Academia de Studii Economice din București a încheiat sesiunea de admitere din luna iulie cu peste 10.200 de candidați declarați admiși la programele universitare de licență, masterat și doctorat, cu peste 1.000 mai mulți decât în anul precedent.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției de învățământ superior transmis joi AGERPRES, în perioada 28 august - 1 septembrie, ASE organizează înscrieri pentru sesiunea de toamnă a concursului de admitere, destinată ocupării locurilor rămase disponibile.
'Ne bucură încrederea pe care mii de tineri au acordat-o Academiei de Studii Economice din București și le mulțumim tuturor celor care au ales ASE. Aceste rezultate ne onorează, dar ne și obligă să rămânem fideli misiunii noastre: aceea de a oferi o educație universitară de calitate și de a forma profesioniști capabili să răspundă provocărilor economiei și societății de mâine. Îi așteptăm și pe candidații care vor participa la sesiunea de toamnă să descopere oferta educațională a universității și să ni se alăture', a declarat rectorul Nicolae Istudor, citat în comunicat.
Sesiunea de admitere de toamnă are următorul calendar:
* licență - înscrieri online în perioada 28 august - 1 septembrie;
* masterat - înscrieri în perioada 28 - 31 august;
* doctorat - înscrieri în perioada 30 august - 1 septembrie, iar candidații pot opta pentru programe în domeniile Științe economice, Drept și Științe administrative, toate informațiile necesare fiind disponibile pe platforma Școlii Doctorale ASE.
Conform comunicatului citat, 86% dintre absolvenții ASE își găsesc un loc de muncă în domeniul studiat în primele șase luni după absolvire, iar universitatea ocupă primul loc la nivel național în Times Higher Education World University Rankings 2026 și se regăsește în Top 500 mondial în clasamentul QS World University Rankings by Subject 2026, în domeniile Economics & Econometrics și Business & Management Studies.
Toate informațiile privind calendarul admiterii, locurile disponibile, metodologia de concurs și platformele de înscriere sunt disponibile pe ase.ro/admitere și pe canalele oficiale de comunicare ale ASE. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Peste 10.200 de candidați admiși la ASE în sesiunea iulie; sesiunea de toamnă - înscrieri în perioada 28 august - 1 septembrie

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Ştirile zilei - 16 septembrie 2026 Ştirile zilei - 15 septembrie 2026 Ştirile zilei - 14 septembrie 2026 Cele mai citite Legislatie Conducere Organigrama Declarații de avere și de interese Cariere Contact Transparență decizională Bilanțuri contabile Achiziții publice Solicitare i
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că








