Consiliul Concurenței a autorizat, cu condiții, tranzacția prin care Allianz-Țiriac Asigurări intenționează să preia Campion Broker de Asigurare și Reasigurare, potrivit unui comunicat al instituției.
'În urma analizei, autoritatea de concurență a identificat riscul ca Allianz-Țiriac să obțină, prin intermediul Campion Broker, acces la informații comerciale sensibile ale companiilor de asigurare concurente care colaborează cu brokerul. Aceste informații pot viza, printre altele, nivelul primelor de asigurare, condițiile comerciale, strategiile de vânzare și comisioanele de intermediere', se arată în comunicat.
Pentru înlăturarea îngrijorărilor concurențiale, Allianz-Țiriac și-a asumat o serie de angajamente, care prevăd, în principal: separarea conducerii celor două companii, astfel încât funcțiile de conducere și cele relevante pentru activitatea acestora să fie exercitate de persoane distincte; interzicerea favorizării produselor Allianz-Țiriac în activitatea Campion Broker, recomandările către clienți urmând să fie realizate pe baza unor criterii obiective și verificabile; limitarea accesului Allianz-Țiriac la informațiile comerciale sensibile ale asigurătorilor concurenți, prin stabilirea unor reguli clare privind schimbul de informații între cele două companii; utilizarea unor modele prestabilite de raportare și a unor echipe dedicate, formate din persoane autorizate să gestioneze informațiile sensibile, în condiții de confidențialitate și instituirea unor bariere informatice și organizatorice, pentru prevenirea accesului neautorizat la sistemele și documentele care conțin informații comerciale sensibile.
Angajamentele prevăd, de asemenea, implementarea unei proceduri interne privind regulile de conformare cu legislația concurenței și legislația de distribuție de asigurări, aplicabilă în relația cu Campion Broker.
Respectarea angajamentelor va fi monitorizată de un mandatar independent, desemnat de Consiliul Concurenței, pentru o perioadă de trei ani, cu posibilitatea prelungirii cu unul sau doi ani.
'Conform prevederilor Legii concurenței, neîndeplinirea unei obligații, a unei condiții sau a unei măsuri impuse printr-o decizie a Consiliului Concurenței se sancționează cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancționării', se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Consiliul Concurenței a autorizat condiționat preluarea Campion Broker de Asigurare și Reasigurare de către Allianz-Țiriac Asigurări

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimele 17 luni în raport cu dolarul american (analiză)
Euro continuă să piardă teren în fața dolarului american, atingând cel mai scăzut nivel din ultimele 17 luni în raport cu moneda americană, tot mai afectat de incertitudinile legate de situația fiscală a Franței și de accentuarea instabilității politice din cea de-a doua economie a zonei euro, relevă o analiză de specialitate dată marți publicității.
Comisia Europeană a aprobat preluarea Artrom Steel Tubes S.A. din România de către Tenaris
Comisia Europeană a aprobat, marți, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului unic asupra companiei Artrom Steel Tubes S.A. din România de către Tenaris S.A. din Luxemburg, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Tranzacția se referă în principal la fabricarea tuburilor din oțel.
ANPIS: Cererile pentru ajutorul de încălzire a locuinței în sezonul rece 2026-2027 pot fi depuse din octombrie
Persoanele vulnerabile pot depune, începând din luna octombrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027, precum și pentru suplimentul pentru energie, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Ajutorul pentru încălzirea locuinței se ac
Negrescu: Ne adâncim într-o inflație lipicioasă, care riscă să ducă economia în recesiune
Economia românească riscă să intre în recesiune, pe fondul inflației persistente, alimentate de scumpirile la energie, gaze și carburanți, în condițiile scăderii consumului și accentuării blocajelor financiare, a declarat marți, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu. Rata anuală a inflației a urcat la 6,61% în luna sept
Capitala, pe locul II în topul orașelor cu cele mai mari prețuri la apartamente; Cluj-Napoca rămâne lider (analiză)
București devansează municipiul Brașov și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai mari prețuri la apartamente, în urma valului de scumpiri din ultimul an de pe piața imobiliară, în timp ce liderul incontestabil la nivel național rămâne Cluj-Napoca, potrivit unei platforme de profil, care monitorizează evoluția pieței rezidențiale din pri
Piața românească de fuziuni și achiziții, în scădere din punct de vedere al numărului de tranzacții, dar în urcare ca valoare, la 9 luni
Piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacții, în scădere marginală, cu 1%, față de aceeași perioadă din 2025, când au fost consemnate 215 tranzacții, potrivit unei analize de specialitate date marți publicității. Cu toate acestea, valoarea estimată a activității
Buzoianu: Decizia privind menținerea în funcție a directoarei ANM aparține Consiliului de Administrație
Decizia privind menținerea sau nu în funcție a directorului general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) aparține Consiliului de Administrație al instituției, care însă nu poate lua decizii din lipsă de cvorum, a transmis marți ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. 'Decizia de a rămâne sau nu directoarea de la ANM &
Dărăban (ACUE): Majorarea avansului pe partea de prefinanțare pentru furnizorii de energie, un instrument de lichiditate pe piață
Soluția de majorare a avansului pe partea de prefinanțare pentru furnizorii de energie aduce lichiditate în mediul de afaceri, a declarat, marți, la un eveniment de specialitate, directoarea executivă a Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Daniela Dărăban. 'Din păcate, cred că suntem în al treilea an în care









