Bugetul de investiții pentru acest an în proiecte energetice este de 1,4 miliarde de lei, aproape dublu față de anul 2025, iar la final trebuie să avem în vedere că dezideratul principal trebuie să fie consumatorul final, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, Radu Constantin, Chief Administrative Officer (CAO) în cadrul Hidroelectrica.
'Noi jucăm după regulile din piață și ne confruntăm pe diverse bariere cu diverse probleme sau situații pe care suntem nevoiți să le depășim (...) La nivelul Uniunii Europene, am văzut cifrele de pe semestru al doilea, iar energia regenerabilă depășește 54%, astfel încât evident viitorul este în această direcție. Noi suntem în faza de construcție a viitorului, proiectele acestea vor aduce megawați noi instalați în Sistemul Energetic Național, dar trebuie să avem și cum să-i distribuim, și cum să ajungă această energie către consumatorul final. Indiferent câți megawați vom pune noi în funcțiune, indiferent de ce proiecte sunt acum de ordinul gigawaților în România, la final trebuie să avem în vedere că dezideratul principal trebuie să fie consumatorul final', a susținut acesta.
El a anunțat că Hidroelectrica are, în acest an, un buget de investiții de 1,4 miliarde de lei, aproape dublu față de realizările anului precedent. Reprezentantul companiei a precizat că un proiect de retehnologizare al capacităților hidro durează 5, 6, 7 ani iar rezultatele vor fi văzute și de generațiile următoare.
'Ca să avem o imagine în cifre, la modul concret, începând din anul 2024, 2025, 2026, avem contracte semnate și pe pipeline, ce mai avem în această toamnă de lansat, de peste șapte miliarde de lei în contracte pe care Hidroelectrica le va finanța și din fonduri proprii', a afirmat Constantin.
Pentru anul 2026 au fost semnate contracte în valoare de peste 1,3 miliarde de lei iar cel mai important este contractul de retehnologizare de la Râul Mare-Retezat, în valoare de aproape un miliard de lei.
'Cea mai importantă realizare a acestui an este semnarea contractului de retehnologizare de la Râul Mare-Retezat. Acolo am semnat un contract în valoare de aproape un miliard de lei, a cărui perspectiva de retehnologizare se va vedea peste câțiva ani. De asemenea, avem un plan strategic de a mixa alături de capacitățile hidro și capacități solare, precum și baterii. Avem două proiecte deja lansate de baterii de la Parcul Eolian Crucea, plus semnarea contractului pentru bateriile de la Porțile de Fier 2, care a fost făcută acum două săptămâni. Ca să avem o imagine de ansamblu în proiecte green, pe care Hidroelectrica le-a semnat până în acest moment, valoarea este undeva de la peste 600 milioane de lei în diverse proiecte (...) Suntem într-un parteneriat foarte bun cu Ministerul Energiei, dar cu siguranță trebuie avută o colaborare eficientă. Din punct de vedere a legislației, Hidroelectrica se supune legii achizițiilor publice (...) Bineînțeles că pot apărea întârzieri sau pot apărea anumite situații în care suntem nevoiți să nu ne mișcăm atât de repede pe cât ne-am dorit. Avem contestații la diverse licitații, care durează conform practicilor legale', a explicat Radu Constantin.
Lideri din industrie și tehnologie, investitori și factori de decizie participă, marți, la cea de-a VI-a ediție a evenimentului Green Energy Conference, organizată de The Diplomat - Bucharest și Sustainability - Today. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:










