Blocul Național Sindical (BNS) solicită introducerea unor mecanisme care să faciliteze recuperarea salariilor restante de către lucrătorii mobili din Uniunea Europeană, inclusiv după întoarcerea în țara de origine, precum și consolidarea rolului sindicatelor în prevenirea și combaterea exploatării, în contextul reformării cadrului european privind mobilitatea forței de muncă.
'Mobilitatea europeană a forței de muncă trebuie să însemne nu doar libertatea de a lucra într-un alt stat membru, ci și posibilitatea reală de a beneficia de drepturile prevăzute de lege și de contractele colective de muncă. Un lucrător care pleacă în străinătate nu trebuie să rămână fără apărare în fața angajatorilor abuzivi și nici să își piardă drepturile salariale odată cu întoarcerea în țara de origine. De aceea, considerăm esențial ca noul cadru european să transforme cooperarea dintre autorități într-un instrument eficient de protecție a lucrătorilor', transmite Blocul Național Sindical.
Potrivit organizației sindicale, reforma Autorității Europene a Muncii (ELA) trebuie să urmărească inclusiv recuperarea drepturilor salariale, nu doar identificarea încălcărilor legislației și sancționarea angajatorilor.
'BNS solicită ca rapoartele privind inspecțiile să includă, pe lângă încălcările identificate și sancțiunile aplicate, informații despre remunerațiile și contribuțiile datorate, măsurile luate pentru recuperarea acestora și sprijinul acordat lucrătorilor. De asemenea, organizația susține facilitarea procedurilor transfrontaliere prin care lucrătorii își pot recupera salariile restante și celelalte sume datorate, inclusiv după întoarcerea în statul de origine sau de reședință. Sancționarea angajatorului care încalcă legea este necesară, dar nu este suficientă dacă lucrătorul nu își recuperează banii. Protecția efectivă presupune ca drepturile recunoscute de lege să poată fi valorificate în practică, inclusiv atunci când angajatorul și lucrătorul se află în state membre diferite', se arată în comunicatul BNS.
Totodată, confederația propune implicarea directă a organizațiilor sindicale în identificarea abuzurilor și în pregătirea controalelor desfășurate în domeniul mobilității forței de muncă.
'BNS propune recunoașterea explicită a rolului organizațiilor sindicale și patronale în activitatea ELA, de la identificarea riscurilor și elaborarea campaniilor de informare până la pregătirea inspecțiilor și urmărirea rezultatelor acestora. Sindicatele dispun de informații directe despre condițiile de muncă, practicile de recrutare și problemele întâlnite de salariați în sectoare precum construcțiile, transporturile, agricultura, ospitalitatea și munca prin intermediul platformelor digitale. Aceste informații pot completa datele administrative și pot contribui la identificarea mai rapidă a situațiilor în care există riscuri de exploatare', precizează sursa citată.
BNS solicită și introducerea unor mecanisme de raportare sigure, pentru protejarea lucrătorilor vulnerabili împotriva represaliilor.
'BNS atrage atenția că lucrătorii din țări terțe, persoanele recrutate prin intermediari și salariații aflați în situații de dependență economică sunt expuși unor riscuri sporite de exploatare. Teama de pierderea locului de muncă, de represalii sau de consecințe asupra statutului de ședere îi poate împiedica să reclame abuzurile și să coopereze cu autoritățile. În acest context, BNS propune introducerea unor mecanisme de raportare sigure și a unor garanții efective împotriva represaliilor', se mai arată în comunicat.
În ceea ce privește lucrătorii români care pleacă în străinătate, organizația consideră necesară dezvoltarea unor campanii de informare privind drepturile salariale, condițiile de muncă și posibilitățile de sesizare a abuzurilor.
'Pentru România, protecția lucrătorilor mobili trebuie să înceapă înainte de plecarea la muncă în străinătate. BNS susține campanii de informare gratuite, accesibile într-o limbă înțeleasă de destinatari, care să prezinte condițiile reale de muncă, drepturile salariale, contractele colective aplicabile, căile de sesizare și organizațiile care pot oferi sprijin', susține confederația sindicală.
Poziția BNS vizează propunerea Comisiei Europene din 15 septembrie 2026 de modificare a cadrului legislativ privind Autoritatea Europeană a Muncii, rețeaua europeană de ocupare EURES și cooperarea administrativă prin Sistemul de informare al pieței interne (IMI). Propunerea se află în procedura legislativă europeană, iar forma finală a regulamentului urmează să fie stabilită de Parlamentul European și Consiliu. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lãzãroiu)
BNS solicită măsuri pentru recuperarea salariilor restante și protejarea lucrătorilor mobili în Uniunea Europeană

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
APIA: 58,89% fermieri eligibili au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei 2026
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 16 - 20 octombrie 2026, un număr de 395.533 de fermieri, ceea ce reprezintă un procent de 58,89% din totalul beneficiarilor eligibili, respectiv 671.693 fermieri. Conform unui comunicat al APIA, valoarea totală autorizată la plată până la această dată este d
Inspecția Muncii: Înrolarea angajatorilor în viitorul Spațiu Privat Virtual va deveni obligatorie
Angajatorii vor avea obligația să se înroleze în viitorul Spațiu Privat Virtual (SPV) al Inspecției Muncii, care va deveni canalul oficial de comunicare cu inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit unui comunicat al instituției. 'Spațiul Privat Virtual (SPV) al Inspecției Muncii va deveni canalul oficial de comunicare dintre inspectoratele
Comisia Europeană: România ar putea primi 1,1 milioane de doze de vaccin pentru ovine și caprine pe 24 octombrie
România ar urma să primească pe 24 octombrie 2026 un total de 1,1 milioane de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine și a pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a activat, pe 8 octombrie, băncile de vaccinuri ale Uniunii Europene, în urma evaluării planurilor de vaccinare transmise de autoritățile române. Potr
BNR: Riscurile la adresa cursului de schimb al leului rămân ridicate
Riscurile la adresa cursului de schimb al leului rămân ridicate, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, al deficitelor bugetar și extern încă mari și al incertitudinilor generate de situația politică internă, potrivit Minutei ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) din 8 octombrie 2026, public
BNR: Rata anuală a inflației va crește până la sfârșitul anului, peste nivelul prognozat anterior
Rata anuală a inflației va crește până la sfârșitul anului 2026, urmând să depășească nivelul de 6,1% anticipat în prognoza din august, pe fondul scumpirii combustibililor și energiei, al majorării cotațiilor materiilor prime și al evoluției cursului de schimb, potrivit Minutei ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naț
BCC2026/Odobescu: Spectrul actorilor rău-intenționați este divers - de la rețele de stat până la infractori cibernetici și hackeri
Cea mai presantă provocare este confruntarea cu noile amenințări, în condițiile în care spectrul actorilor rău-intenționați este divers - de la rețele de stat, cu un accent principal pe Rusia, până la infractori cibernetici și hackeri, a declarat, marți, la ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), consiliera de stat pentru Politică ex
România rămâne printre cele mai riscante piețe de mașini rulate din Europa (analiză)
România ocupă locul 20 din 23 de piețe europene analizate în Indexul de transparență 2026, care clasifică piețele de mașini rulate din Europa în funcție de riscurile la care se expun cumpărătorii, deși a urcat două poziții față de anul trecut, potrivit unei analize realizate de compania carVertical, specializată în date auto. Peste jumă
BCC2026/Negrescu: Europa nu își poate permite să fie dependentă digital și vulnerabilă strategic
Atacul cibernetic poate fi un atac împotriva economiei noastre, a serviciilor publice, a securității noastre și chiar a democrației, iar Europa nu își poate permite să fie dependentă digital și vulnerabilă strategic, a declarat, marți, la ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, &ici









