5,2 și a stabilit 'că acest eveniment seismic s-a datorat unei prăbușiri glaciare și unei viituri de noroi și grohotiș care au antrenat consecințe catastrofale în aval', a indicat instituția pe site-ul său de internet. Inițial, presa de stat chineză a raportat o alunecare de teren de partea tibetană a graniței, în apropierea punctului de trecere a frontierei Gyirong, situat la o altitudine de 1.800 de metri, menționând 3 morți și 265 de dispăruți. Ulterior, a fost lovit și Nepalul, viitura măturând valea râului Trishuli în districtul Nuwakot, la nord de Kathmandu, și cea a râului Bhotekoshi, la est de capitală. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Franța: O mașină a intrat în plină viteză în pietoni la Caen (vest), un mort și zece răniți
Un bărbat a intrat 'intenționat' cu vehiculul său, miercuri seară, într-un grup de oameni din apropierea unui bar din Caen (vestul Franței), omorând o persoană și rănind alte zece, înainte de a fi arestat, conform unor surse concordante, scrie AFP. în jurul orei locale 22:15, 'o mașină a intrat intenționat în pietonii care se aflau pe spațiul public în fața gării (...) Bilanțul este grav, deoarece avem un decedat, șapte persoane în stare critică și trei persoane cu răni ușoare', a anunțat prefectul departamentului Calvados, David Claviere, care s-a deplasat la fața locului. Faptele s-au petrecut după o bătaie, potrivit unei surse din cadrul poliției. Șoferul a fugit apoi de la fața locului și a fost arestat în Ouistreham, localitate situată la o distanță de aproximativ 20 de kilometri, conform aceleiași surse. Suspectul este 'născut în Rusia', 'nu este cunoscut de serviciile de informații', dar este cunoscut de poliție 'doar pentru infracțiuni rutiere', a precizat prefectul, explicând că a fost deschisă o anchetă și că sunt analizate imaginile de pe camerele de supraveghere. Presupusul autor are 26 de ani, a precizat procurorul adjunct din Caen. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: lemonde.fr
SUA: 'Creierul' atentatelor din 11 septembrie va fi judecat în 2028 (presă americană)
Un tribunal militar îl va judeca în iunie 2028 pe bărbatul acuzat că este 'creierul' atentatelor din 11 septembrie 2001, au anunțat miercuri mai multe publicații americane, citând decizia unui judecător, scrie AFP. Khalid Sheikh Mohammed a fost considerat unul dintre cei mai importanți locotenenți ai grupării jihadist
Statele Unite: Urgență națională decretată cu privire la rețeaua electrică, vizând China fără a o numi
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri stare de urgență națională privind rețeaua electrică americană, interzicând achiziționarea și instalarea de echipamente provenite din țări aflate sub embargou american asupra armelor, vizând în mod evident China, fără a o numi, transmite AFP.
Fotbal: Al Ahli SC s-a calificat în sferturile Cupei Intercontinentale
Echipa saudită Al Ahli SC s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei Intercontinentale la fotbal, după ce a învins echipa neozeelandeză Auckland FC cu scorul de 1-0, miercuri seara, la Jeddah. Unicul gol al partidei a fost înscris de Saleh Abu Al Shamat (63). Auckland FC este campioana Oceaniei.
Kaiac-canoe: Braulio Flores-Mateescu, calificat în semifinale la C1 pe 1.000 și 500 m la Mondiale
Sportivul român Braulio Nicolae Flores-Mateescu s-a calificat în semifinalele probelor de canoe simplu masculin pe 1.000 și 500 de metri, miercuri, în prima zi a Campionatelor Mondiale de kaiac-canoe de la Poznan (Polonia). La canoe-1 pe 1.000 de metri, Flores-Mateescu a fost al cincilea în prima serie (4:24.89).
Belgia: Poliție întărită la Bruxelles în urma unor atacuri armate legate de traficul de droguri
Autoritățile belgiene au anunțat miercuri întărirea efectivelor de poliție la Bruxelles după o serie de atacuri armate legate de traficul de droguri, notează AFP. Capitala belgiană, care găzduiește și sediul Uniunii Europene, a fost zguduită în ultimele zile de o recrudescență a violențelor cu arme de foc. O serie de incidente a im































