Călătoria neobișnuită a directorului CIA, John Ratcliffe, la Moscova în această săptămână a avut ca scop avertizarea Rusiei împotriva oricărui atac care ar viza NATO, au anunțat miercuri mai multe publicații americane, după ce președintele SUA, Donald Trump, a încercat să minimizeze importanța acestei vizite, notează AFP.
Wall Street Journal și CBS au raportat că șeful CIA a încercat să descurajeze Rusia de la orice atac împotriva unui membru NATO, în condițiile în care evaluările serviciilor americane de informații indică faptul că Moscova ar putea încerca să pună alianța la încercare.
Wall Street Journal detaliază, în special, că președintele rus Vladimir Putin ar putea sfida NATO cu un 'atac limitat' în următorii ani.
Casa Albă nu a răspuns solicitărilor AFP pe această temă.
Donald Trump a calificat, totuși, această deplasare a directorului CIA drept o vizită de 'semi-rutină' într-un interviu acordat miercuri comentatorului conservator Glenn Beck, lăsând să se înțeleagă că întrevederea a avut ca scop discutarea războiului din Ucraina.
''Ne-am dori ca războiul din Ucraina să se oprească'', a adăugat președintele american.
În timpul călătoriei sale la Moscova, Ratcliffe a abordat și problema războiului din Iran, amenințând cu sancțiuni suplimentare dacă Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă, potrivit presei americane.
Miliardarul a asigurat în timpul interviului de miercuri că această vizită nu a avut legătură nici cu Iranul, nici cu amenințările rusești la adresa NATO.
''Nu a fost acolo pentru niciunul dintre lucrurile pe care le menționați'', a susținut el, fiind întrebat despre cele două subiecte.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că John Ratcliffe s-a deplasat la Moscova pentru discuții ''între servicii secrete'', fără a se întâlni cu președintele Vladimir Putin.
Purtătorul de cuvânt rus a considerat că 'este încă prea devreme pentru a spune în ce măsură acest lucru va avea o influență asupra procesului de scoatere a relațiilor (ruso-americane) din criză'.
Niciun alt contact viitor nu este prevăzut pentru moment, le-a afirmat el jurnaliștilor, printre care și cei de la AFP, calificând aceste contacte drept 'pozitive', dar refuzând să menționeze dosarele asupra cărora au purtat discuțiile.
De câteva luni, Rusia și Ucraina își intensifică atacurile cu rază lungă, vizând situri civile precum depozite logistice și facilități petroliere și portuare. Aceste atacuri fac un număr tot mai mare de victime civile în fiecare săptămână.
Eforturile diplomatice sub mediere americană pentru a pune capăt conflictului sunt în impas, iar Kremlinul nu dă niciun semn că ar fi pregătit să își revizuiască pretențiile maximaliste, în special cele teritoriale.
Până în prezent, încercările lui Donald Trump de a pune capăt conflictului, inclusiv organizarea, în urmă cu puțin peste un an, a unui summit în Alaska cu omologul său Vladimir Putin, au rămas fără rezultat.
Un avion militar american a decolat marți dimineață din capitala letonă Riga spre capitala rusă, înainte de a efectua traseul invers în cursul serii, conform datelor de pe site-ul de monitorizare a zborurilor Flightradar24.
Ultima călătorie cunoscută a unui director CIA în Rusia data din noiembrie 2021, înainte de începerea războiului din Ucraina în februarie 2022. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Gabriela Badea)
Șeful CIA a mers la Moscova pentru a descuraja Rusia să atace NATO

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ceuta: Controlul frontierelor de către Maroc a 'eșuat', afirmă premierul Sanchez
Premierul spaniol, socialistul Pedro Sanchez, a dat marți vina pe eșecul controalelor la frontierele marocane pentru recenta criză a migrației din Ceuta, o exclavă spaniolă din Africa de Nord, relatează AFP. Peste 70.000 de migranți au intrat în Ceuta pe 30 și 31 iulie, înot sau pe jos din Maroc, într-un aflux masiv inedit.
Columbia: Președintele ordonă trimiterea armatei într-un oraș lovit de violențe
Președintele columbian Abelardo de la Espriella a ordonat marți trimiterea de trupe la Santa Marta (nord), un oraș din regiunea Caraibilor afectat de atacuri care au vizat magazine și vehicule după o operațiune a forțelor de securitate împotriva unui grup înarmat local, notează AFP. Acest oraș cu aproape 570.000 de locuitori a trăi
Kievul și Washingtonul vor ca războiul să se oprească 'înainte de iarnă' (Zelenski)
Kievul și Washingtonul doresc ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să se încheie 'înainte de iarnă', potrivit unui comunicat al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski publicat marți în marginea Adunării Generale a ONU, relatează AFP. 'Atât Statele Unite, cât și Ucraina vor să vadă acest răzb
Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre
VIDEO Trump spune că un acord între Rusia și #Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede'
Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți, în fața Adunării Generale a ONU, la New York, că un acord între Rusia și Ucraina va veni 'mai devreme decât se crede', notează AFP. 'Lucrăm foarte îndeaproape cu liderii Rusiei și Ucrainei și vom rezolva acest caz. Acest lucru se va întâmp
Trump salută relațiile 'mai bune' cu Marea Britanie sub conducerea lui Burnham
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că relațiile cu Regatul Unit sunt mai bune sub noul prim-ministru Andy Burnham, criticând în același timp acordul care prevede retrocedarea Insulelor Chagos către Mauritius, informează AFP. Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în marja Adunării Generale
Trump anunță că au avut loc discuții cu Iranul marți
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că marți au avut loc discuții între oficiali iranieni și americani în marja Adunării Generale a ONU de la New York, informează AFP. 'A fost o întâlnire de trei ore', a declarat președintele american, descriind-o drept 'foarte bună' și dând asigurări că o altă discuție este
UE și NATO salută acordul privind Groelanda
Uniunea Europeană și NATO au salutat acordul semnat marți de SUA, Danemarca și Groenlanda, care permite o prezență militară americană mai extinsă în Groenlanda și care ar putea pune capăt disputei privind insula, import









