Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 16 - 20 octombrie 2026, un număr de 395.533 de fermieri, ceea ce reprezintă un procent de 58,89% din totalul beneficiarilor eligibili, respectiv 671.693 fermieri.
Conform unui comunicat al APIA, valoarea totală autorizată la plată până la această dată este de 240,37 milioane euro, din care 207,194 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 28,196 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și aproape 4,98 milioane cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).
'Precizăm, că în conformitate cu atribuțiile ce îi revin, APIA a efectuat plata întregii sume autorizate din FEGA, respectiv 207.194.172,68 euro', subliniază sursa citată.
Plățile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 5,2788 lei/euro, iar plățile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 5,0968 lei/euro. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lãzãroiu)
APIA: 58,89% fermieri eligibili au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei 2026

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neagu (BNR): Riscurile la adresa stabilității financiare rămân ridicate în Europa
Riscurile la adresa stabilității financiare rămân ridicate în Europa, pe fondul nivelului mare de îndatorare al unor state și al intensificării atacurilor cibernetice, iar în România este importantă continuarea consolidării fiscal-bugetare, a declarat marți Florian Neagu, director în cadrul Direcției de Stabilitate Financiară la Banca Nați
Inspecția Muncii: Înrolarea angajatorilor în viitorul Spațiu Privat Virtual va deveni obligatorie
Angajatorii vor avea obligația să se înroleze în viitorul Spațiu Privat Virtual (SPV) al Inspecției Muncii, care va deveni canalul oficial de comunicare cu inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit unui comunicat al instituției. 'Spațiul Privat Virtual (SPV) al Inspecției Muncii va deveni canalul oficial de comunicare dintre inspectoratele
BNS solicită măsuri pentru recuperarea salariilor restante și protejarea lucrătorilor mobili în Uniunea Europeană
Blocul Național Sindical (BNS) solicită introducerea unor mecanisme care să faciliteze recuperarea salariilor restante de către lucrătorii mobili din Uniunea Europeană, inclusiv după întoarcerea în țara de origine, precum și consolidarea rolului sindicatelor în prevenirea și combaterea exploatării, în contextul reformării cadrului european privind mob
Comisia Europeană: România ar putea primi 1,1 milioane de doze de vaccin pentru ovine și caprine pe 24 octombrie
România ar urma să primească pe 24 octombrie 2026 un total de 1,1 milioane de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine și a pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a activat, pe 8 octombrie, băncile de vaccinuri ale Uniunii Europene, în urma evaluării planurilor de vaccinare transmise de autoritățile române. Potr
BNR: Riscurile la adresa cursului de schimb al leului rămân ridicate
Riscurile la adresa cursului de schimb al leului rămân ridicate, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu, al deficitelor bugetar și extern încă mari și al incertitudinilor generate de situația politică internă, potrivit Minutei ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) din 8 octombrie 2026, public
BNR: Rata anuală a inflației va crește până la sfârșitul anului, peste nivelul prognozat anterior
Rata anuală a inflației va crește până la sfârșitul anului 2026, urmând să depășească nivelul de 6,1% anticipat în prognoza din august, pe fondul scumpirii combustibililor și energiei, al majorării cotațiilor materiilor prime și al evoluției cursului de schimb, potrivit Minutei ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naț
BCC2026/Odobescu: Spectrul actorilor rău-intenționați este divers - de la rețele de stat până la infractori cibernetici și hackeri
Cea mai presantă provocare este confruntarea cu noile amenințări, în condițiile în care spectrul actorilor rău-intenționați este divers - de la rețele de stat, cu un accent principal pe Rusia, până la infractori cibernetici și hackeri, a declarat, marți, la ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), consiliera de stat pentru Politică ex
România rămâne printre cele mai riscante piețe de mașini rulate din Europa (analiză)
România ocupă locul 20 din 23 de piețe europene analizate în Indexul de transparență 2026, care clasifică piețele de mașini rulate din Europa în funcție de riscurile la care se expun cumpărătorii, deși a urcat două poziții față de anul trecut, potrivit unei analize realizate de compania carVertical, specializată în date auto. Peste jumă









