Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Parlamentul Ungariei, pe cale să îl demită pe președinte în contextul 'schimbării de regim' inițiate de Peter Magyar
Parlamentul Ungariei urmează să aprobe luni un amendament constituțional propus de guvernul premierului Peter Magyar pentru a-l înlătura pe președintele Tamas Sulyok, despre care Magyar susține că este o 'marionetă' a fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters. Actul normativ - care survine după ce Magyar a pus capăt guvernării de 16 ani a lui Orban în urma unei victorii electorale zdrobitoare în aprilie - face parte din eforturile noului premier de a demonta bastioanele puterii lui Orban, demers pentru care afirmă că a primit un mandat puternic din partea alegătorilor. Președintele ungar deține doar prerogative limitate de a bloca legi prin veto sau de a solicita revizuirea acestora, însă reprezintă o figură simbolică importantă. Partidul lui Magyar, Tisza, deține o supermajoritate în parlament, ceea ce îi permite să modifice Constituția și să anuleze schimbările operate de Orban, despre care susține că au subminat democrația. Executivul lui Magyar a acționat rapid, suspendând săptămâna trecută emisiunile de știri ale televiziunii și radioului publice, în cadrul unei reforme menite să asigure independența mass-mediei publice. Sâmbătă, într-o postare pe Facebook, premierul ungar a anunțat că parlamentul va aproba luni amendamentul constituțional pentru înlăturarea lui Sulyok, iar dacă acesta din urmă nu semnează actul normativ în termen de cinci zile, va fi inițiată o procedură de suspendare din funcție. Sulyok, care a activat timp de 10 ani ca judecător al Curții Constituționale înainte ca parlamentul să-l numească președinte în 2024, a declarat că nu are nicio agendă politică. Președintele s-a opus amendamentului, solicitând o evaluare din partea Comisiei de la Veneția - un organism consultativ al Consiliului Europei specializat în drepturile omului, care analizează dacă modificările constituționale sunt democratice. Comisia de la Veneția a refuzat să comenteze. Joia trecută, partidul Fidesz al lui Orban a organizat un protest în sprijinul lui Sulyok. Orban nu a participat la eveniment. Magyar, al cărui guvern plănuiește o reformă constituțională în această toamnă, urma să se adreseze parlamentului la ora locală 13:00, înainte de votul asupra proiectului de lege, care limitează totodată mandatele parlamentarilor la 12 ani. Proiectul precizează că scopul este asigurarea 'premiselor pentru restabilirea democrației constituționale'. Amendamentul ar pune capăt imediat mandatului lui Sulyok, invocând 'pierderea gravă a încrederii' societății în persoana sa. Parlamentul ar urma să aleagă un nou președinte până la intrarea în vigoare a unei noi constituții sau pentru o perioadă de maximum cinci ani.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Franța și Europa, pregătite să apere 'libertatea și dreptul cu prețul sângelui, dacă este...
Franța și europenii sunt pregătiți să apere 'libertatea și dreptul' 'cu prețul sângelui, dacă este nevoie', a declarat luni președintele Emmanuel Macron, în discursul tradițional către forțele armate ale țării sale în ajunul sărbătorii naționale de 14 iulie, transmite AFP. 'Europa este pe cale să devină o putere (...) Mesajul pe care îl trimitem lumii este următorul: Da, pacea este scopul nostru, da, prețuim libertatea și dreptul. Și da, suntem pregătiți să luptăm pentru a le apăra întotdeauna și cu prețul sângelui, dacă este nevoie', a spus Macron, evocând 'prețul de sânge plătit de soldații noștri francezi, morți pentru Franța, răniți în carnea sau în sufletul lor'. într-un context de 'deșteptare strategică' a europenilor, 'asumând să se apere și să acționeze', Macron a evidențiat efortul de 'reînarmare' întreprins de Franța de la instalarea sa la președinție, 'înainte de toate turbulențele pe care le traversăm astăzi'. 'înainte chiar ca Sahelul să se cufunde în haos, înainte chiar ca Orientul Apropiat și Mijlociu să se inflameze, înainte chiar ca războiul să ajungă pe pământ european, noi începusem reînarmarea înainte chiar de declanșarea acestui război nebunesc pe care Rusia îl poartă contra națiunii și pământului Ucrainei', a insistat el. în 2017, 'vă anunțam că bugetul apărării va fi majorat, că angajamentele vor fi respectate și că Franța și forțele sale armate vor fi la înălțimea îndatoririlor și responsabilităților lor (...) Angajamentul a fost ținut, faptele sunt aici și istoria va judeca', a spus Macron cu o zi înaintea ultimei defilări militare din președinția sa. Bugetul armatei franceze se va fi dublat în cursul celor două mandate ale sale, iar o actualizare a legii de programare militară, adoptată de parlament, suplimentează cu 36 miliarde de euro cele 400 miliarde prevăzute inițial între 2024 și 2030. Emmanuel Macron a îndemnat, de asemenea, la continuarea proiectelor industriale europene în materie de apărare și să nu se cedeze 'absurdității' 'naționalismului' după eșecul proiectului avionului de luptă franco-german SCAF. 'în pofida eșecului SCAF pe care îl regret profund, ar fi o greșeală să ne oprim acolo', a spus el. 'Patriotismul, da, naționalismul, niciodată. Iar în momentul în care Europa se reînarmează, a crede că a acumula fiecare separat capacități este sensul istoriei, este o absurditate', a afirmat el. 'Trebuie să ne construim ca europeni și să ne păstrăm specificitățile proprii, modurile noastre de decizie, forțele noastre de intervenție, credibilitatea noastră', a concluzionat el. Președintele francez va fi, în cursul după-amiezii, gazda unui noi reuniuni a Coaliției de Voință pentru Ucraina, la care va fi prezent și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dădârlat)
VIDEO Franța: Pădurea Fontainebleau este în flăcări lângă Paris
Două avioane bombardiere cu apă au fost mobilizate pentru prima dată în regiunea Parisului pentru a face față unui incendiu 'foarte violent' izbucnit duminică în emblematica pădure Fontainebleau, situată la aproximativ 50 de kilometri sud de capitala Franței, relatează AFP. Incendiul a provocat întreruperea circulație
Înot: Daria Silișteanu, medaliată cu argint la 100 m spate, la Europenele de juniori
Sportiva română Daria Silișteanu a cucerit medalia de argint în finala probei de 100 m spate, duminică, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Munchen. Silișteanu a fost cronometrată cu timpul de 1 min 00 sec 11/100, fiind devansată de spaniola Irene Ciercles Galve, 1 min 00 sec 06/100. Podiumul a fost completa
Lupte: Darius Sas a obținut medalia de bronz la Europenele Under-20
Sportivul român Darius Sas a câștigat medalia de bronz la cat. 92 kg, stilul liber, duminică, la Campionatele Europene de lupte Under-20 de la Skopje (Macedonia de Nord), după ce l-a învins în meciul decisiv pe bulgarul Grigor Dianov Cernakov. Sâmbătă, Sas l-a învins în optimi pe belarusul Aleksei Kula
VIDEO Chile: Un șofer lovește și ucide șase persoane într-un târg la Vina del Mar
Cel puțin șase persoane au fost ucise și alte șapte au fost rănite duminică în Chile, după ce au fost lovite de un vehicul în timpul unui târg la Vina del Mar, la vest de capitala Santiago de Chile, a anunțat poliția, precizând că șoferul a fost arestat, relatează AFP. 'Șoferul, din motive încă necunoscute, ar
Israelul anunță organizarea de alegeri legislative pe 27 octombrie
Israelul va organiza alegeri legislative pe 27 octombrie, a anunțat duminică parlamentul israelian, relatează AFP și dpa. 'în condițiile în care actuala legislatură urmează să își încheie mandatul, iar alegerile sunt deja programate prin lege pentru 27 octombrie, fără a exista planuri de scurtare a mandatului Knesse
VIDEO Noul parlament sirian s-a reunit în prima sa ședință la Damasc
Noul parlament sirian s-a întrunit pentru prima dată duminică la Damasc, la 19 luni după înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad, președintele sirian Ahmed al-Sharaa salutând cu această ocazie un 'nou capitol' pentru țara sa grav afectată de un lung război civil, relatează AFP și Reuters. După ce a ajuns la put
Fâșia Gaza: Patru persoane, ucise într-un atac cu dronă israelian în orașul Gaza
Patru persoane au fost ucise duminică într-un atac cu dronă israelian în orașul Gaza, au anunțat Apărarea Civilă palestiniană și un spital din Fâșia Gaza, devastată de războiul dintre Hamas și Israel, relatează AFP. Apărarea Civilă, o agenție care operează sub autoritatea mișcării islamiste Hamas, a declarat că drona a vizat un atelier de pre
Tenis: Turneul de la Wimbledon - Kristina Mladenovic și Guo Yanyu au cucerit trofeul la dublu feminin
Perechea compusă din franțuzoaica Kristina Mladenovic și chinezoaica Guo Hanyu a cucerit duminică trofeul în proba de dublu feminin a turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, învingând în finală, cu 6-3, 7-5, cuplul compus din canadianca Gabriela Dabrowski și brazilianca Luisa Stefani, favoritele numărul doi. Cap de serie numărul zece, c
Marea Britanie: Nu există dovezi că uciderea fostei deputate Ann Widdecombe ar fi fost motivată politic (poliție)
Nu există dovezi că uciderea fostei deputate britanice Ann Widdecombe ar fi fost motivată politic, a declarat duminică poliția, adăugând că nu mai caută alți suspecți după arestarea unui bărbat în vârstă de 28 de ani în acest caz, relatează Reuters. Ann Widdecombe (78 de ani) a fost deputată conservatoare între 1987 și 2010 și a d
#Ucraina: Patru morți în urma noilor lovituri rusești, potrivit autorităților
Atacurile rusești au făcut patru morți în Ucraina în noaptea de sâmbătă spre duminică, au indicat autoritățile ucrainene, în timp ce Kievul solicită mai mult sprijin din partea aliaților săi pentru a-și asigura apărarea antiaeriană, relatează AFP. Lovituri rusești cu drone și artilerie s-au soldat cu trei morți în regiunea Dniprop
UE aduce un omagiu lui Lindsey Graham pentru sprijinul acordat Ucrainei
Senatorul american Lindsey Graham a lăsat 'un mare gol' după decesul său subit, a afirmat duminică președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, salutând susținerea acordată de aceasta Ucrainei în fața Rusiei, relatează AFP. 'Senatorul Graham s-a bătut până la capăt pentru a susține lupta Ucrainei pentru libertate și pentru
Zelenski și Netanyahu îi aduc un omagiu regretatului senator american Lindsey Graham
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu i-au adus duminică un omagiu veteranului senator american Lindsey Graham, în urma decesului său subit, la vârst
Producția de motorină a Rusiei acoperă 65% din cerere după atacurile ucrainene (Reuters)
Producția de motorină a Rusiei a scăzut la un nivel echivalent cu doar 65% din consumul mediu sezonier, după ce atacurile ucrainene au dus la oprirea activității la unele mari rafinării, conform surselor și calculelor Reuters. Ucraina vizează în special infrastructura energetică rusească pentru a întrerupe fluxul de hidrocarburi care permite Kremli
UPDATE ÎPS Antonie a fost întronizat mitropolit al Basarabiei
înaltpreasfințitul părinte Antonie a fost întronizat duminică în funcția de arhiepiscop al Chișinăului, mitropolit al Basarabiei și exarh al plaiurilor, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Biserica 'Sfinții Trei Ierarhi' din Chișinău, relatează Deschide.md, IPN și Radio Chișinău. Evenimentul a început cu sfânta și liturghie, oficiată sub conducerea înaltpreasfințitului părinte Teofan, arhiepiscopul Iașilor, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de ierarhi ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei și de un sobor de clerici din cadrul Patriarhiei Române. La ceremonie au participat reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și numeroși credincioși de pe ambele maluri ale Prutului, conform IPN. în cuvântul rostit cu acest prilej, înaltpreasfințitul părinte Teofan a subliniat că noul mitropolit al Basarabiei primește misiunea de a sluji credincioșii din Chișinău și din întreaga Republică Moldova, îndemnându-l să rămână statornic în învățătura de credință. 'Părintele mitropolit Antonie primește astăzi slujba aleasă la Chișinău și în întreaga Republică Moldova. Primește îndemnul să stăruiască în învățătură și să împartă fiecăruia, cu firească nevinovăție, ceea ce se cuvine în parohii, mănăstiri și așezăminte bisericești', a declarat mitropolitul Moldovei și Bucovinei. în primul său discurs în calitate de mitropolit al Basarabiei, îPS Antonie a făcut apel la unitate și colaborare, menționând că atât clerul, cât și credincioșii au aceeași misiune: consolidarea și dezvoltarea Mitropoliei Basarabiei. 'înțeleg ce responsabilitate mare îmi revine de acum încolo. Este un nou început, iar provocările vor fi diferite. Este limpede că nu voi reuși de unul singur', a declarat ierarhul. El a îndemnat totodată la păstrarea păcii și comuniunii în Biserică, avertizând că 'hrana celui rău este conflictul'. Mitropolia Basarabiei menționează că întronizarea noului mitropolit deschide o nouă etapă în activitatea pastorală, misionară și administrativă a instituției. Reprezentanții acesteia au apreciat că evenimentul reafirmă misiunea Bisericii Ortodoxe Române în spațiul dintre Prut și Nistru și consolidează comuniunea eclezială. Numirea IPS Antonie în fruntea Mitropoliei Basarabiei a fost decisă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, după retragerea din funcție a înaltpreasfințitului părinte Petru. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat) Sursa foto: Mitropolia Basarabiei / Facebook Citeşte şi: Preasfințitul Antonie va fi întronizat Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor (fișă biografică)
Incendiu devastator în Spania: 600 de persoane evacuate au putut să revină la casele lor
Ameliorarea situației în cazul incendiului soldat cu 12 morți în sudul Spaniei, unde pompierii continuă să acționeze duminică, a permis ca 600 de persoane să revină la casele lor, au anunțat autoritățile, citate de AFP. După o zi de condiții favorabile, care a permis combaterea incendiului, responsabilul regional al serviciilor de urgență, Antonio
Rugby: Africa de Sud, la a doua victorie în Campionatul Națiunilor
Selecționata Africii de Sud, campioana mondială en titre, a învins cu scorul de 42-28 echipa Scoției, într-un meci din etapa a doua Campionatului Națiunilor la rugby, disputat sâmbătă la Pretoria. Gazdele s-a impus prin eseurile lui Embrose Papier (17), Evan Roos (19), Elrigh Louw (58), Damian Willemse (60), Zach Porthen (66) și Jesse Kriel (
Rusia atacă pentru a doua zi consecutiv porturile ucrainene Odesa și Cernomorsk
Forțele armate ruse au atacat duminică, pentru a doua zi consecutiv, cu rachete și drone, porturile ucrainene Odesa și Cernomorsk, de pe coasta Mării Negre, potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de EFE. 'în cursul nopții, Forțele armate ruse au lansat atacuri combinate cu arme și drone de înaltă precizie și rază lungă de acțiune', a
Taifunul Bavi lovește China, fiind retrogradat în furtună tropicală
Taifunul Bavi a lovit sâmbătă seara târziu estul Chinei, cu rafale de vânt de peste 145 km/h, abătându-se violent asupra litoralului după evacuarea a circa două milioane de persoane, fiind retrogradat duminică în intensitate la nivel de furtună tropicală, pe măsură ce avansa spre interiorul țării, relatează France Presse. Bavi, care lovise anterior nordul Taiwanului și insulele sudice izolate ale Japoniei, a ajuns în China sâmbătă la ora locală 23:20 (15:20 GMT) în provincia Zhejiang, potrivit observatorului meteorologic din provincie. Duminică, spre ora locală 05:00 (21:00 GMT), 'intensitatea lui s-a diminuat, transformând taifunul într-o puternică furtună tropicală', al cărui centru evolua în apropierea marii metropole comerciale Yiwu (Zhejiang), cu rafale de vânt de forța 11 (108 km/h), a indicat apoi agenția meteorologică chineză. în cursul nopții, taifunul a lovit orașul de coastă Yuhuan, apoi s-a îndepărtat și după 20 de minute a afectat orașul Yueqing. Această din urmă localitate 'a suferit efectul unor vânturi violente și ploi torențiale, care au provocat inundații rapide și au scos arbori din rădăcini pe marginea drumului', relatează un jurnalist al televiziunii publice CCTV, precizând că după trecerea taifunului 'ploaia a continuat să cadă fără încetare, litoralul fiind măturat de ploi diluviene'. Autoritățile provinciei au avertizat împotriva ploilor torențiale și a riscului unor inundații bruște, creșteri ale nivelului apelor și întreruperi ale căilor de comunicație. Presa nu a menționat până în prezent niciun fel de pagube materiale sau victime. Bavi urmează de acum să se deplaseze spre nord-vestul țării, 'slăbind progresiv' în intensitate, înainte de atinge Marea Japoniei marți, 'transformându-se progresiv în ciclon extratropical', a precizat agenția meteorologică. Școlile au fost închise, de asemenea companiile, iar transporturile și activitățile în aer liber au fost suspendate. Peste 400 de zboruri și zeci de curse feroviare au fost anulate încă de sâmbătă în provincia Zhejiang. Peste 130.000 de persoane au fost evacuate în provincia vecină Fujian, precum și circa 34.000 din zonele de coastă și de înalt risc la Shanghai, conform media locale. Mai în nord, ploile puternice au determinat Beijingul să evacueze peste 100.000 de persoane, potrivit autorităților locale, unde debitul deversării apei din rezervorul din Miyun a fost crescut pentru a face față unei creșteri potențiale. Fenomenele meteo extreme au devastat deja sudul și centrul Chinei în cursul acestei săptămâni: furtunile au provocat moartea a cel puțin 39 de persoane, revărsarea a zeci de râuri, precum și distrugerea unui baraj. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Canada: Doi morți într-un atac armat la Toronto (poliția)
Două persoane au fost ucise și mai multe rănite sâmbătă într-un atac armat în orașul canadian Toronto, la un festival de salsa, autorul atacului fiind căutat în continuare, a anunțat poliția locală pe contul său de pe platforma X, potrivit AFP. 'Șase persoane au suferit răni prin împușcare. Două dintre ele au fost declarate de
Recentele atacuri rusești cu rachete balistice asupra Kievului, cele mai grave de până acum (Kliciko)
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că puternicele atacuri cu rachete balistice lansate recent de Rusia asupra capitalei ucrainene au fost fără precedent de când Moscova și-a început războiul împotriva țării sale în 2022, fiind interpretate ca ripostă la forța crescândă pe front a ucrainenilor, informează duminică dpa. 'Atacurile rusești cu rachete balistice au fost mai grave ca oricând', a declarat el pentru ediția de duminică a tabloidului german Bild. Aceste acțiuni reprezintă o nouă escaladare a războiului dus de Moscova împotriva Ucrainei, a afirmat el. în decurs de o săptămână, armata rusă a lansat trei atacuri aeriene de mare amploare asupra Kievului. Pe lângă drone, armata rusă a folosit rachete de croazieră și rachete balistice. Consecințele pentru capitala Ucrainei au fost devastatoare: zeci de persoane au fost ucise, iar peste 100 rănite. Loviturile au avariat sau au distrus complet numeroase clădiri rezidențiale din Kiev. Kliciko s-a declarat convins că escaladarea inițiată de președintele rus Vladimir Putin se datorează și noii forțe a Ucrainei pe câmpul de luptă. 'Putin se află sub o presiune atât de mare încât se pare că acum vrea să bombardeze Kievul pentru a-l distruge din temelii înainte de venirea iernii', a declarat fostul campion mondial la box. Kliciko a făcut apel la partenerii occidentali ai Ucrainei să acorde sprijin suplimentar în domeniul apărării antiaeriene. în special în ceea ce privește interceptarea rachetelor balistice, Kievul se bazează pe sisteme precum sistemele Patriot fabricate de SUA. în cadrul recentei reuniuni a NATO din Turcia, președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că Statele Unite vor acorda Ucrainei licență pentru producerea rachetelor de apărare antiaeriană Patriot. Cu toate acestea, Trump a recunoscut că producătorii - Raytheon și Lockheed Martin - nu fuseseră încă informați, iar unele aspecte esențiale legate de finanțare și de calendarul de producție rămân nerezolvate. Construirea unei unități de producție durează ani de zile, avertizează experții. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Lupte: Darius Sas se va bate pentru bronz la Europenele Under-20
Sportivul român Darius Sas va disputa un meci pentru medalia de bronz, duminică, la cat. 92 kg, stilul liber, la Campionatele Europene de lupte Under-20 de la Skopje (Macedonia de Nord). Sas l-a învins în optimi pe belarusul Aleksei Kulakov, în sferturi s-a impus în fața nord-macedoneanului Omer Memedi, dar a pierdut semifinala cu turcul Eyyup Cetin și va disputa un meci pentru bronz. La cat. 70 kg, David Ștefan Boicea a fost învins în recalificări de moldoveanul Ionuț Triboii, care ulterior a obținut medalia de bronz. Boicea l-a învins, vineri, în preliminarii pe elvețianul Aaron Marco Zberg, în optimi a trecut de grecul Aik Kazarian, dar a pierdut sfertul de finală cu francezul Bayssangour Bitmurzaev. Alți doi români, Magor Lorincz și Brian Techerean, vor evolua duminică în recalificări. La cat. 86 kg, Magor Lorincz l-a învins în optimi pe elvețianul Nick Scherrer, însă a pierdut sfertul de finală cu rusul Ismail Haniev și îl va înfrunta în recalificări pe lituanianul Aidas Sarunas. Brian Techerean a debutat cu o victorie în preliminariile cat. 125 kg în fața bulgarului Dian Dianov Manev, a fost învins de rusul Soslan Gabuev în sferturi și se va bate în recalificări cu belarusul Iaroslav Kohan. La cat. 61 kg, Florin Mihalcea a fost învins de armeanul Gagik Gazarian în optimi. Marți, Vlad Ioan Trip (cat. 55 kg) și Ionuț Mereuță (cat. 63 kg) au cucerit medalii de bronz la greco-romane. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: Federatia Romana de Lupte/facebook
Trump aduce un omagiu senatorului Lindsey Graham, 'unul dintre cei mai mari'
Președintele american Donald Trump a adus un omagiu duminică senatorului Lindsey Graham, salutându-l ca pe 'unul dintre cei mai mari' într-o postare pe rețeaua sa Truth Social, informează AFP. 'Senatorul Lindsey Graham, una dintre personalitățile și senatorii cei mai mari pe care i-am cunoscut vreodată, a murit! El era întotdeauna la muncă și era un veritabil patriot american. Lindsey ne va lipsi mult !!!', a scris Trump după anunțarea decesului senatorului în urma maladii. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
UPDATE #Ucraina: Volodimir Zelenski propune înlocuirea premierului Iulia Sviridenko
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică că a propus înlocuirea premierului Iulia Sviridenko, relatează Reuters. 'îi sunt recunoscător Iuliei pentru activitatea sa clară, constantă și eficientă în calitate de prim-ministru, pentru anii de activitate productivă în cadrul echipei Ucrainei, și i-am oferit ocazia de a conduce un domeniu nou și important al relațiilor cu un partener-cheie', a declarat Zelenski pe X. 'Mă aștept ca, împreună cu deputații, să facem schimbările corespunzătoare în guvernul Ucrainei', a adăugat el. Ukraine is changing its political strategy. Each priority area of foreign policy will be assigned to a specific person with substantial experience who is capable of implementing what we agree on at the leaders' level and what the Ukrainian people expect. The most important of… pic.twitter.com/YVdZJu6KUZ — Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) July 12, 2026 'Vor exista, de asemenea, schimbări în componența conducerii organismelor de aplicare a legii', a indicat Volodimir Zelenski, citat de Unian. Zelenski a declarat că schimbările guvernamentale sunt necesare pentru 'a asigura implementarea unei strategii politice actualizate', însă nu a oferit detalii. Iulia Sviridenko a fost numită în fruntea guvernului în iulie 2025. Zelenski nu a precizat noua funcție pe care o va deține Sviridenko sau numele succesorului ei, dar a adăugat că vor exista schimbări și în rândul conducerii organismelor de aplicare a legii. Deputatul opoziției Iaroslav Jelezniak a declarat că Sviridenko va prelua probabil funcția de ambasador în Statele Unite. 'Asta înseamnă că va părăsi funcția de prim-ministru și că întregul guvern va fi remaniat', a declarat Jelezniak pe Telegram. Conform legislației ucrainene, demisia premierului trebuie aprobată de parlament și implică demisia întregului guvern. Potrivit unor surse oficiale, printre posibilii succesori se numără predecesorul lui Sviridenko, ministrul energiei Denis Șmîhal, ministrul apărării Mihailo Fedorov și directorul general al companiei energetice de stat Naftogaz, Sergii Koretski.AGERPRES/(AS - editor:Lilia Traci, Mihaela Moise, editor online: Adrian Dădârlat)
UPDATE Decesul senatorului american Lindsey Graham, un aliat al lui Donald Trump
Influentul senator republican din Carolina de Sud, Lindsey Graham, un aliat major al președintelui american Donald Trump, a decedat sâmbătă la vârsta de 71 de ani, a anunțat biroul său pe contul oficial de pe platforma X, potrivit AFP. 'în seara de sâmbătă, 11 iulie, senatorul american Lindsey Graham a decedat în urma unei maladii scurte și subite', a precizat biroul său de presă. 'Familia sa mulțumește celor care se roagă pentru ea și cere respectarea vieții sale private în timpul acestei perioade extrem de dificile', se mai spune în comunicat. Graham a fost ales pentru prima oară în Camera Reprezentanților a SUA în 1994, fiind ales ulterior în Senat în 2002. El a fost reales în Senat în 2008, 2014 și 2020, prezidând recent Comisia de buget a Senatului american. Guvernatorul statului Carolina de Sud, Henry McMaster, l-a calificat pe Graham drept de 'neînlocuit'. 'Cel mai înfocat dintre apărătorii Carolinei de Sud și ai Americii, precum și un prieten loial și de nădejde', a adăugat el pe X. Președintele israelian Isaac Herzog s-a declarat 'sub șoc și cu inima frântă' de această veste. 'Senatorul Graham era un model de claritate morală și un veritabil lider al parteneriatului între SUA și Israel', a subliniat Herzog pe X. 'Nu vom uita niciodată cum a fost el alături de poporul Israelului în momentele noastre cele mai dificile și îi vom rămâne etern recunoscători pentru simțul justiției, adevărului și loialității care îl caracterizau', afirmă președintele israelian. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
#Ucraina lovește alte 10 petroliere din 'flota fantomă' rusă în Marea Azov
Forțele armate ucrainene au lovit noaptea trecută, în Marea Azov, alte zece petroliere din așa-numita 'flotă fantomă' pe care Rusia o folosește pentru a eluda sancțiunile internaționale, precum și patru feriboturi, a anunțat duminică Statul Major ucrainean, citat de EFE. Rusia utilizează petrolierele pentru a transporta petrol și produse petroliere rusești, ocolind sancțiunile internaționale, în timp ce feriboturile asigură logistica militară rusă, notează comandamentul ucrainean. La rândul său, șeful Forțelor de drone ucrainene, Robert Brovdi, cunoscut de asemenea sub porecla 'Magyar' datorită originii sale etnice, a precizat că numărul navelor din 'flota fantomă' rusă avariate în Marea Azov în această săptămână, de luni până duminică, se ridică la 90, printre acestea numărându-se petroliere, remorchere, feriboturi și nave-cargo. Presa a relatat sâmbătă că, în urma atacurilor Ucrainei asupra petrolierelor, Rusia a suspendat temporar navigația pe canalul Don-Azov, care leagă râul Don de Marea Azov. 'Se pare că traficul prin strâmtoarea Kerci a fost întrerupt', a reacționat Brovdi, referindu-se la această suspendare temporară a traficului prin canalul maritim care separă Crimeea de Rusia și oferă acces la Marea Azov. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Iran: Un cotidian îi plasează pe Trump și pe unii lideri europeni pe o listă cu ținte pentru a-l răzbuna pe Khamenei
Publicația iraniană Hamshahri, cotidian cu atitudine fermă ultraconservatoare și provocatoare a municipalității Teheranului, a publicat o listă cu personalități care ar trebui să plătească pentru moartea ayatollahului Ali Khamenei pe care figurează în special Donald Trump, Benjamin Netanyahu și Emmanuel Macron, relatează France Presse. Actualul ghid suprem iranian Mojtaba Khamenei a afirmat sâmbătă, într-un mesaj scris, că 'răzbunarea' este 'inevitabilă' după funeraliile tatălui său, ucis într-un atac americano-israelian în 28 februarie, în prima zi a războiului. 'Această răzbunare este voința națiunii noastre și ea trebuie să fie îndeplinită, inevitabil. Acești criminali, ale căror nume figurează pe o listă, vor duce cu în mormântul lor dorința unei morți liniștite în patul lor', a afirmat - într-un text care îi este atribuit - Mojtaba Khamenei, care i-a succedat tatălui său în funcția de ghid suprem. Publicația Hamshahri a publicat online sâmbătă seara o infografie care reia aceste cuvinte. Ea nu figurează totuși în ediția sa pe hârtie de duminică. Aceasta arată fotografiile a 13 personalități care par să se refere la 'lista' evocată de Mojtaba Khamenei, dar care nu menționează niciun nume. Pe această infografie, portretele președintelui american Donald Trump și premierului israelian Benjamin Netanyahu apar cu ținte marcate pe cap. Pe această listă figurează de asemenea secretarul de stat american Marco Rubio, dar și lideri europeni, între care președintele francez Emmanuel Macron, șefa guvernului italian Giorgia Meloni, cancelarul german Friedrich Merz și premierul britanic demisionar Keir Starmer. Iranul a reproșat țărilor europene în timpul războiului că nu condamnă atacurile împotriva teritoriului său, ba chiar iau parte la ele, autorizând avioane militare americane să le survoleze spațiul aerian. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)
Premierul irakian Ali al-Zaidi se va întâlni cu președintele Trump săptămâna viitoare la Washington
Premierul irakian Ali al-Zaidi va merge luni în vizită în Statele Unite pentru a se întâlni cu președintele Donald Trump, prima sa călătorie oficială în străinătate de la preluarea mandatului, a anunțat duminică purtătorul de cuvânt al guvernului irakian, relatează AFP. Al-Zaidi a ajuns la putere în aprilie cu sprijinul președintelui american, în timp ce Statele Unite fac presiuni asupra Bagdadului pentru a dezarma grupările pro-iraniene, acuzate de comiterea a sute de atacuri asupra infrastructurii americane din Irak în timpul războiului din Orientul Mijlociu, declanșat la sfârșitul lunii februarie. Premierul irakian 'va merge luni la Washington, însoțit de o delegație la nivel înalt, la invitația președintelui SUA', a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului, Haidar al-Aboudi, fără a preciza când va avea loc întâlnirea cu Donald Trump. Discuțiile se vor concentra pe 'consolidarea relațiilor economice și a investițiilor', în special în sectorul petrolului și energiei, a declarat el într-o conferință de presă. în timpul vizitei sale de o săptămână, premierul irakian speră să atragă investitori, în condițiile în care țara sa are nevoie urgentă să-și relanseze economia, grav afectată de oprirea exporturilor de petrol din cauza ostilităților din regiune. Monopolul de stat asupra armelor este o condiție prealabilă necesară pentru 'asigurarea stabilității interne și atragerea investitorilor capabili să stimuleze economia', a afirmat purtătorul de cuvânt. Ali al-Zaidi a promis că va dezarma grupările pro-iraniene, deși unele facțiuni foarte puternice se opun.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Alexandru Cojocaru)
Republica Moldova: Vasile Tofan, de la investiții și antreprenoriat la candidat pentru funcția de prim-ministru
Vasile Tofan, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova, are peste 20 de ani de experiență în investiții, finanțe, consultanță strategică și antreprenoriat. în ultimii 15 ani a activat în cadrul fondului de investiții Horizon Capital, iar anterior a lucrat pentru companii internaționale și a fondat un startup în domeniul tehnologiei medicale, relatează IPN și Deschide.md. Din 2011, Vasile Tofan este partener senior și membru al Comitetului de Investiții al Horizon Capital, fond care administrează active de aproximativ 1,8 miliarde de dolari. Potrivit CV-ului său, el a fost implicat în toate etapele procesului investițional, de la identificarea oportunităților și realizarea investițiilor până la dezvoltarea companiilor din portofoliu și valorificarea acestora. Tofan a coordonat investiții în companii precum maib, Purcari, Intellias, airSlate, GoIT, Miratech, Genesis, Holywater, Avrora, Bob Snail și Viseven. în perioada studiilor la Harvard Business School, Vasile Tofan a fondat startupul Ovia Health (inițial Ovuline), o platformă digitală dedicată sănătății femeilor. Potrivit CV-ului, compania a ajuns la peste 20 de milioane de utilizatori și a fost achiziționată ulterior de compania americană Labcorp. înainte de a deveni antreprenor, Vasile Tofan a fost manager senior pentru Strategie Corporativă și Alianțe la Philips, unde a coordonat proiecte de strategie, dezvoltare de afaceri, fuziuni și achiziții. Și-a început cariera în consultanță la Monitor Group, actualmente Monitor Deloitte, unde a lucrat la proiecte pentru companii din Europa și Africa. Vasile Tofan este absolvent al Harvard Business School și al Erasmus University Rotterdam, unde a studiat management public. Vorbește româna, engleza, olandeza, franceza, ucraineana și rusa. Președintele R.Moldova, Maia Sandu, l-a desemnat pe Vasile Tofan candidat la funcția de prim-ministru la propunerea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS, proeuropean). Acesta urmează să prezinte în parlament programul de guvernare și componența cabinetului de miniștri, iar guvernul va putea intra în exercițiul funcției după obținerea votului de încredere al deputaților, notează Deschide.md. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)































